Adevăruri de altădată: Personalitate şi formulă

Ziarul „Paris-Midi“ a întreprins o anchetă în lumea universitară şi studenţească franceză. Directorul Şcolii Normale Superioare a rostit unele adevăruri care merită să fie subliniate.

Spunea anume acest profesor, că în selecţionarea elevilor, elementul care trebuie luat în seamă este contribuţia personală, aportul original, semnul inteligenţei creatoare şi îndrăzneţe. Răspunsul anodin, stereotip, scos mecanic din memorie la căderea de monedă a întrebării, răspunsul acesta lipsit de personalitate nu-l interesează pe directorul Şcolii Normale Superioare. Memoria nu e niciodată un semn al inteligenţii. Ea e asemeni unor rafturi de bibliotecă în care cărţile bune şi rele stau laolaltă, vădind ochiului neexpert numai titluri impresionante, dar lipsite de conţinut.

Profesorul nu va trebui aşadar să se lase indus în eroare de o înşiruire de nume şi de date care la sfârşitul examinării se vor pierde în neant odată cu oftatul de uşurare al examinatorului. Zilele noastre cer oameni care să poată judeca şi trage o concluzie fără cârja unor formule învăţate pe dinafară.

Punctul de vedere al acestui conducător de inteligenţe tinere e, de bună seamă, din cele mai fericite. El îşi vădeşte însă inaplicabilitatea, din răspunsul pe care l-a dat aceleiaşi anchete unul din elevii de curând admişi în Şcoala Normală Superioară. Răspuns vădind o personalitate? - spunea acest elev - aport original în examinarea faptelor studiate? Ferească sfântul! Parcă noi n'am şti că elevii exprimând idei şi înclinaţiuni personale sunt luaţi la ochi. Câtă vreme suntem în şcoală ar trebui din potrivă să ne ascundem orice judecată proprie. După aceea, când vom termina învăţătura, vom trece la luptă. Dar nu de lupta aceasta e vorba acum.

Ci de simţul bine prevestitor al tânărului, care ştie că declaraţii de felul acestora ale Directorului Şcolii Normale Superioare sunt ineficace sau făţarnice ca o cursă care să curme din timp goana sălbatecă şi suplă a animalului în libertate. Elevul precaut ştie că el trebuie să îşi ascundă aripile sub haina de toate zilele.

(articol publicat de Ilarie Voronca în „Adevărul", 1935)