Actorul Ion Besoiu, la 85 de ani: „Dreptul la fluierat trebuie să ţi-l câştigi“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul Ion Besoiu, care va împlini, pe 11 martie, 85 de ani, a subliniat, la emisiunea Adevărul Live, că prestigiul se capătă greu, dar că poate fi pierdut în cinci minute, dacă nu sunt respectate valorile care ţin de adevăr şi de demnitate.

Actorul Ion Besoiu a venit în studioul Adevărul Live, cu două zile înainte de împlinirea a 85 de ani, pe 11 martie. Uşor gârbovit, dar elegant, aşa cum a fost o viaţă, cu pălărie cu boruri largi, palton negru şi baston cu mâner de argint, asortat din cap până-n picioare, Ion Besoiu, după 66 de ani neîntrerupţi de carieră, cu roluri în peste 80 de filme, este un exemplu de verticalitate şi un model de modestie. Fie că citează, cu uşurinţă, din latină sau că vorbeşte despre Seneca, Ion Barbu, Radu Stanca sau Lucian Blaga, actorul se emoţionează atunci când discută despre tineri, despre nepoţi sau despre cei care cu pierit în Clubul Colectiv. ’Eu am învăţat de la unchii mei, militari de carieră, să-mi iubesc ţara şi să respect această instituţie fundamental, care este armata. Mama m-a învăţat să iubesc Biserica şi să respect femeia, dătătoare de viaţă, care face din copii oameni. Fratele meu m-a învăţat să iubesc prietenia şi legăturile de sânge. Dăscălii mei m-au învăţat să iubesc poezia şi literatura. Radu Stanca m-a învăţat ce înseamnă teatrul“, a subliniat actorul la emisiunea Adevărul Live.

„Adevărul“: Aţi afirmat că veţi juca atâta vreme cât vă vor ţine balamalele şi că bătrâneţea poate să fie grea…


Ion Besoiu: În ultimele săptămâni am mai avut nişte deficienţe la balamalele fizice şi am început nişte tratamente. Bătrâneţea nu este un lucru uşor, dar este un lucru frumos. Viaţa este o minune pe care ne-a dat-o Dumnezeu, pe care trebuie să o trăim echilibrat şi s-o respectăm. Nu este un merit să ajungi până la vârsta mea, pentru care să primeşti premiul Nobel. Totul este să rezişti spiritual, să-ţi păstrezi tinereţea în gândire. Oamenii care se îngrijesc, pot să reziste mai multă vreme. Tinereţea face parte din bucuria bătrâneţii, e important să rămâi tânăr cu gândirea. E un record spiritual să îmbătrâneşti frumos.

Totul e însă să rezişti spiritual. Generaţii de aur sunt pentru fiecare generaţie. O generaţie de aur a fost şi în filosofia antică, şi în Renaştere, dar fiecare generaţie are geniile ei.

Cum vă menţineţi spiritul tânăr?

Nu ştiu dacă este un antrenament, dar apropierea de cei tineri, de modul lor de gândire, de cei care practică tinereţea la oricare vârstă (nu vorbesc de cei care se poartă caraghios la 60 de ani). Cel mai important este să ajungi la concluzia filosofică pe care o aveau anticii: „Ştiu că nu ştiu nimic“ (n.r. -Socrate). Dreptatea nu o ai în buzunar, trebuie să ştii să taci, să ştii să asculţi, să ai disciplina conversaţiei, să fii o fire iscoditoare. Trebuie să admiţi că poţi să înveţi de la alţii, că nu eşti deţinătorul adevărului absolut, că nu ai adevărul în buzunar. Şi mai trebuie să fii îndrăzneţ. Aşa cum spuneau latinii, „Audaces fortuna juvat“/„Soarta îi ajută pe cei îndrăzneţi“ (n.r.-Vergiliu). Scoaterea limbii latine din şcoală este o greşeală, pentru că aceasta ne dădea un fundament cultural şi mai ales ne învăţa ce să citim. Pentru că de citit citeşte toată lumea, important este ce şi cum citim.

Tinerii care umblă azi cu tableta în buzunar, uită că cei care au inventat tableta ştiau tabla înmulţirii pe din afară.

V-aţi adaptat tehnologiei din ziua de azi? Staţi pe internet?
Matematica, internetul şi limba maghiară sunt nişte mari necunoscute pentru mine. Mă gândesc însă ce  poezie matematică a făcut Ion Barbu.

image

Aveţi o carieră bogată atât în teatru, cât şi în film. Pe care-l preferaţi?
Pe amândouă, sunt lucruri diferite. Teatru înseamnă percepţia imediată a succesulu, întâlnirea imediată cu publicul, respiraţia acestuia. În teatru, simţi căldura aproape epidermică a publicului, o recunoaştere imediată. În film, care rămâne şi după 30 de ani, dacă nu participi la premieră, nu-ţi dai seama care e reacţia publicului.

Ce vă leagă de Bulandra, teartru căruia i-aţi fost director peste 12 ani?

Radu Stanca, la Sibiu, a fost mentorul meu. Simt un fior însă când rostesc cuvântul Bulandra...Am jucat lângă mari actori, nu pot să uit asta, la Bulandra au fost spectacole de neuitat, mă gândesc la „Livada de vişini“ a lui Lucian Pintilie sau la „Hamlet“-ul lui Liviu Ciulei.

Ce părere aveţi despre teatrul actual?

Cu aceşti actori maidanezi, care joacă pe unde apucă, e greu să mai faci teatru de calitate. Sigur, poţi să faci teatru de „poche“, de buzunar, teatru underground, dar ce te faci dacă vrei să montezi „Hamlet“ sau „Regele Lear“ sau „Apus de soare“? Asta este, arta costă, şi dacă vrei să faci teatru sau film de calitate trebuie să scoţi bani din buzunar.

image

Nu prea v-am văzut implicat în politică în ultima vreme...

Eu am fost membru al partidului comunist. Nu ştiu dacă am fost comunist, credinţa şi părinţii nu-mi dădeau voie. Întâmplarea şi istoria ne-au dus la acest partid unic, care te manevra într-un mod extraordinar: dacă nu erai membru de partid, nu puteai să faci nimic. Vacarmul politic de azi nu m-a pasionat. Însă cred că esenţial este să ai dreptul de a alege, şi pentru acest lucru trebuie să ne batem. Suprema liberatate este libertatea de a alege. Căile greşite sunt multe, dar calea dreaptă este una singură. Poţi să minţi, pentru a salva o situaţie, dar nu trebuie să uiţi adevărul. Eu am învăţat de la unchii mei, militari de carieră, să-mi iubesc ţara şi să respect această instituţie fundamental, care este armata. Mama m-a învâţat să iubesc Biserica şi să respect femeia, dătătoare de viaţă, care face oameni din copii. Fratele meu m-a învâţat să iubesc prietenia şi legăturile de sânge. Dăscălii mei m-au învâţat să iubesc poezia şi literatura. Radu Stanca m-a învăţat ce înseamnă teatrul.

Şi mai e ceva, pe care-l ştiu din viaţa mea de călăreţ: când eşti pe cal, încearcă să te ţii în şa. Nu mă consider un actor mare, mi-am făcut doar datoria. Gloria e trecătoare. „Ars longa, vita brevis“.
image

Alături de Mircea Albulescu

Ce credeţi despre noua cinematografie?

A venit o generaţie talentată. Fiecare generaţie are geniile ei. Generaţia mea a făcut filme cu bani mulţi, dar statul se şi amesteca în conţinut. Acum statul te lasă să faci ce vrei, dar nu mai dă nici bani. Nu ştiu cum este mai bine.

Ce-aveţi să vă reproşaţi, privind în urmă?

Multe, dar cum nu sunteţi duhovnic, nu aveţi patrafir... Sunt un mare admirator al acestei instituţii, care este Biserica. Greşeala este omenească, Dumnezeu este făcut ca să ne ierte, şi fără iertare omul nu poate supravieţui. Apropo de campania internaţională împotriva Bisericii şi a preoţilor catolici, au greşit nişte oameni, nu Biserica. Biserica suntem noi, corpul credincioşilor.

Suntem oameni ai cetăţii, şi trebuie să ne intereseze lucrurile astea. Nu ai agorei, pentru că nu putem ieşi în stradă în fiecare zi. Am spus-o de fiecare dată: dreptul la fluierat trebuie să ţi-l câştigi. Dacă ai făcut ceva, poţi să spui: dă-te la o parte.

Ce vă doriţi la 85 de ani?
Să mă ajute Dumnezeu să-mi trăiesc, să-mi văd în continuare nepoţeii. Fiica mea, Ioana Besoiu, mi-a dăruit doi nepoţei gemeni: Nicolae şi Anastasia. Îmi doresc să-i văd mergând la şcoală.

De neuitat în Anton Lupan, în „Toate pânzele sus“

image

Ion Besoiu, Besoiu, născut pe 11 martie 1931, laSibiu, a absolvit Academia de Teatru şi Muzică din oraşul natal.
În cariera sa teatrală a interpretat numeroase roluri alături de mari actori ai scenei româneşti. De asemenea, are o bogată filmografie, peste 80 de filme.
Actorul a debutat în 1950, dar consacrarea a venit abia după turnarea filmului „Toate pânzele sus, în regia lui Mircea Mureşan, film în care a jucat rolul lui Anton Lupan şi i-a avut parteneri pe Ilarion Ciobanu şi Jean Constantin.
Timp de 16 ani, a jucat pe scena Teatrului „Radu Stanca“, din Sibiu, după care s-a mutat la Bucureşti, unde a jucat, din 1967, la Teatrul „Lucia Sturza Bulandra“. A fost, ulterior, timp de 12 ani directorul acestui teatru.
Cele mai cunoscute roluri ale sale sunt Cloşca, în „Procesul lui Horia“ (1967), Serebreakov, în „Unchiul Vanea“ (1983), Polonius, în „Hamlet“ (1985), Corifeu, în „Antigona“ (1993), Ferapont, în „Trei surori“ (1995), Senecus, în „Caligula“ (1996).
Câteva dintre filmele în care a jucat sunt: „Furtuna“, „Neamul Şoimărestilor“, „Haiducii“, „Răscoala“, „Mihai Viteazul“, „Ciprian Porumbescu“, „Păcală“, „Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii“, „Ultima noapte de dragoste“, „Lumini şi umbre“.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite