ACCENTE

Un comisar de la Paris O fidela colaboratoare a revistei frantuzesti "Le Monde", Alexandra Laignel-Lavastine, semneaza intr-un numar recent al prestigioasei publicatii pariziene o cronica de

Un comisar de la Paris
O fidela colaboratoare a revistei frantuzesti "Le Monde", Alexandra Laignel-Lavastine, semneaza intr-un numar recent al prestigioasei publicatii pariziene o cronica de intampinare despre volumul "Cioran-Solitude et Destin", editura Gallimard, carte tradusa din romaneste de Alain Paruit, dupa versiunea aparuta in 1991 la ed. Humanitas din Bucuresti sub titlul "Singuratate si destin", o culegere de articole (1931-1944) alcatuita de Marin Diaconu. Cel fel de "intampinare"? Cronica din "Le Monde" este, de fapt, un denunt si, totodata, un avertisment dat inocentului cititor francez. Denuntul consta in demascaraea legionarului roman Emil Cioran, camuflat in marele ganditor si eseist francez cu acelasi nume. "Raliat" inca din prima tinerete romaneasca si legionara la Garda de Fier, el a ramas pana la moarte prizonierul a ceea ce femeia-comisar de la Paris numeste "matricea angajamentului sau politic" ce-l defineste pe "un Cioran dintotdeauna". Cititorul francez e avertizat de aceasta experta in manipulare si profesionista a deturnarii de texte, ca Emil Cioran "omagia in national-socialism o salutara "barbarie creatoare"" intruchipata in hitlerism, iar intr-o scrisoare din MUnchen (1934) marturisea, la 23 de ani, ca "nu exista un om politic care-mi inspira o simpatie si o admiratie mai mare decat Hitler". Si exemplele s-ar putea inmulti, atrage atentia vigilenta femeie-comisar, avertizand ca editorii romani il ascund pe "legionarul" Cioran. Ceea ce nu stie inocentul cititor francez de "buna credinta" dar naiv si pe care il previne filozoafa de la Paris este, in primul rand, ca romanul francez Emil Cioran si-a recuzat cu rusine puseele anarhisto-bolsevice ale primei lui tinereti. Si-a renegat el insusi respectivele texte, nu s-a mai recunoscut in ele: e o forma poate stangace, dar neechivoca de a-si fi facut "mea culpa" pentru derapajele vociferante din acea epoca tulbure a unei Europe in delir in care, de fapt, "legionarul" Cioran era un european aproape "exponential", intamplator roman... Considerandu-l pe Cioran exponential pentru o epoca si o generatie, ba chiar pentru o intreaga Romanie "fascista" si "fascizata" inca din primul sfert al secolului 20, cronicara pariziana scrie aceasta enormitate menita sa-l "previna" pe inocentul lector francez de pericolul contaminarii cu raia legionara a lui Cioran si a clicii lui: "Acest parti-pris ("ralierea" la Garda de Fier - n.n.) pe care nimic nu-l arata si nu-l lamureste, priveaza cititorul de intelegerea unui capitol crucial al istoriei intelectuale a anilor 1920-1930, a carei figura emblematica ramane Cioran" (subl. ns.). "Figura emblematica" se nascuse in 1911 si, prin urmare, in 1920 avea... 9 (noua) ani! De aceasta "marunta" manipulare a datelor nu "istorice", dar strict calendaristice, se leaga frauda intelectuala comisa de autoarea din "Le Monde": ea "decupeaza" si izoleaza in chip tendentios un mic esantion, un segment din cultura romana interbelica pe care, apoi, il proiecteaza, ca aspect dominant, asupra ansamblului, incat sa poata conchide, fals si prapastios, intr-o carte despre cei trei mari exilati parizieni: "Bascularea celei mai stralucite parti a intelighentiei romanesti a anilor 1930 catre o miscare intemeiata net pe o mistica a crimei si sangelui constituie una dintre cele mai fascinante aventuri ale istoriei intelectuale din secolul XX". ("Cioran, Eliade, Ionesco: L'oubli du fascisme", PUF, Paris, 2002). Analiza amanuntita a fraudelor, deturnarilor, manipularilor si falsurilor cu care opereaza femeia-comisar asupra culturii romane a fost facuta impecabil de criticul roman Mircea Iorgulescu ("Tangentiale", Ed. Institutului Cultural Roman, 2004, cap. "Portretul artistului ca delincvent politic"). Pentru a demonstra continuitatea gandirii si mentalitatii de tip legionaro-fascist - aceleasi la 9-19 ca si la 80 de ani! - autoarea recurge la falsificari grosolane, ajungand, cum noteaza M. Iorgulescu, "pe culmile falsificarii". Alexandra Laignel-Lavastine are o teza de granit la care tine ca la ochii din cap: "intre scrierile inflamate ale lui Cioran roman si proza tarzie si epurata a moralistului (francez - n.n.) care imbatraneste" este "o indiscutabila continuitate", vederile lui Cioran despre "democratie, tiranie, Germania, Occident in general sau Rusia" au ramas neschimbate si Cioran insusi, ne lasa sa credem Al. L.-L., recunoaste: "Asupra acestor lucruri - spune el intr-un loc - viziunea mea nu s-a schimbat fundamental; ceea ce s-a schimbat in mod sigur este tonul". Insa locul citatului despre "viziunea" si "tonul" care "nu s-au schimbat" nu este unde vrea A.L.-L. si nu se refera la tiranie, Germania, Rusia sau la Hitler, ci la... poetul englez Schelley! Va sa zica: Cioran spune ca-l citeste la fel ca in tinerete pe Shelley, nu si-a schimbat, la batranete, viziunea aasupra lui, ci doar tonul ; Alexandra Laignel-Lavastine ia acest citat (din "Exercitii de admiratie") si-l "lipeste" de propria sa teza cu privire la asa-zisa continuitate a vederilor lui Cioran despre... tiranie, Germania si Hitler. In fata fraudei sfruntate M. Iorgulescu declara, cu scepticism "cioranian": "Cand un autor atinge asemenea culmi ale deturnarii citatelor, nu-l mai crezi nici daca afirma ca Parisul e capitala Frantei". Dupa asemenea "potriviri" cominterniste ale textelor torturate de d-na Lavastine ne-am lamurit ca domnia sa slujeste prin orice mijloace - fie si detestabile! - un tel inalt si o misiune nobila: demasca osatura fascisto-legionara a unor mari scriitori francezi cu trecut romanesc, precum Eliade ori Cioran si, pentru "omisiune de denunt", pe insusi autorul Rinocerilor, Eugen Ionesco. Nu stiu, in schimb, cum vor fi lamuriti cititorii revistei "Le Monde" ca Emil Cioran era, in 1920, la frageda varsta de 9 ani, o "figura emblematica" a intelighentei romanesti, asa cum scrie vigilentul comisar "cominternist" de la Paris...