50 de ani de când Ziua Femeii este recunoscută internațional. „Egalitatea nu este un dar, este un drept“
0Istoria zilei de 8 martie, Ziua Internațională a Femeii, datează de mai bine de un secol și este adânc înrădăcinată în lupta pentru drepturile femeilor, în special în ceea ce privește munca, votul și egalitatea socială. Anul acesta se împlinesc 50 de ani de când Organizația Națiunilor Unite a hotărât ca femeia, oriunde s-ar afla, să fie celebrată pe 8 martie.
1908 – Marșul femeilor muncitoare la New York
Pe 8 martie 1908, aproximativ 15.000 de femei care lucrau în industria vestimentară din New York au organizat un protest cerând program de lucru mai scurt, salarii mai bune și dreptul de vot. Acest eveniment este adesea menționat drept unul dintre momentele-cheie care au inspirat Ziua Internațională a Femeii.
„Am muncit prea mult, prea mult pentru prea puțin. Degetele ne sângerează de la ace, spatele ni se rup sub greutatea mașinilor, dar salariile noastre abia sunt suficiente pentru a ne hrăni familiile. Nu mărșăluim pentru plăcere și timpul liber, ci pentru supraviețuire“, declara o femeie pentru o publicație de-a vremii.
1909 – Prima Zi Națională a Femeii din SUA
Partidul Socialist al Americii a declarat 28 februarie 1909 ca prima Zi Națională a Femeii. A fost sărbătorită în SUA ca parte a mișcărilor socialiste și muncitorești mai largi care pledau pentru drepturile femeilor.
1910 – Conferința Internațională a Femeilor Socialiste de la Copenhaga
La o conferință socialistă în Copenhaga, Danemarca, activista germană Clara Zetkin a propus ideea unei Zile Internaționale a Femeii. Scopul a fost de a unifica luptele femeilor din toate țările și de a promova egalitatea în drepturi. Ideea a fost aprobată de peste 100 de femei din 17 țări.
„Femeile muncitoare, la fel ca și frații lor, trebuie să ia parte la lupta pentru justiție socială. Ar trebui să fie organizată anual o zi specială a femeii, o zi în care lupta pentru drepturile noastre să fie în centrul atenției. Această zi trebuie să aparțină nouă, femeilor muncitoare, cauzei noastre“, a spus atunci Clara Zetkin.
1911 – Prima Zi Internațională oficială a Femeii
Prima Zi Internațională a Femeii a fost sărbătorită oficial pe 19 martie 1911, în Austria, Danemarca, Germania și Elveția. Peste un milion de oameni au participat la mitinguri, cerând drepturi egale la locul de muncă, dreptul la vot și protecție împotriva discriminării.
1917 – Jos țarul! Sus femeia!
În Rusia, pe 8 martie 1917, mii de femei au protestat la Petrograd (azi Sankt Petersburg) cerând „pâine și pace“, deoarece Primul Război Mondial a cauzat greutăți. Acest protest a contribuit la Revoluția bolșevică, ducând la abdicarea țarului Nicolae al II-lea și la câștigarea dreptului de vot al femeilor în Rusia. Ulterior, Uniunea Sovietică a făcut ziua de 8 martie sărbătoare oficială.
„Ne-am lăsat mașinile și am ieșit în stradă. Brutăriile erau goale, fabricile reci. Pâine! Pace! Ajunge de război!, am strigat la început, bărbații au ezitat. «Poliția te va bate», au avertizat. Dar nu am avut de ales. Foamea ne era închisoarea noastră și ne eliberam“, spunea una dintre muncitoarele care ieșiseră pe străzile Petrogradului.
1975 – Recunoașterea oficială a Națiunilor Unite
Organizația Națiunilor Unite a recunoscut oficial 8 martie drept Ziua Internațională a Femeii în 1975, care a fost, de asemenea, declarat Anul Internațional al Femeii. De atunci, ONU a ales teme anuale pentru a aborda probleme precum egalitatea de gen, violența împotriva femeilor și abilitarea economică a femeilor.
„Astăzi, Națiunile Unite declară ziua de 8 martie drept Ziua Internațională a Femeii. Dar să nu fim mulțumiți. Egalitatea nu este un dar, este un drept. Trebuie să lucrăm împreună – femei și bărbați – pentru a demonta structurile care ne țin înapoi. (...) Ziua Internațională a Femeii trebuie să servească atât ca un moment de reflecție, cât și de acțiune. Chiar dacă s-au înregistrat progrese, trebuie să continuăm să promovăm egalitatea juridică, economică și socială în întreaga lume. Nicio națiune nu a atins încă egalitatea de gen reală“, spuneau oficialii în raportul conferinței din 1975.
România, perioada interbelică
La începutul secolului XX, mișcarea feministă era în vogă, iar româncele luptau pentru acces la educație, drepturi de vot și condiții de muncă echitabile. Au trecut mai bine de 100 de ani de atunci și lucrurile, chiar dacă par că s-au mai remediat pe hârtie, sunt aproape în același stadiu.
„Nu cerem pomană, cerem dreptate. O națiune nu poate fi liberă dacă jumătate din cetățenii săi rămân fără voce. Va veni ziua când femeile își vor ocupa locul cuvenit în destinul României“, scria în 1912 Elena Meissner, sufragetă română. „Femeia română a purtat îndelung greutatea sacrificiului – mamă, muncitoare și patrioată. Dar este timpul să poarte și greutatea deciziei. Dreptul de vot nu este un cadou; este o recunoaștere a locului nostru egal în această națiune“, mai scria aceasta în 1919.
„Se așteaptă ca românca să fie pilonul familiei, dar i se interzice dreptul de a învăța, de a vota, de a participa la viața națiunii. Cum ne putem aștepta să ridicăm viitorul României dacă noi înșine suntem ținuți în ignoranță?“, nota în 1912 Maria Baiulescu, președinta Consiliului Național al Femeilor Române.
„Lucrăm din zori până în amurg, cu degetele carne-vie de la mașini, cu salariul abia suficient pentru a ne hrăni copiii. Și totuși, astăzi ridicăm vocea, pentru că nicio femeie nu ar trebui să aleagă între foame și demnitate“, scria o muncitoare dintr-o fabrică de textile în 1918.
Se încarcă comentariile...
