Video Urșici, colțul de rai cu zece locuitori din ținutul dacilor. Peisajele îți taie răsuflarea VIDEO
0Urșici, unul dintre cele mai mici sate din vestul României a rămas izolat din cauza drumului său extrem de degradat, însă turiștii care se aventurează pe el, pentru a ajunge în satul arhaic din vechiul ținut al dacilor, găsesc motive de satisfacție.
Patru - cinci familii locuiesc în satul Urșici din Hunedoara, una dintre cele mai izolate așezări din vestul României, dar și un loc extrem de pitoresc pentru turiști.
Satul Urșici din Hunedoara a fost înființat de păstori, pe Platforma Luncanilor din Munții Șureanu - o întindere deluroasă cu înălțimi de 900 - 1.000 de metri, pe care au fost descoperite rămășițe ale unor așezări dacice (video).
Clădirea de lemn de brad a vechii școli din Urșici, degradată după ce elevii nu i-au mai trecut pragul, se află la o răscruce a drumurilor de plai care leagă gospodăriile localnicilor aflate la unu - doi kilometri unele de altele, fiecare pe câte un deal.
„Nu am avut biserică și trebuia să mergem două – trei ore pe jos, până la cea din Luncani și chiar mai departe, la cea din satul Târsa. Dar a fost școală. S-a desființat însă, pentru că au mai rămas vreo opt familii și nu mai sunt copii. Am fost aici la școală. Mă trimiteau părinții cu cărțile în traistă și, după ce terminam orele, plecam la oi. Acolo, puneam cărțile pe genunchi și învățam”, relata unul dintre vârstnicii satului (video).
Acum vechea școală din Urșici a devenit un loc de popas al amatorilor de fotografii și excursii în natură. Numărul oaspeților satului a scăzut însă, cu timpul, mulți dintre ei fiind descurajați de starea drumului forestier de circa 10 kilometri, care urcă din valea Luncanilor, de la marginea satelor Boșorod și Luncani din Hunedoara, spre Urșici (video).
„Data trecută când am venit la Urșici am lăsat mașina jos, la aproape șapte kilometri de primele case din Urșici, pentru că drumul era foarte rău, și am urcat în câteva ore până în sat. De aici am admirat, la apus, priveliștea dominată din depărtare de crestele Retezatului și ale Parângului. Este un loc minunat. De această dată am avut mai mult curaj, crezând că drumul a fost reparat. însă a rămas extrem de rău. Este plin de făgașe, gropi, denivelări, cauzate de apele și de, probabil, utilajele exploatărilor forestiere”, a relatat o turistă venită la Urșici.
Localnicii su reclamat adesea de starea drumului forestier, care a fost reparat din când în când de primăria comunei Boșorod. Cei 10 săteni, majoritatea vârstnici, care se ocupă cu creșterea animalelor, se plâng însă și de insuficiența apei, pe care trebuie să o aducă de la izvoarele ascunse printre dealuri. Electricitatea le este asigurată prin câteva panouri solare, unele insuficiente pentru nevoile familiilor rămase în Urșici.
Vara, turiștii urcă spre satul pitoresc din Munții Șureanu, încântați de înfățișarea sa patriarhală și de panorama așezării. Unii dintre ei se opresc la școala părăsită a satului (video)
Platoul Luncanilor, pe care se află satele Urșici, Târsa și Cioclovina, se întinde pe aproape 10.000 de hectare în Munţii Orăştiei şi este cunoscut pentru cetăţile dacice Costeşti, Piatra Roşie şi Blidaru, dar şi pentru Peştera Cioclovina.
Platforma Luncanilor din Hunedoara, plină de secrete
Aici mai trăiesc comunități mici, de câteva familii, care au păstrat tradiția creșterii oilor, dar și unele obiceiuri vechi, cum este cel al îngropării morților în curte, în mormintele împodobite cu flori și simboluri solare.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, îndeletnicirile localnicilor din Urșici erau asemănătoare celor din prezent. Urșici, Cioclovina (video) și Târsa, așezările arhaice de pe Platoul Luncanilor din Hunedoara, cuprinse atunci în comuna Luncani, erau pitorești și pline de secrete, pentru că cetățile dacice din jurul lor erau prea puțin explorate în acele vremuri.
La începutul secolului al XX-lea, comuna Luncani cuprindea vreo 200 de case, locuite de familii care se ocupau cu creșterea animalelor și, unele, cu munca la pădure și în minele de guano din Peștera Cicolovina, deschise după Primul Război Mondial.
O mulțime de vestigii istorice din vremea dacilor și romanilor, aflate în preajma așezărilor de pe Platoul Luncanilor din Hunedoara, dar și câteva tradiții arhaice, i-au făcut pe oameni să fie conștienți de originile străvechi ale comunităților și să se considere urmași ai dacilor.
Localnicii din satele de munte păstrau zile de sărbătoare dedicate urșilor, în timpul verii, și lupilor, la început de iarnă, animale cu o simbolistică puternică în ținutul cetăților dacice. Pe lângă sărbătorile dedicate animalelor, o mulțime de superstiții au fost transmise din generație în generație, cu privire la sălbăticiuni, dar și la ființe supranaturale, ca ielele și sânzienele, cu o prezență bogată în tradițiile locale. Izolarea așezărilor a contribuit la protejarea tradițiilor vechi din zonă.
Sate cu tradiții străvechi
Circulaţia printre gospodăriile de pe platforma Luncanilor a dus de-a lungul timpului la stabilirea unor practici care dovedesc valoroase trăsături de comportament moral ale localnicilor, relata etnologul Lucia Apolzan, care a cercetat sateel de pe platforma Luncanilor.
„În marginea satului Ursici, in drumul spre muntele Bilugu Mare, este un loc numit La Butoară. Ce semnificaţie are, am întrebat. A fost aici un fag bătrân, mi s-a spus, în butoara (scorbura) căruia o femeie care locuia in apropiere punea un ulcior cu apă rece, în zilele când ştia că trec oamenii spre târgurile de la Pui şi Haţeg. Trecătorii se obişnuiseră, ştiau că la capătul plaiului era butoara cu ulciorul plin cu apă. Ulciorul statornicise popasul drumeţilor şi după multe opriri au numit locul La butoara cu Apă. După ce femeia s-a stins din viaţă, copacul bătrân a căzut şi ulciorul a ajuns cioburi, locul a intrat definitiv în toponimia satului. La Butoară...”, arăta etnologul Lucia Apolzan.
Cătunele Urşici, Cioclovina, Târsa (video), Prihodişte şi Alunu au rămas risipite pe culmile munţilor, înconjurate de crânguri şi de stâni, cu case vechi clădite departe de drum, în mijlocul petecelor de terenuri agricole şi al livezilor. Casele lor erau legate prin drumurile de plai cu origini străvechi, marcate din loc în loc de amintirile lăsate de generațiile trecute.
„Drumuri de plai străbătute de milenii, drumurile dacilor, prefigurind reţeaua de circulaţie de la cetatea sacră a Sarmizegetusei Regia, cu ramificaţii multidirecţionale. Drumuri menţinute pînă în prezent, legate de funcţionalitatea lor economică şi socială. O permanenţă a deplasărilor pe culmi cu anumite denumiri, adevărate indicatoare de drumuri, păstrate de hronicul generaţiilor, fiecare predând celei următoare păşunile bine îngrijite, fântânile curate, îmbietoare pentru toţi drumeţii osteniţi, scaunul şi masa alături, o masă a tăcerii şi mai ales a omeniei — toate vin să vorbească despre acest pământ românesc şi despre omul întipărit în acest peisaj, cu dominaţia spiritualităţii sale superioare”, arăta etnologul Lucia Apolzan.
Satele de pe plaiurile Munților Șureanu s-au depopulat cu timpul, iar numărul păstorilor ale căror turme animă peisajul montan s-a mai redus.
Se încarcă comentariile...
