Un conac care imită culele Olteniei, câștigătorul unui premiu al excelenței în industria turismului FOTO

0
Publicat:

O clădire istorică, veche de peste un secol, transformată într-o unitate de cazare sub numele de Conacul lui Maldăr, se află printre marii câștigători ai Galei Premiilor TopHotel Awards 2023.

Câștigătorii galei premiilor TopHotel Awards 2023 Foto TopHotel Conference jpg
Câștigătorii galei premiilor TopHotel Awards 2023 Foto TopHotel Conference jpg

De opt ani, o competiție renumită oferă recunoaștere celor mai importante proiecte din industria hotelieră, turismului și ospitalități din România. Gala anuală Romanian TopHotel Awards, desfășurată pe 23 mai la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, a premiat excelența în domeniu, evidențiindu-i pe cei care au avut o contribuție semnificativă în dezvoltarea turismului românesc. O treime dintre cei 300 de nominalizați au urcat pe podium, distincțiile fiind oferite în cadrul a 34 de categorii.  

De obicei, competiția reunește la linia de final „numele grele” din industrie. Printre cei mai puțini cunoscuți câștigători s-a aflat însă și un conac din Vâlcea (VEZI GALERIA FOTO), premiat la categoria „Most Beautiful Mansion / Castle” - deschisă conacelor sau castelelor (clădiri istorice) care oferă cazare și care se remarcă prin păstrarea arhitecturii originale, prin design și concept și care oferă o experiență de poveste oaspeților prin autenticitatea lor.

Clădirea de patrimoniu din Vâlcea a găzduit, după Revoluție, sediul fundației înființată în România de prințul Albert de Monaco.

Marii câștigători ai TopHotel Awards 2023

TopHotel Awards reunește nu doar cele mai bune unități de cazare din România, dar de obicei podiumul aparține unor hoteluri extrem de cunoscute, dintre care unele aparțin unor lanțuri internaționale de patru și cinci stele, precum Marriott Bucharest Grand Hotel și Crowne Plaza Bucharest care s-au aflat în acest an printre premianți.

Tot „Hotelul Anului” a fost desemnat și o altă unitate de cazare care oferă oaspeților servicii și facilități la un nivel de calitate ridicat și a avut performanțe deosebite în 2022, chiar dacă nu este afiliată internațional, Kronwell Brașov Hotel.

Hotelul anului la categoria Boutique (Luxury) a fost desemnat Hotel Epoque Relais & Chateaux, cel mai popular hotel de trei stele - Moxy by Marriott Bucharest Old Town, cea mai prietenoasă locație eco ce pune accent pe protejarea mediului - Bilbor Chalet; iar hotelul anului la categoria „Leisure” - Teleferic Grand Hotel.

Gala premiilor TopHotel Awards 2023 Foto TopHotel Conference jpg
Gala premiilor TopHotel Awards 2023 Foto TopHotel Conference jpg

În turismul balnear câștigătoare în acest an a fost Alma Health & Spa Retreat; cel mai bun resort - Singureni Manor, Equestrian Retreat; cel mai frumos conac / castel - Conacul lui Maldăr; casa de oaspeți a anului - Satul Banului Guesthouse (componenta tradițională) și Hadar Chalet (concept modern), iar cel mai bun Hotel Spa - Ana Health Spa, ANA Hotels Europa.

În categoriile dedicate unităților care oferă o altfel de experiență, nu doar hotelieră, precum tururile la crame sau în gastronomie, s-au remarcat: „Best Winery Accommodation” - Conacul Apogeum și „Best Culinary Experience” - La Hambar, Singureni Manor Equestrian Retreat.

Investiția hotelieră a anului s-a dovedit a fi Radisson Blu Hotel din Cluj, cel mai bun upgrade dat unui hotel - InterContinental Athénée Palace Bucharest, cel mai bun concept arhitectural - Radisson Blu Aurum Brașov, iar premiul pentru tranzacția anului a fost împărțit între achiziția K2 Alpin Conference (fost complex Favorit) de către Alpin Resort Hotel Poiana Brașov, achiziția K+K Elisabeta (transformat in Peakture Hotels) de către grupul Balvanyos, și vânzarea Hotelului DoubleTree by Hilton Oradea.

Cele mai bune afaceri în turism și profesioniștii anului

La capitol turism au fost premiate: cea mai bună inițiativă pentru susținerea turismului local - „Destinația Anului”; cea mai bună inițiativă pentru susținerea turismului global: „Ajungi mai repede în destinațiile pe care le iubești! Zboruri charter de pe 15 aeroporturi din țară”; cea mai bună inițiativă digitală inspirațională pentru turismul românesc - „Lansarea Travelminit VIP”; cel mai bun program pentru turiști - „Tour of Romania’s UNESCO Sites, World Synergy Travel”, altfel spus turul României în sit-urile UNESCO; iar cea mai bună investiție în industria turismului, în afara hotelurilor s-a dovedit a fi în acest an Aeroportul Internațional Brașov.

Premiile Galei TopHotel Awards 2023 Foto TopHotel Conference jpg
Premiile Galei TopHotel Awards 2023 Foto TopHotel Conference jpg

La capitolul cei mai buni profesioniști în domeniu au fost premiați: ca manager general al anului - Adrian Adam, de la Singureni Manor; angajatul anului – Simona Marzac, director vânzări și evenimente la InterContinental Athénée Palace Bucharest; cea mai bună echipă hotelieră - cea de la Alpin Resort Hotel, Poiana Brașov; maestru bucătar al anului - Alexandru Dumitru, de la Singureni Manor; iar cea mai bună inițiativă de Responsabilitate Socială - Campania „Donăm Sânge Împreună!", realizată în parteneriat cu Poliția Capitalei și Sheraton Bucharest Hotel.

Confuzia ingenios creată, legată de Culele Olteniei

Despre Conacul lui Maldăr, din Măldărești - Vâlcea, se poate spune că nu se află printre „marii jucători” din industria turismului, hotelieră și a ospitalității, cu toate că este în acest sector deja de un deceniu. Deseori, din cauza numelui, este confundat cu celebrele cule de la Măldărești, cu care însă, în realitate, n-are nici o legătură.

Cei care dețin unitatea au profitat însă la maximum atât de amplasare - comuna culelor, la aproximativ trei kilometri de Complexul Muzeal Măldărești, cât și de arhitectura clădirii inspirată de la aceleași cule (Duca și Greceanu).

Iar numele l-a preluat de la cea mai veche culă a Olteniei - Cula Greceanu - căreia i se mai spune și Cula lui Maldăr, după numele unui căpitan din oastea lui Mihai Viteazul - Tudor Maldăr -, fiul paharnicului Nan, despre care legendele spun că a fost luat ostatec de tătari. S-a îndrăgostit de fiica hanului cu care a fugit și s-a stabilit în zona de la poalele Carpaților Meridionali, din Vâlcea. Aici au ridicat o locuință fortificată sub formă de turn - kulă și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.

Cula Greceanu sau Cula lui Maldăr - cea mai veche culă din România Foto CNIPT Vâlcea
Cula Greceanu sau Cula lui Maldăr - cea mai veche culă din România Foto CNIPT Vâlcea

Dovezile istorice au păstrat mențiuni însă doar despre urmașii lor - Gheorghe Măldărescu și jupânița Eva - care s-au aflat printre cei care au clădit / reclădit cula care a ajuns prin moștenire în familia Greceanu, de la care a păstrat actualul nume.  

De la Conacul Pleșoianu la Conacul lui Madăr

Conacul lui Maldăr este de factură mai recentă. În trecut, s-a numit Conacul Pleșoianu, de la numele boierului care l-a construit la începutul secolului al XX-lea. Este vorba despre avocatul Ștefan I. Pleșoianu care se trăgea din marea familie de boieri răspândită în toate județele Olteniei cu o istorie care pornește încă de la întemeierea statului medieval românesc, din care s-au ridicat revoluționari, administratori locali, cărturari, militari, ctitori de lăcașuri sfinte etc.. Ar fi de amintit Pia Brătianu, soția marelui lider liberal Ion C. Brătianu, supranumită „bunica României Mari”, care provenea din familia Pleșoienilor.

Revenind la avocatul Ștefan Pleșoianu, din arhive, reiese că a fost prieten cu familia I.G. Duca, șeful de cabinet al lui Vintilă Brătianu. De altfel, I.G. Duca a și cumpărat una dintre celebrele cule de la Măldărești, care acum îi poartă numele, și lângă care a construit o casă de vacanță, cunoscută astăzi drept Casa Memorială I.G. Duca (parte din același Complex Muzeal Măldărești), care a găzduit în trecut familia regală a României: pe Regina Maria, Regele Ferdinand, principesa Ileana, dar și alte ilustre personalități ale vremii. 

Conacul lui Maldăr din Măldărești Vâlcea câștigător la TopHotel Awards 2023 Foto Conacul lui Maldăr
Conacul lui Maldăr din Măldărești Vâlcea câștigător la TopHotel Awards 2023 Foto Conacul lui Maldăr

Avocatul stăpânea pe atunci moșia Măldărești pe care a construit conacul inspirat din arhitectura culelor, care astăzi este monument istoric, fiind clădire de patrimoniu local, înregistrat sub numele de Conacul Pleșoianu.

Conacul - portal spre o lume mirifică cu domni și domnițe din trecut

După Revoluție, clădirea a fost retrocedată urmașilor care au vândut-o. Noii proprietari au cumpărat-o cu gândul de a o transforma în casă de vacanță, dar apoi s-au răzgândit și după reabilitarea din temelii - care a costat 1 milion de euro - au introdus-o în circuitul turistic, redându-i frumusețea de odinioară. Se numără printre puținele exemple de clădiri istorice readuse la viață, de la sud de Carpați.

O frumusețe care a fost îmbogățită la interior cu mobilier unicat, majoritatea executat din lemn de nuc, prelucrat manual acum zeci sau sute de ani, recondiționat, de tip Biedermayer, Alt Deutsch ori eclecticul stil Empire.

Amenajarea interioară, inspirată de vechile case boierești de altădată, în care predomină stilul brâncovenesc, se remarcă și prin pereții albi și tavanele traversate de grinzi din lemn, covoarele și țesăturile lucrate manual, armonios îmbinate cu cele mai moderne detalii de confort. 

Conacul lui Maldăr din Măldărești Vâlcea câștigător la TopHotel Awards 2023 Foto Conacul lui Maldăr
Conacul lui Maldăr din Măldărești Vâlcea câștigător la TopHotel Awards 2023 Foto Conacul lui Maldăr

Călătoria în timp este desăvârșită de poveștile care însoțesc fiecare cameră în parte, care poartă numele câte unui personaj din vechime. 

Este pentru a doua oară în ultima perioadă când Conacul lui Maldăr obține un premiu în turism. Ultima dată a participat la „Destinația Anului” unde s-a clasat pe locul al II-lea la categoria Boutique.

Nenumărate comori se ascund, de altfel, în sipetul tainic al Olteniei de sub Munte - o Oltenie „de poveste”, cu tezaure UNESCO - Mănăstirea Horezu și ceramica Hurezi, dar și alte lăcașuri de cult seculare demne de vizitat: Mănăstirea Bistrița, Mănăstirea ArnotaMănăstirea Dintr-un Lemn, Mănăstirea Pătrunsa, Mănăstirea Pahomie, Mănăstirea Iezer; dar și alte atracții: Cheile Bistriței, Cheile Oltețului, Parcul Național Buila - Vânturarița, Peștera Liliecilor, Trovanții din Costești, Salina Ocnele Mari, tărâmul magic al iei și mătăsii românești de la Stoenești, în Vâlcea, ori Cheile Sohodolului, Peștera Polovragi, Peștera Muierii din Gorj etc.. - toate la doar o aruncătură de băț de Măldărești Vâlcea. Și mai sunt multe alte minuni în apropiere...   

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite