Un avion al companiei Tarom a fost lovit de fulger. Pasagerii au fost redirecţionaţi către un alt zbor
0Un avion al companiei Tarom a fost avariat uşor după ce a fost lovit de un fulger, la aterizarea pe aeroportul din Istanbul. Pasagerii sunt în siguranţă, majoritatea fiind redirecţionaţi către un alt zbor.
UPDATE 10:49 Pe lista pasagerilor care urmau să se urce la bordul avionului TAROM era şi Dan Diaconescu.
”Nu a păţit nimeni nimic. Era o pată neagră pe botul avionului, unde fusese lovit, care a lăsat o urmă de vreo 10-20 de cm pe lungime. Cred că nici nu au simţit cei din avion. În gaşca mea erau 21 de persoane, am ajuns cu toţii cu bine. Eram 58 de oameni în total care am ratat acel zbor şi a trebuit să aşteptăm să ne îmbarcăm în zborul celălalt. A fost şi îmbarcarea cu peripeţii, fiindcă nu erau locuri suficiente, nu prea înţeleg de ce compania Tarom nu a avut un avion de rezervă sau nu a putut închiria un avion din Turcia”, a declarat Dan Diaconescu pentru B1 TV.
UPDATE 09:49 „Majoritatea pasagerilor au ajuns aseară în Bucureşti cu un alt zbor. În Istanbul au rămas doar 10 pasageri, care au fost cazaţi peste noapte la un hotel şi care se vor întoarce în ţară astăzi. Urmează ca o echipă tehnică să stabilească ce e de făcut cu avionul", a declarat purtătorul de cuvânt al companiei TAROM, Paula Călăraşu, pentru „Adevărul".
„TAROM anunţă anularea cursei 264 Istanbul - Bucureşti (din 12 ianuarie - n.r.) din cauza faptului că la aterizarea pe aeroportul din Istanbul aeronava a fost lovită de un fulger, suferind avarii uşoare. Aterizarea s-a efectuat în deplină siguranţă. Pentru a respecta procedurile standard în astfel de situaţii şi din motive de siguranţă, s-a luat decizia de anulare a cursei pentru ca aeronava sa fie supusă unei verificări tehnice", precizează un comunicat postat pe site-ul companiei.
Cei 82 de pasageri ai cursei Istanbul-Bucureşti au beneficiat de asistenţă conform directivelor europene (EC 261/2004), majoritatea fiind redirecţionată spre un alt zbor din aceeaşi zi, respectiv sâmbătă, informează „Mediafax”.
„Ceilalţi pasageri au beneficiat de cazare, urmând să ajungă la destinaţie a doua zi", precizează compania.
„Compania TAROM regretă inconvenientul creat pasagerilor, de această situaţie şi asigură toţi pasagerii că siguranţa operaţiunilor sale reprezintă principala prioritate a companiei", se mai arată în comunicat.
Potrivit listei de zboruri a Aeroportului Henri Coandă, o aeronavă Tarom a plecat la ora 16.35 cu destinaţia Istanbul, fiind aşteptată întoarcerea în Bucureşti la ora 19.50.