TRAVEL Albastru e cea mai caldă culoare în Sardinia
0
O simplă căutare pe internet sau un pliant turistic despre Sardinia cucereşte prin nuanţele de albastru ale Mării Mediterane care înconjoară a doua cea mai mare insulă a Italiei.
Pe viu, cu picioarele uşor scufundate în nisipul fin al plajelor şi cu privirea care se duce departe, în acel punct deschis spre eternitate, unde cerul întâlneşte marea, realizezi că nicio prezentare de marketing nu reuşeşte să descrie sentimentul de linişte din acest colţ de lume lovit de perfecţiune. Tragi aer în piept şi suspini romanţios, vorba cântecului: that’s amore!
Întâi de toate, o confesiune. Pentru un turist care nu are, de regulă, instinctul asiatic de a poza orice clădire sau farfurie cu mâncare sofisticată, după călătoria în Sardinia, aş putea intra cu uşurinţă în categoria celor agasanţi care acoperă scena unui concert cu ecranele telefoanelor. Câteva sute de fotografii adunate în doar patru zile. Şi niciun regret! Pentru că Sardinia e, într-adevăr, ca un album plin cu vederi care se suprapun şi-i dau fiinţă. Sunt aleile înguste şi cotite în care se poartă rufele la vedere, atârnate la balcoanele cu flori. Sunt munţii stâncoşi care se prăvălesc în marea de culoarea smaraldului. E copilul mângâiat de razele asfinţitului, care înalţă un zmeu pe o plajă aproape pustie, deranjată exact cât trebuie de zbuciumul valurilor. Ruinele antice Nuraghi, colinele şerpuitoare, acoperite de pajişti pe care creşte mirtul, străzile medievale decorate cu măslini, ferestrele înalte cu obloane colorate în galben şi-n verde, acoperişurile unde oamenii îşi beau dimineaţa espresso-ul – toate alcătuiesc tabloul colorat şi fermecător al insulei. Oriunde priveşti, eşti copleşit de frumuseţea locurilor şi a peisajelor, care te îndeamnă să scoţi telefonul şi să exagerezi exclamând: da, aş putea trăi fericit aici!
Vedere din Castelsandro
De dragul artei dolce far niente
Deşi aparţine de Italia – în cadrul căreia este organizată ca regiune autonomă –, Sardinia (a cărei capitală e Cagliari), este foarte diferită faţă de ţara-mamă şi de sora sa mai mare, Sicilia. Cuprinsă între apele luminoase din Marea Mediterană, Sardinia se află la fel de aproape de Tunisia (în sud) ca şi de centrul Italiei (în vest) şi zgârie insula franceză Corsica (în nord). Plajele superbe pentru scufundări sau, pur şi simplu, de dragul artei dolce far niente, peisajul dat de interioarele de granit, vestigii ale culturii Nuraghi, dialectul, toate combinate cu bucătăria tradiţională cu gust de brânză pecorino îi dau insulei acel caracter independent.
Capo Caccia, în aproiere de Alghero
Insula are o istorie veche. Datorită bogăţiilor minerale şi câmpiilor fertile, precum şi poziţiei sale geografice – în inima Mediteranei –, a fost încă din Antichitate un teren mult râvnit de către puterile coloniale. Întâlneşti, aicim o lume mică, laică, de 1,6 milioane de locuitori, care îmbină culturile cartagineze şi romane, cu influenţe ale barocului spaniol. Şi e Oriunde ai merge în Sardinia, îţi fură ochii rămăşiţele civilizaţiei Nuraghi care datează din epoca bronzului. Mărturii de piatră – cu scări interioare, ziduri enorme şi turnuri – ale unor vremuri uitate se arată solemn pe întinderile sarde. Ce reprezentau ele? Părerile istoricilor sunt împărţite: au fost fie locuinţe, cetăţi de apărare, refugii în vremuri de invazie, fie turnuri de observaţie. Cert e că peste 7.000 de astfel de construcţii care, atenţie!, au fost ridicate din blocuri de bazalt, aşezate unele peste altele, fără niciun fel de ciment, populează încă insula. Cel mai cunoscut şi impresionant nuraghi din Sardinia este Su Nuraxi şi se găsesşte în apropierea oraşului Barumini. (foto)
E o combinaţie plăcută ochiului între rustic şi luxos care aparţine acestei lumi. Nu vă imaginaţi însă că veţi găsi resorturi cu hoteluri ridicate pe 5-10 etaje, cu servicii ultra-all-inclusive – în Italia, aerul classy de cinci stele e diferit faţă de cel întâlnit pe litoralul mediteranean al Turciei. Costa Smeralda, o fâşie de ţărm de 55 de kilometri din nord-estul Sardiniei, e „vedeta“ insulei – aici sunt cele mai fine plaje, magazine ca-n Monte Carlo, e locul unde te poţi întâlni pe plajă cu un actor de la Hollywood, un fotbalist de la Juventus sau chiar cu Silvio Berlusconi, fostul prim-ministru al Italiei. Economii să ai! Cazarea poate ajunge şi la zeci de mii de euro pe noapte în unele vile întinse de-a lungul coastei. Dar Sardinia este şi despre lumea rurală, neatinsă de agitaţia continentală, care are propriul ei ritm, unde parcă timpul are toată răbdarea din lume.
Frumsoul obicei al localnicilor
Sardinia e la două ore de zbor direct din Bucureşti şi nu e puţin lucru, dacă ne gândim că drumul spre mare pe Autostrada Soarelui sau cu trenul durează mai mult. Zborul opreşte în Alghero, un oraş situat în zona de nord-est a Sardiniei, care, de altfel, e un oraş preferat de turiştii italieni şi de pretutindeni. Mesajele de bienvenuti în oraş sunt însoţite şi de câteva recomandări practice, cum ar fi locuri din apropiere de unde se pot închiria maşini pentru turiştii care doresc să viziteze mai multe oraşe turistice din insulă. Şi e un plan bun, mai ales că drumul cu maşina e cu adevărat încântător: distanţele sunt mici între oraşele turistice ale insulei (aproximativ patru ore durează o călătorie din vestul în estul insulei), peisajele se schimbă repede, de parcă treci dintr-o ţară în alta. Acum eşti în zone muntoase cu pini, peste 20 de kilometri traversezi pajişti ocupate de oi, iar peste un sfert de oră, marea întinsă îţi taie iar calea.
Alghero are străzi arse de soare, cu clădiri vopsite colorat şi arcade medievale. Dimineaţa, la prima oră, localnicii încă mai practică acest frumos obicei de a citi ziarul în timp ce-şi beau espresso-ul scurt. Seara, turiştii se rătăcesc pe străduţele pietruite din centrul istoric, luminate de lampioane agăţate ca nişte ghirlande pe clădiri. E plin de buticuri, gelaterii şi restaurante micuţe pe Via Roma, de unde poţi să pleci încărcat cu suvenire, în special din magazine de bijuterii cu coral roşu – un specific al oraşului. Un amănunt: din cauză că recifele de corali sunt pe cale de dispariţie, doar 25 de persoane din Sardinia au certificat legal pentru a putea culege coral roşu. În fine, cum toate străzile duc spre mare, în port e loc de stat pe bancă şi admirat zidurile vechi ale cetăţii şi detaliile gotice ale Catedralei di Santa Maria.
Atracţiile naturale din apropiere pun însă cu adevărat Alghero pe harta turistică. La 45 de minute de mers cu maşina, Grotta di Nettuno de la Capo Caccia taie răsuflarea. La suprafaţă, admiri panorama albastră de pe stânca pe care ai vărsat-o în zeci de fotografii şi parcă tot mai frumoasă-i în realitate. 650 de trepte mai jos, se află peştera, un regat din formaţiuni stâncoase aurii, coloane din stalagmite şi picături din stalactite, care merită tot efortul.
Un antreu de-li-cios
Pe coasta de nord a Sardiniei, la aproximativ 70 de km de Alghero, se află Castelsardo şi e un popas perfect pentru un prânz şi pentru a admira peisajul din jur. Oraşul pitoresc e construit pe o stâncă, în vârful căreia tronează un castel impozant din secolul al XII-lea, fondat de familia Doria. E înconjurat de case vechi de secole, aşezate în trepte, ziduri fortificate şi localnici care-şi vând negoţurile pe aleile pietruite. Coşuri împletite din nuiele, bijuterii din argint în filigran şi corali, gelaterii locale devin, şi ele, obiective turistice ale insulei.
Coborând spre coastă, înspre nord-vest, nu departe de Olbia, se află Porto Cervo, un orăşel cu un port construit cu grijă, elegant şi bine gândit pentru a primi ambarcaţiuni luxoase care poposesc aici. E şi un loc bun pentru a gusta din bucătăria bogată în peşte şi din vinurile locale foarte, foarte, foarte bune. De fapt, mâncarea în Sardinia e la fel de revelatoare ca peisajele de pe drum. Meniurile includ tot felul de spaghete cu scoici şi homari, pizza – doar suntem în Italia! –, brânzeturi asortate cu dulceaţă, dar până şi un antreu deloc pretenţios şi de-li-cios îţi lasă gura apă: foccacia unsă cu ulei de măsline.
Insula unde a fost închis Mussolini
Dar Sardinia este mai ales despre plaje ascunse, deci despre cele mai dulci amintiri. Este despre arhipelagul La Maddalena, o adunătură de mai multe insule şi insuliţe, unde realizezi că albastrul mării nu e desenat în Photoshop în pliantele turistice. Pe insula principală, la Maddalena, unde a fost închis Benito Mussolini, în 1943, în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, se poate ajunge cu barca din Baja Sardinia, dar există şi opţiunea din Porto Cervo. Un popas de o oră e suficient pentru o plimbare pe insulă, printre alte străduţe înguste, sub privirele zâmbitoare ale localnicilor care-şi întind rufele în balcon, pentru a ajunge, din nou, în portul împânzit de magazine cu tarte sardo delicioase şi cea mai bună cafea la un euro. Pentru deplina reuşită a acestei aventuri, nu trebuie ratate sub nicio formă insuliţele Spargi şi Santa Maria din regiune. Aşa, pentru visat cu ochii deschişi şi pentru o baie. Pentru o călătorie de o zi şi o amintire pentru o viaţă, tururi ghidate sunt organizate zilnic în sezon, pentru un preţ de 70 de euro de persoană.
La Maddalena
În Sardinia se trăieşte mult şi bine
Albastrul domină insula şi e mai mult decât o nuanţă pregnantă oriunde vezi cu ochii – e un stil de viaţă. Şi asta pentru că Sardinia este locul de unde provine termenul Akea, un acronim derivat din expresia sardă „a kent annos“ care înseamnă „fie să trăieşti 100 de ani!“. Şi nu e o simplă urare fără temei – sarzii ajung frecvent la vârsta de 100 de ani. De aceea, Sardinia este una dintre „zonele albastre“ de pe pământ, unde trăiesc cei mai sănătoşi şi longevivi oameni din lume. În 2004, de pildă, potrivit studiului Akea, finanţat de Institutul Naţional de Geriatrie, din cadrul Departamentului de Sănătate al SUA, existau 19 centenari la 100.000 de persoane în Nuoro, cea mai montană şi mai îndepărtată parte a regiunii. Nu e de mirare să întâlneşti nonagenari care merg cu oile pe dealuri abrupte sau taie lemne, precum şi calendare cu „centenarul lunii“ în cafenele.
Alghero, o destinaţie turistică preferată de români
În Sardinia, sezonul vacanţelor începe în aprilie şi se încheie la jumătatea lui octombrie. Potrivit unei analize a agenţiei de turism online Fly Go, Roma, Milano şi Alghero (Sardinia) sunt cele mai căutate destinaţii turistice de city break de către români în această toamnă.
„Datorită conexiunilor aeriene foarte bune din România, Italia oferă unele dintre cele mai accesibile destinaţii pentru city break pentru români. Dacă Roma şi Milano sunt favoritele turiştilor de ani buni, unul dintre cele mai frumoase oraşe ale Sardiniei, Alghero, este nou intrat în preferinţele acestora. Alghero este o alegere excelentă pentru turiştii care îşi doresc să descopere locuri noi şi să aibă parte atât de vacanţe active, cât şi de relaxare, să combine zilele însorite la malul mării cu tradiţia şi cultura sardă“, a declarat Stefano Iervolino, fondator şi CEO Fly Go, pentru „Weekend Adevărul“.
La nivelul întregului an, costul mediu al unui city break rezervat de români prin agenţia de turism online Fly Go este de 200 de euro de persoană. Un city break de trei nopţi în Alghero – unde temperatura, la această dată e de 23 de grade – începe de la 237 de euro. Mai multe detalii despre ofertele de călătorii în Sardinia găsiţi pe site-ul www.fly-go.ro.
Se încarcă comentariile...
