Secretele tulburătoare ale Insulei Șerpilor. Locul interzis pe care românii îl vedeau noul „munte Athos” din Marea Neagră
0Până la mijlocul secolului XX, când Insula Șerpilor era considerată încă un teritoriu al României, devenise în loc legendar, de care oamenii erau avertizați să nu se apropie.
Șerpii și scolopendrele o făceau un loc mai puțin primitor pentru turiști, însă cei peste 90 de ani în care a aparținut României, până până a fi cedată Uniunii Sovietice, după Al Doilea Război Mondial, insula din Marea Neagră a stârnit fantezia a numeroși amatori de călătorii.
„Pe lângă numeroasele ostroave care fac pitorescul Dunării, România mai are o insulă și în plină mare, așezată la o depărtare de 30 kilometri de gura Sulinei, Insula Șerpilor. Numele acesta este de dată recentă, provocat de invazia șerpilor care a avut ca urmare părăsirea ei de cätre locuitorii amenințați”, informa, în 1945, Ziarul Științelor și Călătoriilor.
Insula, locul unui templu antic
În Antichitate a avut alte nume, arătau publiciștii: Leuke sau Levki, insula Achililor, Faena, adică luminoasă, strălucitoare, din cauza înfățișării țărmurilor, insula lui Achile, a fericiților, a eroilor, insula pustie. Insula a fost numită şi Leuke (albă în greacă), deoarece are o asemănare cu calcarul alb al Dobrogei.
Un templu închinat eroului mitic Ahile ar fi existat pe Insula Şerpilor, potrivit unor istorici şi arheologi. Săpăturile arheologice derulate pe insulă au fost rare şi nu au avut rezultate consistente.
Izvoarele scrise din Antichitate dezvăluiau că pe stâncile unei insule aflate la gurile Dunării, a fost clădit un templu închinat zeului Apollo. Istoricii antici afirmau că aici au fost aduse rămăşiţele pământeşti ale eroilor Iliadei, Achile şi Patrocle, pentru a fi păstrate într-un mausoleu, iar locul se numea insula Leucos sau Leuke.
O altă legendă informa că eroul grec Ahile le-ar fi nimicit pe amazoane pe insula Leuce. Locul sacru din Antichitate a mai apărut în folclorul românesc sub numele de Biserica cu nouă altare. A rămas însă un mister modul în care au dispărut vestigiile templului antic menţionat, dacă într-adevăr Insula Şerpilor ar fi fost legendara insulă Leuce.
Puţine rămăşiţe arheologice din secolele IV-V î. Hr. au fost descoperite aici.
„În Evul mediu insulei i s-au găsit, de asemenea, numeroși nași. Unii au botezat-o Selina, de unde ar fi putut rămâne numele orașului Sulina, Cacearia, de la Chazaro care au stăpânit-o, Roșia, cu înțeles de rusească, Rubra, după culoarea stâncilor; Fedonxi, cum se găsește pe o hartă diin secolul XII de care se serveau genovezii și venețienii; Isle de la Foy, la francezi din veacul al XVII și XVIIII”, informa Ziarul Științelor și Călătoriilor, în 1945.
Grecii au numit insula Fidonisi, sau Insula Şarpelui, în timpul când aceasta s-a aflat sub ocupaţia Imperiului Otoman.
Insula ocupată de șerpi
În anii interbelici, Insula Șerpilor era o destinație de călătorie pe mare. Excursiile începeau din Sulina, cu vapoarele mici, iar călătorii parcurgeau distanța de circa 35 - 40 de kilometri până la insulă în aproximativ trei ore.
Traseul străbătea apele galbene din cauza mâlului din apropierea Sulinei, apoi apele verzi ale mării și în final, apele albastre din jurul insulei.
„Aproape de Insula Șerpilor marea e albastră când cerul e senin. Debarcarea pe insulă constitue un tablou pitoresc. Este primejdioasă. Vapoarele ancorează în largul mării, deoarece insula se întinde sub apă și nici un vas nu se poate apropia de ea. Drumul până la insulă îl parcurgem apoi în bărcile de salvare, care sunt repede lăsate în mare și transporta grupuri mici de câte 10—15 persoane. La «debarcader» suntem întâmpinați de toți locuitorii, în număr de opt, printre care menționez pe Ștefan Petrov, primarul insulei, pe Gh. Tabaricov, contramaestru și pe șeful farului, al cărui nume îmi scapă, care trăiește de 28 ani pe această mică republică și păsărilor și șerpilor”, informa, în 1925, ziarul Adevărul.
Insula avea forma stemei României și se distingea perfect de la înălțimea farului său. Avea și un mic cimitir, în care erau îngropați trei soldați morți în timpul războiului, după ce crucișătorul german a bombardat insula și a distrus farul vechi al acesteia.
„La 1917, după distrugerea vechiului far, un vapor rusesc s-a ciocnit în timpul nopții de stânci și s-a scufundat atât de repede încât echipajul n-a mai putut să-și salveze viața și a pierit în valuri. Rămășițele acestui vapor se văd și azi. Te îngrozești privind uriașa lui pupa strivită de stânci”, arăta ziarul Adevărul, în 1925.
Noul far al insulei fusese dotat cu oglinzi prizmatice de câteva tone, așezate pe bile, care puteau fi mânuite foarte ușor de marinari. Insula Șerpilor era ruptă de civilizație, în schimb, cei șapte - opt localnici aveau grijă ca farul ei, refăcut după război, să funcționeze tot timpul, pentru a feri vapoarele de naufragii.
„În nopțile cu ceață, când farul nu se poate vedea, ei trag focuri de dinamită din zece în zece minute. Un paznic a tras, în fața noastră, un foc de dinamită, care produce un zigomot asurzitor ca o lovitură de tun”, arăta ziarul Adevărul.
În jurul farului, exista o singură casă, folosită pentru adăpostul puținilor săi locatari. Stâncile albe ale insulei îi ofereau insulei un aspect spectaculos.
„Valurile mării se izbesc cu furie de stânci și le macină zi cu zi. Unii ingineri sunt de părere că până în două mii de ani va dispare Insula Șerpilor, fiind mâncată de valuri, dar în schimb Delta Dunării se va mări mult, astupând o nouă porțiune din Marea Neagră”, informa ziarul Adevărul, în 1925.
Șerpii și scolopendrele îi îndepărtau pe turiști
În deceniile următoare, insula a rămas un loc aproape pustiu, ocupat de câțiva pescari și ostași care aveau grijă de far, dar mai ales de nenumărați șerpi și pescăruși.
„Șerpii cari au invadat insula sunt negri, — coluber hydrus (n.r. șerpi de apă),— lungi de maximum doi metri, cu capul mic și pântecele alb. Scârboși la vedere, fug de om și nu-i atacă decât dacă viața le este amenințată; mușcătura are un efect mai slab ca acela al înțepăturii de albină. Se hrănesc cu pește sau cu ouă de pescăruși. Azi au mai dispărut, nimiciți de aricii care au fost aduși pe insulă în acest scop”, informa ziarul Științelor și Călătoriilor, în 1945.
Unii istorici au susţinut că şerpii ar fi fost stârpiţi de pe insulă, în a doua parte a secolului XX, când aici ar fi fost cantonate trupe sovietice.
Insula din Marea Neagră este formată din gresii dure şi silicoase şi nu are izvoare de apă dulce. Este săracă în vegetaţie şi faună, iar printre animalele care au populat-o s-a numărat năpârca sau şarpele de casă. Pescărușii care își depuneau aici ouăle, o populau în trecut într-un număr atât de mare, încât s-a numit și Insula Albă.
„Cel mai periculos animal de pe insulă este Scolopendre cingulata, o insectă cu multe picioare, care mușcă omul, provocând răni primejdioase”, informa Ziarul Științelor și Călătoriilor.
Românii voiau să o transforme într-un nou „munte Athos”
În anii ‘40, câțiva români populau insula, pe care se afla un far vechi din 1847. O bucată din terenul ei era cultivată cu secară, iar câteva capre și oi pășteau pe platoul ei.
Insula reprezenta un punct de recunoaștere al navelor care veneau dinspre sud spre Sulina și Odessa.
La sfârșitul anilor '30, Episcopia din Bălți, a Dunării de Jos și a Tomisului propuneau întemeierea unui schit pe insulă.
„Un suflet de poezie a luminat gândul câtorva aleşi marinari şi preoţi, care au hotărât să ridice o mănăstire pe Insula Şerpilor. In singurătatea dintre cer şi ape, turlele sfinte s-ar înălţa mai sus de cât farul, care ar ajunge el însuşi o clopotniţă, sunând peste valuri furtunoase glas de mântuire şi veghind cu pâlpâire soarta bieţilor corăbieri şi pescari câţi în nopţi negre îşi caută liman. E aproape de mirare cum amar de veacuri, insula stearpă rămăsese numai adăpost şerpilor, când în vechimea legendară locul a fost vestit prin altarele lui... păgâne”, informa ziarul Universul, în 1937.
În anii următori, câțiva călugări s-au instalat aici, alături de grănicerii de pe insulă.
„Călugării fără rasă de pe insulă, marinari sau paznici, care pe vremuri nu se simțeau legați de restul lumii decât prin sclipirile farului de la Sulina, azi au radio dăruit prin subscripție publică din inițiativa Ligii Navale Române, iar acum în urmă farul, pe vremuri cu ulei, azi electric, a fost înzestrat cu un post emițător radiogoniometric, care face ca farul să fie vizibil și cu... urechile”, informa Ziarul Științelor și Călătoriilor.
Clima de pe Insula Șerpilor era considerată bună, iar de-a lungul timpului, în anii în care aparținea României, s-a propus folosirea ei ca loc de deportare a deținuților politici, ca loc de închinare după ridicarea aici a unei mânăstiri de maici, care să cuprindă și un sanatoriu sau ca loc de distracție, prin construirea unui cazinou, arătau autorii articolului din 1945.
„Nici una nu s-a realizat, insula rămânând același post de sentinelă a navigației, ferind de primejdiile bancurilor dunărene pe cei ce călătoresc pe apele Măriil Negre răscolite de curenți și deseori învăluite în ceață. Iar prin înaintarea bancului de la Sulina, nu este de mirare ca insula Șerpilor fără șerpi să se urnească cu uscatul, să nu mai fie nici insulă”, arăta Ziarul Științelor și Călătoriilor, din 1945.
Insula Șerpilor, teritoriul strategic din Marea Neagră
Insula Șerpilor, un teritoriu strategic din Marea Neagră, situat în larg, la circa 45 de kilometri de țărmurile României și Ucrainei, are o istorie zbuciumată. Timp de peste trei secole a fost teritoriu al Imperiului Otoman, apoi, de la începutul secolului al XIX-lea, fusese ocupată de Imperiul țarist.
Din 1858 și până la mijlocul secolului XX insula întinsă pe circa 17 hectare a aparținut României. Un far și o casă a marinarilor pentru cei câțiva localnici de pe insulă au fost ridicate aici, însă insula stâncoasă, fără surse de apă potabilă, nu putea fi locuită permanent.
După Al Doilea Război Mondial, deși Tratatul de Pace de la Paris dintre România și Puterile Aliate și Asociate din 1947 a lăsat României Insula Șerpilor, un an mai târziu insula a fost cedată Uniunii Sovietice, de Guvernul Petru Groza.
Șeful primului guvern comunist a semnat, la Moscova, un protocol referitor la parcursul liniei frontierei de stat dintre România și URSS, care includea Insula Șerpilor. După destrămarea Uniunii Sovietice din 1991, Insula a devenit parte a Raionului Chilia, al regiunii Odessa din Ucraina.
Zona maritimă, bogată în resurse naturale (hidrocarburi) din jurul ei a fost obiectul unor negocieri îndelungate între România și Ucraina, continuate cu un proces deschis în 2004, de România, la Curtea Internațională de Justiție de la Haga.
Diferendul a avut ca obiect delimitarea spaţiilor maritime ale celor două părţi – platou continental şi zone economice exclusive – din partea de nord-vest a Mării Negre, zona în dispută fiind de cca. 12.200 de kilometri pătrați.
Prin decizia din 2009 a Curții de la Haga, România a fost pusă în drepturi asupra unui teritoriu maritim de circa 9.700 de kilometri pătraţi. Insula Șerpilor nu a fost luată în discuție, în proces, deoarece, în tratatul politic dintre România şi Ucraina din anul 1997 exista o prevedere care stabilea faptul că Insula Şerpilor aparţinea Ucrainei.
Din 2022, Insula Șerpilor a fost locul mai multor operațiuni militare ale Rusiei, pe fondul Războiului din Ucraina.
Se încarcă comentariile...
