Mic îndreptar montan: cum să te pregătești pentru un traseu și care este semnificația marcajelor

0
0

Pentru un novice într-ale muntelui, o ieșire pe un traseu se poate transforma într-un dezastru. Dar plăcerea de a petrece timpul în natură, la înălțime, nu poate fi eclipsată de posibilele evenimente urâte dacă traseul a fost bine ales și echipamentul bine selecționat.

Indiferent de traseul ales, echipamentul adecvat este obligatoriu. FOTO: Shutterstock
Indiferent de traseul ales, echipamentul adecvat este obligatoriu. FOTO: Shutterstock

Dacă vrei să te menții în formă, să fii sănătos, dacă vrei să respiri aer curat, dacă vrei să vezi cum înflorește o floare, cum cântă o pasăre, cum se aude vântul când trece printre milioane de frunze, dacă vrei să vezi lumea de sus, să explorezi cu privirea până la distanțe mari, muntele, cu ale lui cărări prăfuite, poteci bătătorite și drumuri sinuoase, poate oferi totul.

Traseele te pot duce la lacuri cu apă prin care se vede până la fund, la râuri cristaline și reci, la peșteri secretoase, pe creste ca zidurile unei cetăți, la pajiști care te îmbie să te întinzi în iarbă și să lenevești. Poți vedea pereți drepți și semeți, culmi cocoșate, parcă ar fi bătrâne care se sprijină într-un toiag, stânci antropomorfe care par retrase, meditând, mamifere căutând hrana, fără să se plângă, în cele mai inacesibile locuri, pădurea ducând o luptă neîncetată cu mediul pentru a acapara metru cu metru din înălțimi.

Pregătit pentru tainele muntelui

Dar pentru a descoperi fiecare taină, pentru a dezvălui fiecare mister, trebuie să fii pregătit. Să ai o condiție fizică bună, să nu pleci fără echipamentul potrivit, să știi condițiile meteo și să știi, de asemenea, că acestea se pot schimba în orice moment când ești pe munte – din senin pot apărea vijelii sau ploi torențiale însoțite de descărcări electrice și grindină –, să ai hartă și să poți să te orientezi, să ai o frontală, o lanternă, și să nu te sperie faptul că ai putea ajunge să parcurgi cărările și după amurg.

Începătorii trebuie să știe că vara muntele e fabulos în toate aspectele, dar poate fi și mortal, de cele mai multe ori atunci când este tratat cu lejeritate. Știri seci, scurte, telegrafice, despre situații tragice care apar din aproape orice zonă a țării – de lângă stația meteo Rețitiș, din Munții Călimani, din zona Harghita Mădăraș, de pe Jepii Mici, din apropiere de Vârful Moldoveanu – vorbesc de obicei despre neatenție, lipsa experienței, teribilism sau despre echipamentul neadecvat condițiilor locale.

Echipament obligatoriu, trasee la alegere

Un traseu montan trebuie să fie făcut într-un grup de mai multe persoane. FOTO: Shutterstock
Un traseu montan trebuie să fie făcut într-un grup de mai multe persoane. FOTO: Shutterstock

Echipamentul este poate cel mai important aspect de care trebuie ținut cont și căruia trebuie să i se acorde o importanță deosebită, mai ales de către drumeții începători. După ce ai stabilit unde vrei să mergi, ce traseu vrei să faci, în funcție de experiență, de condiția fizică, de timpul disponibil, după ce te-ai interesat de condițiile meteo și ai văzut descrieri ale traseului, atunci, trebuie văzut și ce va trebui pus în rucsac.

De fapt, oficialitățile împart traseele turistice montane și în funcție de nivelul de echipare solicitat drumeților. Astfel, sunt trasee care nu necesită echipament special, care se desfășoară pe poteci amenajate, pe drumuri forestiere, și care nu prezintă porțiuni accidentate; trasee care necesită echipament de complexitate medie, ce duc turiștii pe poteci cu porțiuni accidentate, pe grohotișuri, pe pante alunecoase cu grad de înclinare mediu; și trasee care necesită echipament de drumeție special și complex, pentru ca deplasarea pe poteci accidentate, puțin conturate, cu pante abrupte care necesită uneori și ajutorul mâinilor pentru ascensiune, să se desfășoare în siguranță.

O zicală spune așa: nu există vreme proastă, ci doar echipament nepotrivit! Poate cea mai importantă piesă de echipament o reprezintă bocancii, pentru că ei oferă, pe lângă confort, stabilitate, aderență, impermeabilitate, încredere și siguranță pe traseu. Trebuie să fie rezistenți, impermeabili, flexibili și să lase picioarele să respire, să protejeze împotriva entorselor, a întinderilor, bătăturilor și umezelii. Apoi urmează rucsacul, acolo unde trebuie să intre atât hainele, dar și hrana, apa și alte obiecte necesare unei drumeții, cum ar fi lanterna, harta, bețele de drumeție, un briceag, niște chibrituri, un fluier, poate o mică trusă de ajutor și o folie de supraviețuire, cremele de soare și cele care te protejează împotriva insectelor etc. Trebuie să aibă o formă compactă, bretelele să se adapteze formei corpului, un sistem de spate care să protejeze și să permită trecerea aerului, o husă impermeabilă, pentru a ține totul uscat.

Pe lângă șosetele care trebuie să fie de calitate, respirabile; pantalonii rezistenți și ușori; tricoul tehnic, care să se usuce repede; o șapcă și ochelarii de soare, care să protejeze împotriva radiațiilor, obiecte vestimentare cu care să vă îmbrăcați, în rucsac ar fi indicat să apară și un tricou de schimb, o jachetă impermeabilă, o foiță de vânt, un tricou ușor cu mânecă lungă. Totul trebuie să țină cont de anotimp, de altitudinea la care se va ajunge, de traseu și de câte ore sau zile petreci pe el, de zonă, echipamentul fiind cel care oferă confort, protecție și care poate face, uneori, diferența dintre viață și moarte.

Dacă urmezi toți pașii necesari, dacă înveți cât mai multe despre locul în care urmează să ajungi, dacă alegi, fiind un drumeț începător, întâi un traseu ușor și lași traseele dificile pentru momentul când vei avea mai multă experiență, dacă ești atent la condițiile meteo, dacă ai pe tine echipament montan potrivit și în rucsac echipament care te poate ajuta dacă vremea devine morocănoasă, dacă urmezi marcajele și nu te abați pe cărări necunoscute, atunci mai mult ca sigur te poți bucura de numeroasele minunății pe care le oferă muntele. Iar dacă pornești la drum alături de prieteni, atunci tura devine și mai frumoasă.

Limbajul semnelor montane

Deplasarea pe munte este simplificată de marcajele turistice, marcaje de diferite culori care apar pe arbori, pe stânci, stâlpi sau tăblițe speciale. Sunt aceleași care apar și pe hărțile turistice sau în cărțile în care sunt prezentate traseele montane.

Marcajele sunt cele care te poartă spre cabane, refugii sau locuri de campare, care te pot duce pe vârfuri semețe sau de-a lungul văilor cu cascade care urlă și cu apă rece ca gheața, care te scot lângă un lac albastru ca cerul sau lângă grote în care lumina dispare ca și cum s-ar pierde într-o gaură neagră de la marginea Universului. Cărările marcate duc spre obiective turistice, spre puncte de belvedere, sau sunt poteci care te fac să descoperi muntele în întregime, cu bolovanii și cu pereții lui de stâncă, cu rădăcinile de copaci care încearcă să se ascundă sub tălpile bocancilor, cu zonele expuse care dau palpitații, cu pajiștile însorite sau cu pădurile umbrite.

Chiar dacă apar și în zone de câmpie sau de deal, în Balta Mică a Brăilei sau în Comana, marcajele turistice sunt cunoscute mai ales în zonele montane, acolo unde previn riscul de rătăcire și chiar pe cel de accident. Chiar dacă în ultima perioadă au apărut și marcaje nereglementate prin lege, cu forme și culori de o diversitate foarte mare, pe munte, cel mai adesea, pot fi întâlnite trei tipuri de marcaje oficiale, pe lângă cele de drumeție, fiind prezente și cele forestiere sau de conservare.

• Trei culori cunosc pe munte

Marcajele de drumeție, specifice țării noastre, fiecare stat având propriul sistem de semnalizare, sunt, conform HG 1269 din 1996, în patru forme, bandă verticală, cruce, triunghi și punct, și trei culori diferite, albastru, galben și roșu, aceleași ca ale steagului național.

• 12 semne de știut

Cele 12 feluri de marcaj apar obligatoriu pe fundal de culoare albă, fiecare dintre ele având, cel puțin în teorie, o anumită semnificație, fiecare dând mai multe informații decât simpla poziționare în zonă. Banda verticală pe fond alb se folosește când e vorba de traseele principale, pentru creasta principală, de obicei, folosindu-se banda roșie. Crucea cu brațe egale pe fond alb se referă la traseele de legătură, triunghiul echilateral pe fond alb, la trasee secundare, iar punctul pe fond alb, la traseele în circuit. Pe trasee, mai ales în punctele de inflexiune, apar și săgeți bicolore, culoarea albă și culoarea marcajului, care indică unghiul direcțional.

Cele 12 marcaje principale. FOTO: eco-romania.ro
Cele 12 marcaje principale. FOTO: eco-romania.ro

• Marcaje forestiere, în două culori

Marcajele forestiere nu apar chiar pe traseu, dar uneori sunt pe copacii de lângă. Ele sunt folosite pentru a delimita parcele, subparcele sau alte unități teritoriale, ajutând personalul silvic la administrarea pădurilor. Sunt dungi roșii, uneori galbene, la care se adaugă, în anumite situații, și alb. De obicei, sunt benzi verticale sau orizontale, uneori duble, uneori formând un H, însoțite sau nu de numere și de litere, și apar numai pe copaci, exceptând situațiile când sunt desenate pe bornele silvice.

• Pătratul, marcajul ariilor protejate

Ariile protejate sunt și ele delimitate fiind folosite marcajele în formă de pătrat, de obicei de culoare albastră, galbenă sau roșie, în chenar alb. Roșul e folosit în cazul limitelor parcurilor naționale, albastrul face referire la zonele de protecție integrală, iar galbenul reprezintă limita rezervațiilor naturale. Există și cazul în care pătratul galben e încadrat de un chenar roșu, cum e atunci când se delimitează zonele cu protecție strictă (cum e cazul Rezervației Științifice Gemenele din Munții Retezat).

Poteci și trasee pentru picioare mai puțin antrenate

Unul dintre cele mai ușoare trasee este cel către Tâmpa, Brașov. FOTO: Shutterstock
Unul dintre cele mai ușoare trasee este cel către Tâmpa, Brașov. FOTO: Shutterstock

Există parametri standard care ajută la delimitarea între un traseu ușor, pentru începători, și unul dificil, recomandat persoanelor cu experiență.

Chiar și Guvernul a încercat să împartă traseele montane pe baza gradului de dificultate. Un traseu ușor, cu grad mic de dificultate, cuprinde o diferență de nivel de 300-700 de metri și o distanță care poate fi parcursă în 3-6 ore, necesitând un efort fizic moderat. În ce privește traseele cu grad mediu de dificultate, acestea adună o diferență de nivel de 500-1.000 de metri și o distanță care necesită 4-8 ore pentru a o parcurge, și ar trebui luate la pas de persoanele cu condiție fizică bună, care știu să se orienteze. Traseele foarte grele, conform HG 1269/1996, necesită un efort fizic intens și continuu, o foarte bună condiție fizică, antrenament, și presupune parcurgerea unei diferențe de nivel de 800-1.500 de metri și a unei lungimi care poate ține turistul pe traseu până la nouă ore.

Cum afli ce te așteaptă pe drum? La intrarea în traseu, apare pe indicatoarele montane timpul în care se estimează că poate fi parcurs respectivul traseu. Poți estima dacă te miști mai repede sau mai încet decât ce e scris acolo, raportându-te la un timp intermediar, pe traseu fiind și alte indicatoare care spun cât a mai rămas de parcurs până la destinație. Timpii de parcurgere se calculează în funcție de profilul traseului. Pentru teren plat sau coborâri ușoare este calculat la 4 km/oră, în urcuș, pe potecă amenajată, la 350 m diferență de nivel pe oră, iar în coborâre, la 450 de metri diferență de nivel pe oră.

Deci, până la urmă, un traseu greu e cel pentru care nu ești îndeajuns de pregătit. Iar pentru începători, pentru a nu transforma o plimbare în natură într-o corvoadă, este indicată alegerea unui traseu mai ușor. Pe scurt, vă prezentăm cinci dintre ele.

Sus și jos, pe Tâmpa

O vizită pe Tâmpa, pentru a vedea Brașovul de sus, este un traseu ce poate fi abordat de aproape oricine. Pot fi folosite mai multe trasee de acces spre vârful bombat, pe serpentine, pe marcaj triunghi roșu, pe Drumul Cavalerilor și apoi pe forestierul ce leagă șaua Tâmpei cu vârful, pe marcaj bandă albastră și triunghi galben, sau pe Treptele lui Gabony, pe triunghi galben. Orice opțiune ai alege, o tură durează în jurul a trei ore, sus așteptându-te priveliști de neuitat.

În liniște, spre Urlătoarea

Puțin mai sus de telecabina din Bușteni, de acolo de unde încep traseele ce te duc pe platou, Jepii Mici și Jepii Mari, trasee grele, se poate porni într-o drumeție spre minunata cascadă Urlătoarea. O potecă de aproape 4 kilometri, ce urcă aproape 300 de metri diferență de nivel, marcată cu punct roșu, bine amenajată, cu locuri de popas, te poate scoate în mai puțin de două ore la căderea de apă care... urlă, aşa cum îi spune şi numele.

Spre canionul cu scări și platforme

În Piatra Mare, un traseu foarte ușor și foarte vizitat este cel care pornește din Dâmbul Morii și ajunge la Canionul Șapte Scări. Un drum pietruit care se transformă pe final într-o cărare bine bătută, marcat cu bandă galbenă, este cel care te duce spre intrarea în canionul cu scări de oțel și pasaje țepene care îți dau posibilitatea să simți tumultul apei care a săpat pereți verticali chiar din interior. O drumeție de aproape 4 kilometri, dus, în care se urcă în jurul a 300 de metri diferență de nivel.

Auzi finalul încă de la start

În zona înaltă a Moldovei, în masivul Ceahlău, poți alege să respiri aer curat pornind din Durău, o mică stațiune de la poalele munților, spre cascada Duruitoarea, punctul terminus al plimbării, dar care uneori se aude încă de la start. O potecă foarte folosită, care urcă pe vreo 4 kilometri aproape 300 de metri, marcată cu cruce roșie, te duce pe nesimțite spre obiectivul ales.

Lacul Bâlea – Lacul Capra

Este un traseu din Făgăraș, puțin mai greu, cu o pantă mai accentuată până în șaua Capra, cu o potecă pietroasă, care însă te duce chiar în traseul de creastă al Făgărașului, lângă o bijuterie de lac, lângă Lacul Capra. Dificultatea nu e lungimea traseului, puțin peste un kilometru, ci faptul că în această distanță trebuie urcat 300 de metri și apoi se coboară 50 de metri, și asta se poate face în mai bine de o oră. Efortul, însă, merită!

Călătorii


Ultimele știri
Cele mai citite