Ținuturile de basm ale Hunedoarei, îndrăgite de fotografi VIDEO
0O mulțime de locuri fac din Hunedoara unul dintre cele mai ofertante județe din România în privința atracțiilor turistice, câteva dintre ele devenind destinații favorite pentru amatorii de natură şi de fotografii.
Cele câteva raze palide de soare care dau lumină și culoare ceții așternute înainte de răsărit peste Fundătura Ponorului din Munții Șureanu, jocurile de sclipiri ale cerului oglindit în apele azurii ale lacurilor glaciare din Retezat și asfințitul roșiatic care cuprinde valea Mureșului, peste conurile vulcanice ale Săcărâmbului, se numără printre momentele și locurile din Hunedoara cele mai căutate de amatorii de fotografii, veniți în număr tot mai mare în ultimii ani, pe urmele acestor ținuturi de basm.
O mulțime de locuri pitorești și legendare au făcut din Hunedoara una dintre cele mai ofertante regiuni din România în ce privește atracțiile turistice. Aproape jumătate din suprafața județului, adică circa 320.000 de hectare, este acoperită de păduri. Munții Metaliferi, Poiana Ruscă, Retezat, Șureanu și Parâng înconjoară din toate direcțiile zona centrală a Hunedoarei, traversată de râurile Mureș și Strei, făcând ca privirile călătorilor ajunși aici să găsească, în orice direcție ar fi îndreptate, crestele proeminente ale masivelor Hunedoarei.
GALERIE FOTO DIN MUNȚII RETEZAT
Retezatul și Grădiștea Muncelului-Cioclovina, cele două parcuri naționale de pe teritoriul județului Hunedoara, ocupă împreună peste 80.000 de hectare, iar în cuprinsul lor sunt doar câteva mici așezări omenești, risipite în munți și înconjurate de vaste ținuturi sălbatice, unele încă neexplorate. Natura a fost darnică în a așterne „perlele“ peste ținutul din vestul României, iar oaspeții aflați în căutarea frumuseților Hunedoarei au nenumărate opțiuni. Câteva locuri au devenit faimoase pentru pitorescul lor și sunt căutate, an de an, de tot mai mulți turiști pasionați de fotografie.
Lacul Gura Aplor din Retezat. VIDEO: Daniel Guță, ADEVĂRUL
Apele de cristal ale Retezatului
De multe secole, Retezatul este cunoscut ca unul dintre marile sanctuare ale sălbăticiei. În șirul de creste ascuțite ale masivului, care ating înălțimi de peste 2.500 de metri, se distinge vârful Retezatului (2.485 metri). Glaciațiunile i-au dat crestei de granit forma unei piramide cu vârful tăiat, ce strălucește în cea mai mare parte a anului acoperită de zăpadă și care poate fi admirată de la zeci de kilometri depărtare.
În căldările de la poalele Retezatului împodobit cu legende se aștern cele aproape 80 de lacuri glaciare, marile atracții ale rezervației, căutate de oamenii muntelui și de iubitorii de fotografie. Cele mai multe dintre acestea s-au format la altitudini de peste 2.000 de metri, prin acumularea apei provenite din ploi şi zăpezi şi prin scurgerile izvoarelor. De la înălţimile custurilor (creste ascuţite de munte) care le veghează, ochiurile de apă apar ca nişte pete luminoase şi colorate.
Lacurile împreună cu circurile glaciare (bazine stâncoase cu pante abrupte, formate în urma topirii gheţarilor) fac ca Retezatul să fie unul dintre masivele din Europa care păstrează cele mai răspândite urme ale erei glaciare. „Retezatul central a fost lăcaşul unei glaciaţii grandioase. Toate formele de circuri glaciare sunt reprezentate aici şi dezvoltarea lor e aşa de mare, încât ca urme ale vechilor reliefuri nu au mai rămas decât creste ascuţite, uneori formate din blocuri îngrămădite, care se prăvălesc încă în mod constant“, scria savantul francez Emmanuel de Martonne, în lucrarea „Alpii Transilvaniei“, din 1907.
Trei ore până la Lacul Bucura
Cel mai popular lac glaciar al Retezatului este Bucura, pe malul căruia, în fiecare vară, ajung mii de turiști. Lacul aflat la 2.040 de metri altitudine măsoară aproape nouă hectare şi atinge o adâncime de 15,5 metri. Pe malul său se află un refugiu Salvamont, iar vara, împrejurimile sale se transformă într-o tabără uriaşă de corturi, ridicată de iubitorii de munte. Cel mai scurt traseu montan spre Bucura poate fi străbătut în mai puţin de două ore, din Poiana Pelegii – un loc până la care călătorii pot ajunge cu mașina, trecând pe lângă marele baraj de la Gura Apelor.
Un alt traseu, de 3-4 ore, spre Lacul Bucura porneşte de la cabana Pietrele, spre Cabana Genţiana şi Şaua Bucurii din vecinătatea lacului glaciar. Drumul spre cabana Pietrele urcă dinspre Hațeg, prin satul Nucșoara, și se oprește la intrarea în parcul național, la popasul Cârnic. De aici, turiștii pot continua ascensiunea pe un drum forestier, interzis mașinilor, spre complexul Pietrele, de unde pornesc cele mai multe trasee din Retezat.
Tăul Țapului, cel ascuns, cel fotogenic
Mai puțin accesibil decât Lacul Bucura, Tăul Ţapului, aflat la 2.130 de metri altitudine, este la fel de căutat de pasionații de frumos. Se află sub Porţile Închise ale Retezatului, între stânci, şi se distinge prin insuliţa sa înierbată, formată în urma unei avalanșe şi devenită un punct de atracţie al lacului de 2,3 hectare. Tăul Țapului este protejat de pereţi stâncoşi, într-o căldare îngustă, iar toate traseele ce aduc aici sunt obositoare şi necesită experienţă montană, spune Lucian Ignat, unul dintre fotografii care au ajuns de mai multe ori aici.
„Am ajuns la Tăul Țapului pe un traseu destul de dificil, de două ore, după ce am lăsat mașina la refugiul Stâna de Râu. Și până la refugiu drumul a fost dificil. Începând de la marginea satului Hobița, am parcurs peste 20 de kilometri prin pădure, pe un drum accidentat, care în anumite perioade ale anului e inaccesibil. Urcând pe jos, pe poteci, a trebuit să fiu atent la bolovanii ascuțiți și imenși care apăreau în cale. Traseul este minunat, lacul este deosebit, iar spectacolul naturii de la cascada Ciumfu este un bonus pe care îl primesc cei care se aventurează în ținutul sălbatic“, spune fotograful hunedorean Lucian Ignat.
Tăul Ţapului este alimentat de patru izvoare şi de avalanşele de zăpadă. Are o adâncime maximă de şase metri, iar apele sale se scurg la vale, dând naştere unei cascade. Lacul a fost populat în 1977 cu păstrăvi, iar în jurul lacului pot fi văzute marmote.
„Se spune că un prinţ frumos, cu ochi verzi strălucitori, stăpânea peste întinderile Retezatului. Fiindcă prinţul n-o iubea, o vrăjitoare rea l-a transformat în ţap şi l-a aruncat într-un lac dintr-o căldare glaciară adâncă. Trupul ţapului a dat naștere unei insuliţe în mijlocul lacului, pe care se pot vedea şi acum cei doi ochi verzi ai prinţului“, spune o legendă locală.
Către „palma lui Dumnezeu“
Munții Șureanu au fost un ținut al păstorilor, străbătut de poteci greu accesibile, primejdioase din cauza sălbăticiunilor, de drumuri antice pe care se încumetau să umble doar ciobanii și puținii localnici ai satelor. Puține lucruri s-au schimbat de-a lungul timpului în viața aspră a micilor comunități din munții deveniți parc național, dar pitorescul unor locuri arhaice, ca Fundătura Ponorului și Ponorici, le-a făcut tot mai cunoscute românilor. „Vara, mai ales, întâlnim aici o mulțime de turiști. Vin și fac fotografii, stau pe iarbă, se miră de frumusețea locurilor, de sălașurile risipite pe văi și de viața aspră pe care o ducem aici“, spune Maria, o ciobăniță din Federi, satul aflat la poalele munților.
Fundătura Ponorului, unul dintre cele mai căutate locuri din Parcul Natural Grădiştea Muncelului-Cioclovina, întins pe 36.000 de hectare, se dezvăluie la capătul unui drum greu care urcă din satul hunedorean Ponor, comuna Pui, spre zona alpină. Este un platou înconjurat de dealuri abrupte traversat de un pârâu cristalin, care se ondulează printre locurile de păşunat, stânele, căpiţele, dealurile şi casele vechi din lemn ale celor câtorva localnici.
Văii oarbe, străbătute de apele pârâului Ponor, i se mai spune şi „palma lui Dumnezeu“. Izvorul traversează sinuos întinderea netedă, strecurându-se printre locurile de păşunat, stânele, căpiţele şi gospodăriile crescătorilor de animale şi se pierde apoi sub un perete de stâncă în faţa căruia formează un mic lac.
„Ponoarele sunt locuri în care apele de suprafaţă se scurg în subteran. Pe teritoriul Parcului Natural Grădiştea Muncelului-Cioclovina au fost identificate 57 de ponoare, unele dintre ele având caracter temporar. După ce parcurg kilometri întregi prin sisteme carstice subterane, apele reies la suprafaţă din resurgenţe (izbucuri) sau din peşteri. Cele mai spectaculoase ponoare sunt Fundătura Ponorului (palma lui Dumnezeu), Lunca Ponoriciului şi Poiana, unde frumuseţea este dată de pereţii de stâncă, traseul şerpuit al râurilor, vegetaţia specifică zonei calcaroase şi mărimea depresiunii carstice“, informează reprezentanţii Parcului Natural Grădiştea Muncelului-Cioclovina.
Localnicii din satele învecinate, Ponor şi Federi, au păşuni şi sălaşe în fundătură, însă iarna îşi ţin animalele în sate, în timp ce locul din munţi este lăsat pustiu. La fel se întâmplă și în cătunul Ponorici, aflat la circa o oră de mers pe jos, prin sălbăticie, de Fundătura Ponorului. Ponorici concurează în frumuseţe cu „palma lui Dumnezeu“.
În trecut, cătunul aflat deasupra Peşterii Cioclovina era locuit de zeci de familii. Oamenii creşteau animale şi lucrau la mina de guano din adâncurile peşterii, iar o cale ferată forestieră traversa aşezarea, legând-o de comuna Pui. Mai multe poteci de munte leagă Ponoriciul de satele Cioclovina (comuna Boșorod) şi Federi (comuna Pui), două aşezări şi ele greu accesibile, însufleţite de doar câteva familii.
Dealul patimilor și al aurului
Aflat la 25 de kilometri de municipiul Deva, la capătul unui urcuș abrupt și sinuos pe șosea, care pornește de pe valea Mureșului, satul Săcărâmb din Munţii Metaliferi are peste cinci secole de existență, iar întreaga sa istorie este strâns legată de activitățile miniere specifice ținutului.
Minele de aur și de argint de la Săcărâmb au fost închise la mijlocul anilor 2000, iar rămășițele lor împânzesc locurile de la poalele Dealului Calvaria Mare, conul vulcanic cu formă piramidală, din măruntaiele căruia au fost scoase de-a lungul timpului cantităţi impresionante de aur, argint, dar şi metale rare ca telurul, kreneritul, muthmannitul, săcărâmbitul (nagyagit), petzitul şi silvanitul.
La poalele dealului legendar, o mulţime de guri de mină, din diferite epoci, au fost astupate cu beton, pentru ca nimeni să nu se mai poată aventura în galerii. Localnicii şi-au ridicat casele şi bisericile pe versanţii şi în văile din împrejurimile fostelor exploatări, iar înfăţişarea pitorească a aşezării a rămas aproape neschimbată faţă de cea din ilustratele secolului al XIX-lea.
GALERIE FOTO DE LA SĂCĂRÂMB, HUNEDOARA
Cu „196 de picioare“ mai aproape de cer
Emblema satului și cel mai căutat loc de amatorii de fotografii este Calvaria Mare. „Dealul Patimilor“, aşa cum a fost numit în unele relatări, a apărut de-a lungul timpului în nenumărate gravuri care ilustrau jurnalele publicate de străinii care au călătorit în Transilvania.
„Dacă priveliştea din localitate printre munţii despărţiţi este deja frumoasă, atunci din vârful piramidei, cu 196 de picioare mai sus, ea este de neîntrecut. Înspre sud, priveşti către câmpia încântătoare pe care se află Deva, cu cetatea sa minunată şi multe alte localităţi. Mult mai departe, ca prin ceaţă, se zăreşte splendidul Castel al Hunedoarei, iar în fundal, munţii acoperiţi cu zăpadă veşnică, străjuind plăcuta vale a Haţegului“, scria savantul austriac Joseph Adalbert Krickel, care a vizitat Săcărâmbul în anul 1828.
La două secole de la relatarea călătorului austriac, priveliștea Dealului Calvaria Mare pare neschimbată. În apropierea lui, biserica trăsnită – o veche biserică greco-catolică distrusă de furia naturii – a devenit locul de belvedere unde, spun localnicii, zilnic pot fi întâlniți turiști veniți să admire panorama oferită de fostul sat minier.
Se încarcă comentariile...
