Cum s-a transformat într-o veritabilă atracție turistică o afacere de familie de la granița dintre Harghita și Bacău FOTO
0Mii de turiști aleg ,săptămânal, o destinație turistică aparte, aflată la câțiva kilometri de județul Bacău, unde s-a ridicat un complex turistic, cu pistă de bob și două pârtii de schi.

Totul a pornit în 2018, când o familie a realizat în comuna Lunca de Sus, din Harghita, o investiție de aproximativ 1,5 milioane de euro, care s-a dovedit de succes și care a schimbat percepția turiștilor asupra zonei.
Complexul SkyGhimes a ajuns una dintre principalele atracții ale Văii Trotușului, la trecerea Carpaților, pe drumul național DN12A, care leaga Miercurea-Ciuc cu orașul Comăneşti. Zona, deși extrem de pitorească și sălbatică, încă nu a fost valorificată la adevăratul ei potențial.
Dealtfel, Lunca de Sus a devenit, în ultimii ani, una dintre atracțiile preferate ale turiștilor care aleg să-și petreacă vacanțele la munte, în Harghita.
Complexul, aglomerat mai ales în weekend, dispune de o parcare cu peste 200 de locuri, de o pensiune și un restaurant, unde clienții pot degusta produse locale dar și gulașul sau langoșul, atât de apreciat mai ales de maghiari. Cei care vor să rămână peste noapte au la dispoziție, în pensiune, camere de 2, 3 și 4 locuri pentru care vor plăti de la 200 la 300 de lei.
În urmă cu doi ani, Fundaţia Pro Economica Alapítvany anuța intenția de ridica lângă Complexul SkyGhimes un hotel de 4 stele, hotel cu servicii de wellness şi 31 de camere, proiect care încă nu s-a materializat.
Bobul, principala atracție tot anul
Bista de bob care funcționează tot timpul anului și atrage turiști din întreaga țară dar și din Ungaria, care vin în număr mare în localitatea aflată aproape de granița fostului Imperiu. Pista oferă o priveliște spectaculoasă asupra văii Ghimeșului.
Are o lungime de 1.200 de metri, cu o diferență de nivel de 160 de metri iar viteza maximă la care poate ajunge bobul de pe șine este de 45 de kilometri la oră. Fiecare sanie de bob are dispozitiv de frânare iar sistemul frânează oricum, când se apropie de următoarea sanie.
În total, pista dispune de 60 de sănii iar pe pistă pot fi, în același timp, 80 de persoane. O singură tură de mers cu bobul este 25 de lei, pentru adulți și 20 de lei, pentru copii iar la final, fiecare client fotografiat își poate cumpăra o poză cu 10 lei.









Pârtii de schi și săniuș
La SkyGhimes există un teleschi de 700 de metri, cu o pârtie de dificultate medie și un teleschi de 800 de metri, cu o pârtie ușoară, pentru începători. Tot în complex există și un centru de închiriere echipamente, pentru cei care nu au venit deja pregătiți cu schiuri, clăpari sau ochelari.
Prețurile diferă în funcție de intervalul de timp ales pentru schi. Pentru un adult, patru ore costă 60 de lei și 50 de lei, pentru copii. Un permis de o zi costă 130 de lei pentru adulți și 110 lei pentru copi. Există și posibilitatea achiziționării unor pachete de mai multe zile sau pentru tot sezonul, care costă 1.700 de lei, pentru adulți și 1.200 de lei, pentru copii.
Rețeaua produselor montane ecologice Degustarium
În 2016, în zona de munte în care se află SkyGhimes, din județele Bacău și Harghita, a luat naștere cooperativa Degustarium. Aici, gospodarii, crescători de animale la munte și producători de produse certificate ”produs montan” își aduc produsele spre degustare și vânzare. Deja există un magazin aflat în comuna Ghimeș Făget dar și unul în municipiul Bacău.
În prezent, în asociație există peste 70 de producători, care reușesc să câștige bine de pe urma produselor de calitate, vândute la un preț pe măsură. Degustarium le facilitează ambalarea, valorificarea dar și promovarea (prin expunere) a produselor. Producătorii aduc la raft branză maturată, urdă, diferite tipuri de caș și cașcaval, slănină, cârnați uscați, mușchi dar și produse realizate din miere de albine, fructe și legume crescute la munte.