Interviu „Caprele negre nu mă mai percep ca pe un pericol”. Alex Varga și povestea fotografiilor senzaționale din Munții Rodnei FOTO

Fotograful Alex Varga a contribuit, în ultimii ani, prin imaginile sale apreciate, la popularitatea de care se bucură Munții Rodnei. El a explicat, pentru „Adevărul”, ce ar trebui să știe turiștii înainte de a porni pe traseele unuia dintre cele mai spectaculoase parcuri naționale din România.

Munții Rodnei, în imaginile lui Alex Varga. Foto: Alex Varga. Facebook

Alex Varga, originar din Rodna și pasionat de munte încă din copilărie, a vorbit pentru Adevărul despre imaginile spectaculoase surprinse în Munții Rodnei, întâlnirile cu animalele sălbatice și de ce munții din nordul României sunt un loc cu totul deosebit.

Alex Varga și fotografiile de poveste din Munții Rodnei

Alex Varga a crescut și trăiește la poalele Munților Rodnei, care au rămas pentru el locul unde se simte acasă. „Sunt biserica mea”, afirmă fotograful specialist în natură sălbatică. Munții Rodnei, aflați în nordul Carpaților Orientali, se remarcă prin crestele lor înalte de până la 2.303 metri (vârful Pietrosu), văile glaciare și lacurile formate la altitudini de 1.800 – 2.000 de metri, în circurile foștilor ghețari. Sub limita crestei principale se află peste 20 de lacuri glaciare, cele mai cunoscute fiind Iezerul Pietrosului, Tăurile Buhăescului, Lala Mare, Lala Mică și Lacul Știol, potrivit reprezentanților Parcului Național Munții Rodnei.

Lacurile din Munții Rodnei au formă circulară și s-au format în spatele depozitelor morenice. Apa lor are, de regulă, 10 – 12 grade, iar iarna sunt acoperite de gheață și zăpadă. Lala Mare este cel mai întins dintre ele, cu o suprafață de aproximativ 6.000 de metri pătrați și o adâncime de circa doi metri. La fel ca Retezatul, Parângul și Făgărașul, munții Rodnei păstrează bine conturate rămășițele marilor glaciațiuni, dar se disting prin faptul că sunt mai verzi, spune Alex Varga.

Munții Rodnei sunt și al doilea cel mai mare parc național din România, înființat în 1990 și întins pe 47.000 de hectare. Aici se află Vârful Pietrosu Mare, cel mai înalt din Carpații Orientali, lacurile Lala și Iezer, Cascada Cailor, cea mai înaltă din România, și numeroase specii rare de plante și animale. Parcul Național Munții Rodnei este cunoscut și pentru opaițul Munților Rodnei, floare endemică, pentru cocoșul de mesteacăn, marmote, urși, lupi și râși, dar și pentru unele dintre cele mai spectaculoase, dar și accesibile, trasee montane din nordul țării.

Alex Varga pe creasta Ineu. Foto: Facebook. Alex Varga

Adevărul: Cum a început legătura dumneavoastră cu Munții Rodnei și cu fotografia de natură?

Alex Varga: Cu fotografia o să încep, pentru că fotografia, la mine în familie, a fost tradiție. Bunicul meu a făcut fotografie, tatăl meu a făcut fotografie, iar prin clasa a VI-a am început să fac și eu fotografie.

Înainte de ’89 aveam laborator foto acasă, adică știam procedurile, îmi făceam singur fotografiile și atunci cumva a existat o bază de la care să pornesc. În acele vremuri și ulterior, până prin 2008, am făcut mai mult fotografie de eveniment, filmări, video, toate nebuniile care funcționau atunci.

În 2008 am renunțat la tot ce înseamnă fotografie de eveniment, adică nunți, botezuri și orice altceva. Eu pot să spun că de la momentul acela am început să fac fotografie. Pentru că, nemaiexistând acea constrângere, cu limitele de rigoare, am putut să fac ceea ce îmi plăcea.

Muntele l-am iubit dintotdeauna. Eu sunt din Rodna, din Munții Rodnei, crescut la poalele lor. Cumva, asta era normalitatea pentru mine.

→

Imaginea 1/15: Alex Varga, imagini din Muntii Rodnei Sursa Alex Varga Facebook (29) jpg

Ce vă face să reveniți mereu în Munții Rodnei?

În primul rând, pentru că îi iubesc. În al doilea rând, pentru că acolo, în munți, deși expresia „a te simți ca acasă” e atât de folosită încât nu mai transmite exact ce ar trebui să transmită, exact asta e. Acolo mă simt acasă, acolo mă simt liber.

În Munții Rodnei e ceva ce nu poate fi explicat în cuvinte. Găsesc senzația de încărcare energetică. Nu vorbesc la modul că oriunde te duci în natură te încarci. Pur și simplu, acești munți au ceva aparte. Au ceva al lor, astfel încât pentru mine înseamnă foarte mult să mă duc acolo.

Când am timp, când apuc, când pot, mă ajută să mă încarc cu o energie încât să pot duce restul zilelor, când ne luptăm cu tot ceea ce se întâmplă în viața de zi cu zi. Pentru mine este un refugiu, dar nu doar un refugiu. E un loc, dacă vreți, e biserica mea. Munții aceștia sunt biserica mea.

Peisajele care te lasă mut de uimire

Ce căutați, de obicei, când ajungeți în munți: un peisaj aparte, o lumină potrivită pentru fotografie, animale sau o poveste?

Pentru mine, întotdeauna este mai important drumul decât destinația. Și, dacă uneori îmi spun: „Vreau să ajung la Vârful Ineu”, se întâmplă să nu ajung. Pentru că am văzut altceva, am schimbat direcția de mers.

Munții Rodnei, video Alex Varga

Niciodată nu mă duc chitit, cum se spune, pe o lumină. Sau să îmi spun că astăzi trebuie să fac chestia asta. Pur și simplu, nepunându-mi aceste ținte în față, mă adaptez. Nu doar că mă adaptez, mă bucur de ceea ce primesc în fiecare zi.

Atunci primesc un apus, un răsărit, capre negre, marmote, urs, pisică sălbatică, orice altceva: căprioare, cerbi. Muntele cumva are grijă să-mi recompenseze faptul că nu mă duc să-i cer neapărat ceva anume. Mă duc pe munte pentru că mă simt bine acolo, mă bucur de ceea ce trăiesc.

Iar uneori, într-adevăr, rămân fără voce. Mut. Pur și simplu mut. Chiar dacă sunt singur și n-ar trebui să vorbesc cu nimeni. Pentru că ceea ce ți se arată uneori acolo, pe munte, este dincolo de posibilitatea de a înregistra, de a filma, de a fotografia sau de a descrie. Sunt atât de multe lucruri care se leagă, încât e greu să le exprimi, indiferent prin ce mod.

Ați observat schimbări în ultimii ani la peisaje, păduri sau fauna Munților Rodnei, legate de climă ori de activitatea umană?

Din totdeauna clima influențează ceea ce se întâmplă pe munte. Acum e greu de spus neapărat, sau poate nu sunt eu suficient de pregătit în acest domeniu încât să mă pronunț asupra schimbărilor climatice care influențează direct aceste lucruri.

Capre negre fotografiate de aproape de Alex Varga. Foto: Facebook. Alex Varga

Deși ele sunt vizibile, este și un paradox. Vă dau exemplul cel mai simplu: toată lumea ne spune că ne îndreptăm spre o perioadă de încălzire globală. Cu toate acestea, anul acesta, tot ceea ce s-a întâmplat în Munții Rodnei a fost întârziat cu cel puțin două sau chiar trei săptămâni, din cauza temperaturilor extrem de scăzute din lunile aprilie și mai, când a nins.

Avem Poiana cu Narcise de pe Saca, poiana aflată la cea mai mare altitudine în România, la 1.600 de metri. Narcisele au înflorit cu aproape trei săptămâni mai târziu decât în alți ani, tocmai din cauza acestui frig accentuat: zăpadă, frig, temperaturi negative permanent, în luna mai.

E greu de spus dacă încălzirea globală provoacă asta sau altceva. Cu siguranță există modificări. Au început să apară diferite plante sau specii. De exemplu, am văzut tritoni de baltă la o altitudine mai mare decât de obicei. Sunt specii de animale care deja caută altitudinea, din cauza temperaturilor mai scăzute pe timpul verii.

Răbdarea, calitatea antrenată de fotografi

Ce calități credeți că trebuie să aibă un fotograf de munte pentru a surprinde imagini speciale?

Dacă ne referim la fotografia de peisaj sau la cea de wildlife (natură sălbatică), primul lucru e să aibă noroc. Noroc asociat cu extrem de multă răbdare. Fotografiile acestea nu vin ușor. Uneori se întâmplă să vină foarte repede, dar de cele mai multe ori trebuie să ai răbdare, multă răbdare.

Apus pe Munții Rodnei. Foto: Facebook. Alex Varga

Sigur, nu o să spun că mă duc pe munte și doar se întâmplă. Mă duc pe munte și mă gândesc: „Mi-aș dori un apus”. Atunci îmi aleg o poziție, un loc, un subiect, îmi aleg locul de stație în așa fel încât, dacă se va întâmpla apusul pe care mi-l doresc, pentru că e un mare „dacă”, să pot să obțin ceea ce văd eu, ceea ce cred eu că ar trebui să surprind.

Mersul pe munte nu e nici complicat, nu e nici simplu, dar, repet: răbdare, noroc și o bună cunoaștere a echipamentului. Nu spun că trebuie să ai ultimul răcnet, indiferent ce marcă de aparat. Dar e foarte bine ca, atunci când dorești să faci așa ceva, să îți cunoști foarte bine echipamentul și să scoți din el tot ce poate să dea.

Nu vei scoate niciodată, cu un aparat cu care lucrezi în mod automat, fotografii așa cum ți le dorești. Pentru că, în acel moment, un chinez, un japonez sau mai știu eu cine decide pentru tine. Cunoașterea echipamentului este esențială, pentru că îți va permite să exploatezi la maximum ceea ce ai în față.

Ați avut un moment în care răbdarea și norocul au făcut diferența pentru o fotografie?

Mi s-a întâmplat în 2018, cred. Era exact aceeași perioadă, cu rododendronul înflorit. Am fost seara și am prins un apus uimitor. Vârful Ineu are 2.279 de metri, iar Vârful Pietrosul, din Munții Rodnei, are 2.303 metri.

Direcția apusului este puțin lateral, în dreapta, spre Pietrosul. Imaginați-vă că aveam nori până la cinci metri sub Vârful Ineu. Era o pătură de nori, iar deasupra mai era un rând de nori, și printre ele un apus. A fost ceva incredibil.

Cred că am făcut cam o mie de fotografii și nu mai știam ce să fotografiez, pentru că în toate direcțiile era o nebunie totală. Am dormit la un refugiu de sub Vârful Ineu, iar dimineața, pe la 4.30, m-am trezit și am zis să urc din nou, poate prind un răsărit.

Era vânt, o ceață de nu vedeai la doi metri. Eram așa: „Băi, nu cred că o să fie, dar hai să urc”. Când mai aveam 50, 60, poate 100 de metri până la Vârful Ineu, pe zona cea mai grea de urcat, a început să răsară soarele brusc.

Am văzut roșu prin ceață și am zis că îl pierd. Am alergat crunt ca să ajung în vârf. Cu ultimele puteri, mi-am aruncat rucsacul și am apucat să fac șase fotografii.

În acele șase fotografii, de la ceață totală, în care nu vedeai nimic pe toată valea, am trecut la lipsă de ceață. Dar în acele șase fotografii am ceață roșie, ceață aurie, ceață roz. Toată nebunia aceea s-a întâmplat în 15 secunde.

În 15 secunde, de la a nu vedea nimic prin ceață, până la a fi orizontul curat. Am scos atunci niște fotografii greu de egalat. Greu de egalat pentru că sunt unice. Momentele acestea nu le poți nici programa, nici repeta. Nu se vor repeta niciodată.

→

Imaginea 1/15: Alex Varga, imagini din Muntii Rodnei Sursa Alex Varga Facebook (11) jpg

Ce ați vrea să înțeleagă oamenii despre Munții Rodnei după ce vă privesc fotografiile?

Să vină cât mai mulți să-i privească. Munții Rodnei sunt extraordinari. Deși sunt munți relativ înalți, raportat la munții din România — Pietrosul are 2.303 metri, Vârful Ineu 2.279 de metri — nu sunt cei mai înalți, dar sunt verzi.

Spre deosebire de alte masive muntoase din țară, acești munți sunt relativ accesibili. Vei putea să urci pe Vârful Ineu cu un copil de opt ani. Traseul nu are un grad de periculozitate atât de mare sau atât de dificil, încât să pui în pericol un copil de opt ani care vrea să ajungă pe Vârful Ineu.

Sunt niște munți ușor abordabili, cu un minim de echipament. Recomand întotdeauna oamenilor bocancii de munte. Bocancul este, din punctul meu de vedere, cel mai important accesoriu când mergi pe munte. Un bocanc bun face enorm de mult și face diferența între a aluneca pe o piatră și a fi stabil pe o piatră sau pe iarbă. O pelerină este, de asemenea, necesară.

Traseele sunt relativ ușoare și destul de bine marcate. Peisajele sunt wow, îți iau răsuflarea. Avem lacuri glaciare, creste muntoase. Ai șansa să vezi capre negre, cerbi, căprioare, marmote, fără niciun fel de emoție.

Singurătatea de pe munte

Fotografia de wildlife cere și multă singurătate?

Da. Multă lume mă întreabă: „Mergi singur?” Da, mă duc singur. De ce? Păi e simplu: unu e prea puțin, doi deja sunt prea mulți.

La fotografia de wildlife trebuie să ai, într-adevăr, echipamente pentru wildlife, obiective cu focală lungă și așa mai departe. Dar, cu toate acestea, cel mai important lucru este să fii cât mai aproape.

Un obiectiv cu focală lungă te va ajuta să obții fotografii, dar ele nu vor avea nici definiția, nici claritatea necesară, pentru că, dacă tu ai 300 de metri până la animal, ai grosimea stratului de aer, reflexii, difracții și o grămadă de alte lucruri. Toată ideea este să înveți să te apropii.

Dintr-un anumit punct de vedere, eu spun despre mine că, la apropierea de animale, sunt chiar mai bun decât vânătorii. Folosesc cam aceleași tehnici, echipamente de camuflaj, dar, dacă un vânător se oprește la 50 sau 100 de metri, pentru că pentru el e de ajuns, eu nu. Eu mă duc la 15 metri, la 10 metri și rămân acolo.

Cel puțin cioporul de capre negre din zona sudică, care are cam 40 de animale, s-a obișnuit cu mirosul meu. Nu mă mai percep ca pe un pericol. De atâtea ori m-am apropiat până la 10, 12, 15 metri de ele, încât acum nu mai sunt deranjate de prezența mea. Pot să stau să le privesc două ore și nu au nicio problemă cu mine. Asta apare în timp, nu poți obține instantaneu.

În afară de fotografia de munte, ce alte pasiuni aveți?

Pe lângă fotografie, fac speologie, fotografie de peșteră, fac scufundări. Fac o grămadă de lucruri, nu doar fotografie de munte. În principiu, îmi place orice are legătură cu natura.

În Peștera Tăușoarelor, din Munții Rodnei, există o diplură (n.r. mică vietate de sol, înrudită cu insectele), care are maximum cinci milimetri. Am niște fotografii absolut senzaționale, dar am obținut imaginile acestea după zece ani de chin. În zece ani am tot învățat cum să o fotografiez, pentru că e foarte rapidă, foarte mică și greu de fotografiat.

Alex Varga în peșteră. Foto: Facebook. Alex Varga

Greșelile turiștilor pe munte

Care sunt cele mai mari greșeli pe care le fac turiștii când ajung în zonele sălbatice?

În primul rând, să nu iasă de pe traseele marcate. Este un aspect foarte important. Nu pleci de pe cărarea marcată, din foarte multe motive. Turiștii au prostul obicei să o ia la stânga, la dreapta, și acolo, și acolo.

Foarte mulți nu sunt pregătiți nici la nivel de echipament, nici la nivel de pregătire fizică și atunci pot să apară diverse accidente. Trebuie să fii atent. Niciodată nu te arunci cu capul înainte, nu te duci alergând.

Suntem în munți. În munți trăiesc animale sălbatice. Nu trebuie neapărat să te întâlnești cu ursul. Sunt vipere care, dacă le ataci, devin agresive. Altfel, vor fugi din calea ta.

Chiar și ursul. Urșii din Munții Rodnei nu sunt urșii gunoieri pe care îi știm de la televizor. Ursul din Munții Rodnei se va feri de tine, dacă nu cumva îl ameninți. Dacă se va simți amenințat, este un animal sălbatic și va riposta. Sau, dacă ai ghinionul și te-ai interpus între ursoaică și puii ei, din nou vei avea o problemă. Dar altfel, nu există această problemă.

Eu am fost foarte aproape de urs, la 12-13 metri, culcat în iarbă. Au venit și și-au făcut treaba. Eu am stat cuminte. Nu îl interesa că eu sunt în iarbă, adică nu se simțea amenințat.

Turiștii nu trebuie să vină pe munte ca la plajă. Trebuie să ai un minim de echipament, să fii pregătit cu o pelerină, să întrebi, să asculți ce ți se spune și să îți duci gunoiul cu tine înapoi.

Am observat că mai există încă practica de a ascunde, după pietre, pungi cu resturi. Mai puțin decât înainte, dar încă se întâmplă. Să vină pe munte și să lase muntele așa cum este.

Și mai există o chestie. Cumva îi înțeleg, pentru că există foarte multe discuții pe subiectul acesta: urlă, scot zgomote înfiorătoare. Înțeleg că ți-e frică de urs și că ți s-a spus că, dacă faci zgomot, nu o să vină la tine, și e perfect adevărat. Dar de ce ai urla ca indienii din filmele cu Winnetou?

E suficient să vorbești așa cum vorbim noi. Animalele ne vor auzi. Nu trebuie să urli. E inutil și deranjezi cumva muntele, dar și restul lumii. E foarte neplăcut să stai, să te bucuri de un peisaj și să auzi prin vale de zici că e sfârșitul lumii.