All-inclusive-ul şi carnavalul resuscitează litoralul
0La final de sezon estival, edilul Constanţei s-a deghizat în sultanul Suleyman Magnificul pentru a marca ultima ediţie a Carnavalului de la Mamaia.
Carnavalul Mamaia 2013, parte a FashionTV Summer Festival, s-a încheiat sâmbătă seara, după două luni în care, weekend de weekend, au defilat care alegorice, au avut loc reprezentaţii ale artiştilor din Mamaia, prezentări de modă şi concursuri de frumuseţe.
În faţa celei mai mari scene în aer liber din Europa, amplasată în Piaţeta Cazino Mamaia, s-au strâns în acest sezon zeci de mii de turişti şi constănţeni.
Principalul vector de imagine al evenimentului a fost Radu Mazăre, primarul Constanţei, care s-a costumat în diferite personaje legendare, a condus parada carelor alegorice, apoi a urcat pe scena FashionTV pentru a prezenta colecţiile de modă.
Sâmbătă, 24 august, a avut loc şi ultima apariţie a lui Radu Mazăre în faţa publicului din Mamaia, într-un rol memorabil: sultanul Suleyman Magnificul, conducătorul Imperiului Otoman, ajuns sub papucul Roxelanei, o sclavă ucraineancă din haremul cu mii de cadâne. Roxelana, născută Alexandra Anastasia Lisowska, a devenit soaţa lui Suleyman, intrând în istorie sub titlul de Hŭrrem Haseki Sultan. Povestea lor farmecă până în zilele noastre, când publicul din România a fost cucerit de Suleyman Magnificul datorită difuzării, la Kanal D, a serialului turcesc cu acelaşi nume.
Personaj controversat
Puternicul sultan a fost reprezentat, aşadar, pe scena de la Mamaia de un personaj la fel de controversat, cel mai important primar din regiunea fostului paşalâc Dobrogea. Cu Suleyman Magnificul, Radu Mazăre încheie seria paradelor istorice, în care a debutat în forţă îmbrăcându-se în Ludovic al XIV-lea. A continuat cu Regele Nabucodonosor al Babilonului, apoi a fost Indiana Jones şi rege african.
Rolurile se adaugă celor de anul trecut, când Mazăre a fost pe rând maharajah, samurai, spartan şi sultan.
În timpul zilei, Radu Mazăre se mai costumează în funcţie de eveniment în lord, sportiv, salvamar, turist, biciclist, artist, mafiot şi câteodată în primar. Prin spectacolul - nu întotdeauna apreciat, dar mereu discutat - prin care face reclamă staţiunii Mamaia, primarul Constanţa a intrat cel mai bine în postura de promotor al distracţiei estivale.
Seara finală a Carnavalului Mamaia 2013 a inclus premierea celor mai spectaculoase care alegorice. Cluburile participante la paradă, 11 la număr, au primit distincţii şi pentru show-urile organizate.
Spectacolul verii s-a încheiat cu imnul „Viva Mamaia!“, moment la care au participat salvamarii din Mamaia.
Pentru anul 2014, Mazăre şi partenerii lui de vacanţă promit alte surprize, printre care şi un festival nou de muzică românească. Acesta se va desfăşura tot în Piaţeta Cazino şi va avea intrare liberă, după cum preconizează primarul Constanţei. Radu Mazăre este convins că acesta va avea mai mult succes decât „învechitul“ Festival de la Mamaia, care anul acesta ar fi sărbătorit cea de-a 50-a ediţie. Jubileul n-a mai avut însă loc, deoarece autorităţile locale nu au găsit finanţare.
Litoral românesc vs litoral bulgăresc
Răzvan Pascu, consultant în marketing turistic al agenţiei Travel Communication Romania, consideră că evenimentele organizate în ultimii ani în nordul litoralului românesc reprezintă unul dintre motivele care au mai domolit exodul turiştilor români către plajele vecinilor bulgari.
Totuşi, cel mai important aspect se referă la opţiunea facilităţilor all-inclusive, sistem care a început să se dezvolte, timid, şi la noi.
„Primul motiv este legat de diversificarea ofertei şi de apariţia de noi hoteluri modernizate pe litoralul românesc, unele dintre acestea oferind facilităţi de cazare all-inclusive, preferate de familiile cu copii, sau chiar ultra-all-inclusive, acestea din urmă fiind disponibile în Năvodari. Numărul de locuri de cazare în regim all-inclusive a crescut anul acesta cu 50%, ajungând la peste 3.000, cu mult încă sub numărul de locuri disponibile pe litoralul bulgăresc şi cu mult sub nivelul cererii. Există, totuşi, o categorie de români care mergea la bulgari doar pentru serviciile all-inclusive , nu pentru peisaje sau staţiuni, iar aceştia s-au reorientat şi către litoralul românesc“, explică Răzvan Pascu.
Parada carelor alegorice care se organizează în Mamaia a adunat anul acesta, în medie, între 7.000 şi 10.000 de curioşi dornici să se distreze alături de primarul Constanţei, Radu Mazăre, iar mulţi dintre turiştii de weekend vin la mare special pentru acest tip de evenimente.
A funcţionat, de asemenea, promovarea intensă de care are parte în ultima vreme litoralul românesc. Este în trend să-ţi faci vacanţa în România, însă, mai mult decât atât, începând de anul trecut au apărut multe evenimente noi care se întâmplă pentru turişti, în special în nordul litoralului: carnavaluri, prezentări de modă, petreceri pe plajă sau în cluburi, evenimente exclusiviste etc, este de părere consultantul în marketing turistic Răzvan Pascu.
Riscurile de la vecini
Nu în ultimul rând, românii încep să evite litoralul bulgăresc după ce au avut parte de tot felul de incidente neplăcute.
„În unele staţiuni bulgăreşti, mulţi românii s-au confruntat cu furturi de maşini sau li s-au subtilizat obiecte din camere. Inclusiv mediatizarea acestor cazuri i-a făcut pe mulţi să renunţe la Bulgaria. Apoi, pentru că drumul cu maşina spre Grecia sau Turcia este destul de lung, în special românii din zona Moldovei sau a Munteniei s-au reorientat spre litoralul românesc“, subliniază specialistul în turism.
Răzvan Pascu mai crede că numărul de turişti pe litoralul românesc va continua să crească în anii care vin.
Evoluţia firească pare a fi dezvoltarea în zona de sud a litoralului. Probabil că o să urmeze o perioadă în care va fi atât de aglomerat în nord, în special la Mamaia, încât mulţi turişti se vor reorienta spre sud, urmând ca preţurile în Mamaia să crească şi mai mult, iar staţiunea să se transforme într-un loc exclusivist, aşa cum este Santorini pentru Grecia, Saint -Tropez pentru Franţa sau Duni pentru Bulgaria. Pâna atunci, însă, Mamaia rămâne perla litoralului românesc, atât în ceea ce priveşte investiţiile, cât şi din punct de vedere al promovării şi notorietăţii, este concluzia expertului în turism.
Românii, încă îndrăgostiţi de Turcia
Într-un clasament realizat luna aceasta de Happy Tour, una dintre cele mai mari agenţii de turism din ţară, în topul destinaţiilor externe preferate de români, cele mai multe vânzari s-au înregistrat pe destinaţia Antalya, în Turcia, aproximativ 67% din solicitări. Astfel, nu mai puţin de 7.000 dintre românii care au apelat la această agenţie şi-au petrecut vacanţa pe litoralul turcesc.
Sejururile în Antalya încep de la 350 euro de persoană pentru 7 nopţi şi pot ajunge până la 3.000 euro de persoană la resorturile de 5 stele ultra all-inclusive. Antalya este preferată de turiştii români care călătoresc cu familia, aceştia optând pentru servicii all inclusive sau chiar ultra all inclusive. Pe lângă Antalya, românii au optat şi pentru destinaţii precum insulele greceşti, în special Mykonos, Santorini, Corfu, Creta dar şi insulele baleare, Palma de Mallorca sau Tenerife.
“Pentru acest sezon de vară am observat o schimbare în comportamentul turistului român. În primul rând, şi-a rezervat vacanţa de vară încă din primele luni ale anului, beneficiind de reduceri de până la 40%. În 2013 turiştii au ales condiţii de cazare mai bune şi vacanţe mai scumpe”, a declarat Mădălina Grosu, Product Manager al agenţiei Happy Tour.
Vara s-a încheiat, trăiască vacanţa!
Mai este o singură săptămână de vară, dar sezonul turistic nu înseamnă doar perioada estivală. Toamna la mare este blândă şi călduroasă, aglomeraţia dispare, astfel că un sejur autumnal pe litoral este reţeta perfectă pentru destindere.
De luni, 2 septembrie, staţiunile de la mare intră în programul social „Litoralul pentru toţi“, în care o săptămână de cazare costă cât o noapte în plin sezon. Preţurile sunt între 205 lei şi 605 lei de persoană, pentru 6 nopţi de cazare.
Detaliat, în funcţie de clasificarea unităţii de cazare şi de micul dejun, tarifele sunt: 205 lei / 6 nopţi / persoană - la hotel 1* fără mic dejun; 235 lei / 6 nopţi / persoană - hotel 2* fără mic dejun; 265 lei / 6 nopţi / persoană - hotel 3* fără mic dejun; 315 lei / 6 nopţi / persoană - hotel 2* cu mic dejun; 425 lei / 6 nopţi / persoană - hotel 3* cu mic dejun; 485 lei / 6 nopţi / persoană - hotel 4* cu mic dejun; 605 lei / 6 nopţi / persoană - hotel 5* cu mic dejun.
Vestea şi mai bună este că aceste preţuri sunt orientative şi reprezintă valoarea maximală pe care o pot practica hotelierii.
Tarifele indicate exprimă o recomandare maximală, valoarea acestora fiind stabilită de fiecare prestator in parte. Ediţia de toamnă 2013 beneficiază de aceleaşi tarife maximale din ediţia mai-iunie 2013, ceea ce înseamnă că aceste pachete pot avea şi preturi inferioare acestor plafoane tarifare, fac precizarea organizatorii acestui program social - Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), Asociaţia Litoral-Delta Dunării (ALDD) şi Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
La fel ca la ediţia precedentă, turiştii au la dispoziţie o opţiune suplimentară: varianta all inclusive. Aceasta asigură toate cele 3 mese servite în regim bufet, cu băuturi incluse, acces gratuit la locuri de joacă pentru copii, piscine, şezlonguri şi umbrele pe plajă. Tarifele (maximale) ajung până la: 765 lei / 5 nopţi / persoană - hotel 3* All Inclusive; 875 lei / 5 nopţi / persoană - hotel 4* All Inclusive; 985 lei / 5 nopţi / persoană - hotel 5 * All Inclusive.
Oferta „Litoralul pentru toţi“ este valabilă doar prin agenţiile de turism care fac parte din ANAT. Sistemul de vânzare a programului este „Primul venit, primul servit“. Biletele pot fi cumpărate numai cu plata integrală, nu sunt transmisibile şi nu se permite restituirea sumelor plătite decât în condiţiile legii. Orice modificare a rezervării anulează reducerea. Sejurul minim este de 6 nopţi, dar se pot valorifica şi sejururi mai mari de 6 nopţi
Programul „Litoralul pentru toţi“ durează până la 29 septembrie. Lista agenţiilor de turism care vând acest pachet şi lista unităţilor de cazare (hoteluri şi pensiuni) care fac parte din ofertă este disponibilă şi mereu actualizată mereu pe site-urile www.anat.ro, www.asociatia-litoral.ro, www.fptr.ro
Ultimul detaliu care asigură succesul vacanţei la mare este adus de prognoza comunicată de Administraţia Naţională de Meteorologie. În septembrie, în sud-estul ţării va fi cel mai cald din toată ţara. Pe litoral nu va ploua, ci va fi chiar un deficit de precipitaţii - spun specialiştii.