5 locuri superbe din România unde poţi să te răcoreşti în zilele caniculare: unde găseşti temperaturi sub zero grade Celsius în toiul verii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peştera Scărişoara sau Gheţarul Scărişoara. FOTO ghiduri-turistice.info
Peştera Scărişoara sau Gheţarul Scărişoara. FOTO ghiduri-turistice.info

Dacă vreţi să fugiţi măcar pentru câteva zile de temperaturile ridicate care se anunţă în următoarea perioadă, în ţara noastră există locuri superbe unde vă puteţi relaxa la răcoare.

Peştera Scărişoara

Un loc de o frumuseţe aparte, unde vei fi plăcut surprins de frigul din interior când afară se încing termometrele, este Peştera Gheţarul Scărişoara. Aflată în Munţii Apuseni, în judeţul Alba, peştera declarată monument al naturii şi rezervaţie speologică este situată la o altitudine de 1.150 metri, în interior fiind prezent gheţarul cu o vechime de peste 3000 de ani. Acesta are o suprafaţă de 5.500 de  metri pătraţi, grosimea stratului de gheaţă depăşind în anumite zone 37 de metri. Peştera are o lungime de 750 de metri, din care pot fi vizitaţi 250 de metri.  

Vara, temperatura medie din peşteră se încadrează între -1 grad şi cel mult 5 grade Celsius, aşa că este recomandat să vă îmbrăcaţi bine ca să nu tremuraţi.

Salina Slănic Prahova

La aproximativ 100 km de Bucureşti se află Salina Slănic Prahova, în adâncurile căruia vă puteţi răsfăţa cu o temperatură constantă de 12 grade Celsius tot timpul anului. Mina „Unirea”, situată la o adâncime de 208 de metri adâncime, se întinde pe o suprafaţă de 53.000 metri pătraţi şi a fost dată în folosinţă în 1970, după ce a încetat exploatarea sării din mină. În luna februarie, Mina Unirea s-a redeschis după trei luni în care s-au făcut lucrări de amenajare şi de întreţinere, dar şi verificări la tavane, după cum anunţau reprezentanţii Salrom. După cum se anunţă pe site-ul Salrom, mâine, 20 iunie, de Rusalii, salina este deschisă în intervalul orar 09:00 – 17:00, iar transportul turiştilor în şi din salină se face cu microbuze.

salina slanic romanianresorts.ro

FOTO 

Salina Turda

Situată în zona Durgău-Valea Sărată, în localitatea Turda din judeţul Cluj, salina Turda este una dintre cele mai populare destinaţii turistice din ţară, tot mai căutată şi de străinii care ne vizitează. Mina Rudolf este cea mai ofertantă pentru vizitatorii care au la dispoziţie un teren de sport, gondolă, minigolf şi bowling, dar şi un loc de joacă pentru copii. În cea mai modernă salină din România te poţi bucura de o temperatură constantă de 10-12 grade Celsius. 

image

FOTO edusoft.ro

Bâlea Lac

În zona comunei Cârţişoara, din masivul Făgăraş, se află rezervaţia Bâlea, care se întinde până la altitudinea de 2.500 de metri şi include lacul glaciar Bâlea. În urmă cu câteva zile, pe 16 iunie, turiştii aflaţi la 2.000 de metri altitudine au fost încântaţi să descopere porţiuni unde zăpada nu s-a topit încă, după cum se anunţa la Ştirile KanalD. Cea mai ridicată temperatură pe timp de vară înregistrată în urmă cu câţiva ani la Bâlea Lac a fost de 21,3 grade Celsius, însă în mod normal temperaturile nu 15-16 grade Celsius.

balea ro.wikipedia.org

FOTO ro.wikipedia.org

Vârful Omu 

Dacă urcaţi la Vârful Omu, în Munţii Bucegi, la altitudinea de 2505 metri, sigur nu veţi simţi că a venit vara. Astfel, săptămâna viitoare, prognoza meteo indică temperaturi minime de 8-10 grade la Vârful Omu şi o maximă probabilă de 14 grade.

varful omu montaniarzi.ro

FOTO montaniarzi.ro
 

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite