VIDEO Noul Opel Mokka în curând pe drumurile europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
opel mokka

A doua generaţie Opel Mokka se pregăteşte de debut. Noul Mokka va fi disponibil ca vehicul electric cu baterie de la începutul vânzărilor.

Noul Opel Mokka este încă în varianta complet camuflată, aflându-se în programul final de dezvoltare . Şi este electric. Cea de-a doua generaţie Mokka este complet nouă, iar noua sa tehnologie, inclusiv e-power, este testată în detaliu, configurată şi validată înainte de lansarea pe piaţă. Producţia de serie va începe în al patrulea trimestru al acestui an şi varianta electrică va fi prima produsă. Aceasta urmează să ajungă la clienţi la începutul anului 2021.

CEO-ul Opel, Michael Lohscheller: „Am urmărit foarte atent dezvoltarea noului Mokka timp de doi ani şi jumătate şi sunt foarte mândru de acest nou Opel, care va fi electric de la început! Pot promite că noul Mokka va fi unul dintre cele mai interesante autovehicule din lunga noastră istorie! Această a doua generaţie arată tot ce înseamnă Opel astăzi, dar şi ce va însemna în viitor, va schimba percepţia asupra mărcii noastre. Inginerii noştri încă lucrează la aspecte importante, aştept cu nerăbdare să prezint noul Mokka în curând. ”

Asumându-şi serios rolul de pilot de teste într-unul dintre vehiculele de pre-producţie, antrenorul echipei Liverpool, Jürgen Klopp, ambasador al mărcii Opel a avut ocazia să conducă un Opel Mokka-e, cu baterie electrică.

opel mokka

„Super maşină! Vă va plăcea noul Mokka. Eu l-am condus deja ”, aşa rezumă Klopp prima sa experienţă cu noul Mokka. Antrenorul FIFA al anului 2019 şi fost antrenor al cluburilor partenere Opel, Dortmund şi Mainz, este un adevărat fan Opel. În Marea Britanie, el conduce un model Opel Insignia de care este foarte încântat.

Jürgen Klopp face parte din familia Opel de opt ani. A jucat un rol principal în peste 20 de campanii naţionale şi internaţionale TV Opel. De asemenea, participă în mod frecvent la evenimentele echipei Opel şi ale dealerilor.

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite