FOTO Cele mai frumoase 10 biciclete din lume
0
În ultimii zece ani, designul bicicletelor a cunoscut o evoluţie spectaculoasă. Materialele uşoare şi accesoriile care sporesc confortul vehiculelor pe două roţi permit constructorilor să imagineze modele impresionante.
Producţia de biciclete a crescut de patru ori între anii 1950 şi 2007 în lume, potrivit organizaţiei pentru protecţia mediului „Earth Policy Institute“, cu sediul în SUA. În aceeaşi perioadă, producţia de automobile s-a dublat, scrie Bbc.co.uk. Popularitatea bicicletei se datorează creşterii preţului la carburanţi, dar şi aglomerării urbane.
În ultimii zece ani, designul bicicletelor a devenit tot mai spectaculos, iar asta se datorează în mare parte producătorilor mici şi designerilor independenţi care au reuşit să „reinventeze“ vehiculul cu două roţi creat şi patentat de baronul german Karl Drais în 1817.
Formele, dar şi tehnologiile cu care sunt dotate unele biciclete uimesc iubitorii de plimbări pe două roţi. Iată câteva dintre cele mai frumoase biciclete de pe piaţă:
BSG Wood.b Duomatic
Ţara de origine: Franţa
Preţ: 3.190 euro

FOTO: BSG Bikes
Pashley Parabike
Ţara de origine: Marea Britanie
Preţ: 670 euro

FOTO: Pashley Cycles
Vanmoof S Series
Ţara de origine: Olanda
Preţ: 790 euro

FOTO: Vanmoof
Donky Bike
Ţara de origine: Marea Britanie
Preţ: 625 euro

FOTO: Donky
Viks Steel Urban Cycle
Ţara de origine: Estonia
Preţ: în funcţie de caracteristici

FOTO: Viks
GreenChamp Original
Ţara de origine: Singapore
Preţ: 124 euro

FOTO: GreenChamp Bikes
Cherubim HummingBird
Ţara de origine: Japonia

FOTO: Cherubim
Faraday Porteur
Ţara de origine: SUA
Preţ: 2.630 euro

FOTO: Faraday Bikes
Engeenius Cykno
Ţara de origine: Italia
Preţ: 16.560 eur (estimat)

FOTO: Engeenius
World Bicycle Relief Buffalo
Ţara de origine: Angola/Kenya/Africa de Sud/Zambia/Zimbabwe
Preţ: 113 euro (estimat)

FOTO: World Bicycle Relief