Citroen aniversează DS3-ul cu numărul 300.000

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Citroen
FOTO Citroen

La doar patru ani de la introducerea primului model din gama premium DS, constructorul francez sărbătoreşte atingerea unui prag extrem de important pentru micul DS3. Hatchback-ul produs la Poisy a înregistrat autombilul cu numărul 300.000, o valoare impresionantă dacă ne raportăm la concureţa din segment.

Gândit ca un rival pentru Mini şi Fiat 500, Citroen DS3 a reuşit să atragă multe priviri datorită aspectului modern, dar şi datorită calităţii execuţiei, precum şi performanţa subansamblelor folosite. În acest fel, producătorul din Hexagon a reuşit să deschidă calea către segmentul premium, unul foarte popular în ultimele două decade.

Combinaţia dintre un propulsor vivace, construit în parteneriat cu BMW şi o nouă filosofie de asamblare, precum şi utilizarea unor materiale atent studiate a permis francezilor să lanseze un atac susţinut la rivalii cu pedigree: Mini Cooper şi Fiat 500. Succesul comercial al maşinii a fost în mod indirect influenţat şi de participarea acestui model în cadrul Campionatului Mondial de Raliuri, nu de puţine ori cucerind laurii.

Exemplarul cu numărul 300.000 produs la uzina din Poisy este un DS3 facelift din seria limitată "So Irresistible", vopsit în nuanţa Perla Nera şi dotat cu noile faruri LED (una din principalele modificări aduse de facelift).

În afara motorizărilor deja existente în gamă de la debutul modelului, DS3 facelift se însufleţeşte cu o serie de motorizări noi, ce satisfac norma de poluare Euro 6. Noile propulsoare diesel pun la dispoziţia şoferului 100 şi 120 CP şi pot fi înlocuite de benzinarul PureTech e-VTi de 82 CP, cuplat unei transmisii automate Efficient Tronic Gearbox cu cinci rapoarte.

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite