BMW Seria 3 este World Car of the Year
0Dacă anul trecut, Audi A6 cucerea titlul de "World Car of the Year", şi în 2006 acesta s-a dus către o maşină germană. De această dată a fost vorba de BMW Seria 3, care a fost preferată
Dacă anul trecut, Audi A6 cucerea titlul de "World Car of the Year", şi în 2006 acesta s-a dus către o maşină germană.
De această dată a fost vorba de BMW Seria 3, care a fost preferată celorlalte două finaliste, Mazda MX-5 şi Porsche Cayman. Lista iniţială a cuprins 27 de modele, dintre care au fost selectate zece, apoi cele trei finaliste şi, în fine, prin vot secret, învingătorul. La "World Car of the Year", automobilele participante trebuie să fie disponibile pe toate pieţele lumii, iar principalele criterii de notare sunt stilul, performanţa, modul de manevrare, confortul şi ergonomia. Nu sunt însă neglijate nici valoarea, siguranţa, normele de poluare a mediului şi semnificaţia emoţională.
Programul "The World Car of the Year" este administrat de o organizaţie nonprofit formată din 6 jurnalişti ce supraveghează şi monitorizează procesul de votare, integritatea celor 46 de membri ai juriului şi programul de operare. Juriul a mai acordat şi alte trei premii adiţionale: "World Performance Car" - Porsche Cayman S, "World Green Car" - Honda Civic Hybrid şi "World Car Design of the Year"- Citroen C4.
Punctajul primelor 10 modele
BMW Seria 3 7,69
Mazda MX-5 7,55
Porsche Cayman S 7,40
Honda Civic/Civic Hybrid 7,35
Suzuki Swift 7,09
Mercedes-Benz Clasa S 7,00
Lexus IS 6,69
Volkswagen Passat 6,5
Mercedes-Benz Clasa M 6,16
Land Rover - Range Rover Sport 5,60























































