Alfa Sprint în locul lui 8C

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luca di Montezemolo a reuşit să scoată Fiat din criză. Aceasta este vestea bună. Există însă şi o latură mai puţin fericită, cel puţin pentru fanii Alfa Romeo care visau la o versiune de

Luca di Montezemolo a reuşit să scoată Fiat din criză. Aceasta este vestea bună. Există însă şi o latură mai puţin fericită, cel puţin pentru fanii Alfa Romeo care visau la o versiune de serie a conceptului Alfa 8C Competizione (foto). şeful grupului italian a apreciat că nu este momentul ca vreuna dintre mărci să-şi asume costuri mari, mai ales în condiţiile în care noul venit ar urma să afecteze vânzările unui alt produs al grupului. Or, un 8C de serie ar fi luat din clienţii lui Maserati 4200GT. şi totuşi, proiectul unui coupe nu a fost eliminat complet din planurile grupului. Noul model, care se va numi, probabil, Alfa Romeo Sprint, ar urma să apară cel mai devreme în anul 2009.

Auto

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite