Viitorul-Ceahlăul 2-0. Puştii lui Hagi au câştigat primul meci în Liga 1, după şapte etape

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viitorul Constanţa a bifat în etapa a 7-a din Liga 1 primul succes din actuala stagiune de campionat, câştigând pe teren propriu, scor 2-0, partida cu Ceahlăul Piatra Neamţ.

Golurile Viitorului au fost marcate de Florin Tănase în minutul 29, care a profitat de o respingere nu tocmai fericită a portarului advers şi a împins mingea în plasă. Gazdele şi-au dublat avantajul prin Mitriţă, care a punctat în minutul 53 printr-un şut frumos din afara careului, aterizat sub bara porţii oaspete. S-a terminat 2-0 pentru Viitorul, care a obţinut astfel prima victorie în Liga 1.

De remarcat că ambele formaţii au terminat partida în inferioritate numerică Mai întâi, Nikolov de la gazde a primit direct cartonaşul roşu, după o intrare dură cu talpa asupra adversarului, iar în prelungiri Mândruşcă de la oaspeţi a intrat la rândul său cu talpa la portarul Balauru, Alexandru Tumdor arătându-i, de asemenea, cartonaşul roşu.

În urma acestui rezultat, Viitorul a acumulat şase puncte şi a urcat deasupra liniei retrogradării (locul 12), în vreme ce nemţenii se află la jumătatea clasamentului, cu 10 puncte adunate în 7 etape.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite