VIDEO Niculescu, ce minunăţie: Monica i-a ridicat pe americani în picioare şi l-a şocat pe comentator: „Cum Dumnezeu a reuşit aşa ceva?!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
niculescu

Dacă eliminarea Simonei Halep (1 WTA) în turul III de la Miami a fost o surpriză neplăcută pentru mulţi români, în schimb, Monica Niculescu (70 WTA), cea care a părăsit competiţia în aceeaşi fază, a depăşit toate aşteptările.

Monica Niculescu a ajuns pe tabloul principal de la Miami după două victorii obţinute în calificări, iar apoi a avansat până în turul III, fără set pierdut!

Ajunsă faţă în faţă cu campioana de la US Open 2017, Sloane Stephens (12 WTA), Monica s-a luptat admirabil, a câştigat primul set la tie-break, înainte de a-l pierde pe al doilea cu 3-6. În decisiv, după două ore şi 40 de minute, românca a abandonat la scorul de 0-4 din cauza unei accidentări.

Până în acest moment însă, Niculescu a furnizat cea mai spectaculoasă lovitură a meciului, una care, potrivit Digi Sport, l-a şocat pe comentatorul de limbă engleză: „Aşa ceva e ridicol! Monica Niculescu a reuşit cumva să facă acest voleu. Efort excelent şi pentru Stephens, care a ajuns la scurtă, dar cum Dumnezeu a putut să facă această lovitură? E minunat!“.

VEZI LOVITURA REUŞITĂ DE MONICA NICULESCU (DUPĂ 04.50)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite