VIDEO Meciul anului vine din America de Sud: prima finalistă a Copei Libertadores s-a decis după un scenariu fabulos
0
Iubitorii fotbalului din Europa au impresia că Liga Campionilor oferă cele mai spectaculoase meciuri. De fapt, varianta sud-americană a competiţiei e uneori mult mai atractivă, iar când se întâlnesc două formaţii din Argentina sar scântei.
„Dubla“ Steaua - Middlesbrough din semifinalele Cupei UEFA, sezonul 2005-2006, le-a rămas în amintirea microbiştilor prin prisma dramatismului care a existat, mai ales în retur. Atunci, bucureştenii erau calificaţi în ultimul act după trei din patru reprize ale celor două partide, însă englezii au răsturnat soarta „dublei“ în ultimele 45 de minute, reuşind o victorie fantastică.
Acum, o situaţie similară s-a văzut în semifinalele Cupei Libertadores, varianta sud-americană a Ligii Campionilor. Două formaţii din Argentina, Lanus şi River Plate s-au întâlnit în prima semifinală. Turul a fost câştigat de River Plate acasă, scor 1-0. Iar în returul de marţi seara, învingătorii din prima manşă au condus cu 2-0 în minutul 23. Având un avantaj de 3-0 la general, cei de la River Plate erau cu un picior în finală. Ce a urmat a fost senzaţional!
Lanus şi-a început revenirea cu un gol exact înainte de pauză, reuşit de veteranul Sand (37 de ani). Acelaşi jucător a egalat imediat după pauză: 2-2 în minutul 46. Acosta a punctat pentru 3-2, iar în minutul 69, Silva a adus o calificare superbă a celor de la Lanus, transformând un penalty pentru 4-2!
Practic, învinsă în primele trei din cele patru reprize, Lanus a reuşit o revenire spectaculoasă în 24 de minute pentru a ajunge în finala Copei Libertadores cu scorul general de 4-3.
VEZI GOLURILE MECIULUI RETUR LANUS - RIVER PLATE