VIDEO "Lupii" au tăiat porcul, dar străinii Petrolului n-au gustat şorici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotbaliştii Petrolului, ocupanta locului 2 în Liga I, au fost invitaţi ieri la "Crama Seciu", unde a fost sacrificat un porc, conform obiceiului românesc.

"Lupii galbeni", care au în lot cei mai mulţi străini din România, l-au avut ca "ghid" pe Ovidiu Hoban, mijlocaşul originar din maramureş arătându-le cum se pârleşte porcul şi cum se taie şoriciul. Totuşi, mulţi dintre străini n-au fost încântaţi de acest produs şi s-au mulţumit cu o friptură, încălzindu-se la un foc de tabără, cu ţuică fiartă şi vin fiert. Atmosfera a fost încinsă de un acordeonist local, iar jurnaliştii prahovenii l-au colindat pe antrenorul Cosmin Contra, urându-i viaţă lungă la Petrolul şi rezultate cât mai bune. Tehnicianul a fost iniţiatorul acestei „ieşiri în aer liber”, „Guriţă” spunând: „Am vrut să le arăt străinilor tradiţiile noastre şi am vrut ca noi, românii, să retrăim momente frumoase, care să ne aducă aminte de copilărie şi obiceiurile străvechi”. Contra a promis o nouă cină festivă, pentru că duminică, în ziua meciului cu U. Cluj, împlineşte 38 de ani. „Vreau cadou 6 puncte din meciurile cu Universitatea şi Pandurii şi, sigur, voi da o masă jucătorilor”, a încheiat tehnicianul ploieştenilor.

 Galerie foto de la petrecerea "lupilor galbeni"

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite