VIDEO Boloni a ajuns în cel mai trist moment al carierei sale de antrenor | adevarul.ro

VIDEO Boloni a ajuns în cel mai trist moment al carierei sale de antrenor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cei mai buni tehnicieni români e într-o situaţie de neimaginat în Qatar. De când s-a apucat de antrenorat, Loţi n-a mai avut parte de aşa ceva.

Ladislau Boloni e printre puţinii antrenori români care au câştigat titlul în două campionate puternice din Europa, cel portughez şi cel belgian.

Pe lângă CV-ul său excepţional, tehnicianul de 59 de ani se poate lăuda cu descoperirea unor fotbalişti foarte talentaţi, precum Cristiano Ronaldo.

Dacă în fotbalul european a avut rezultate excelente, în schimb, Boloni, un tip meticulos şi extrem de organizat pare a fi incompatibil cu fotbalul arab.

La două puncte de retrogradare

Până acum, fostul selecţioner a avut trei experienţe pe banca unor formaţii din Orientul Mijlociu. 

Dacă la Al-Jazira (Emirate) a cucerit Cupa Golfului Persic, celelalte aventuri ale lui Boloni au fost de coşmar.

Mai întâi, a fost episodul de la Al-Wahda, acolo unde românul n-a rezistat decât trei luni.

Acum, la Al-Khor, în Qatar, Boloni e la două puncte de retrogradare, după şapte etape.

Fără victorie de 66 de zile

Luni seară, în ultima etapă de campionat, elevii lui Boloni au cedat, în deplasare, la Al-Gharafa, scor 1-2.

Oaspeţii au deschis scorul în minutul 61, prin Julio Cesar, însă au fost egalaţi nouă minute mai târziu, 

pentru ca, în minutul 78, Al-Khor să fie îngropată de o gafă monumentală a portarului.

VEZI GOLURILE MECIULUI

După acest rezultat, trupa lui Boloni a ajuns pe locul 9 din 12 cu 6 puncte, la două „lungimi“ de locul 11, care duce la barajul pentru evitarea retrogradării.

Dincolo de situaţia din campionat, Boloni mai are o problemă alarmantă: de 66 de zile echipa sa n-a învins în niciun meci! De când s-a apucat de antrenorat, e pentru prima dată când tehnicianul român traversează o pasă atât de proastă.

Al-Khor a câştigat ultima dată la data de 15 septembrie, când a învins „lanterna“ campionatului, Al-Kharitiyath, scor 1-0.

De atunci, în zece meciuri în toate competiţiile, elevii lui Boloni au bifat şase înfrângeri şi patru remize.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite