Victorie norocoasă a oltenilor în fața FC Hermannstadt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea Craiova a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 1-0 (1-0), vineri seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a patra a Superligii de fotbal.

Foto: sportpictures.eu
Foto: sportpictures.eu

Unicul gol al partidei a fost înscris de Andrei Ivan (16 - penalty), lovitura de pedeapsă fiind acordată în urma consultării VAR-ului, după ce Alexandru Mitriţă a fost faultat în careu de Valerică Găman şi Sota Mino.

Universitatea a dominat jocul şi şi-a creat ocazii de gol, însă a arătat lipsă de claritate şi superficialitate la finalizare. Sibienii au fost mai insistenţi pe final, când au avut un gol anulat (81) pentru ofsaid la Baba Alhassan.

FC Hermannstadt a fost aproape de egalare la ultimul său atac (90+7), dar portarul Laurenţiu Popescu a respins salvator cu piciorul mingea trimisă cu capul de Ciprian Biceanu.

Pentru Universitatea a fost a doua victorie din acest campionat şi prima cu antrenorul Laurenţiu Reghecampf pe bancă.

Universitatea Craiova - AFC Hermannstadt 1-0 (1-0), Stadion ''Ion Oblemenco'' - Craiova A marcat: Andrei Ivan (16 - penalty).

Arbitru: Ionuţ Coza (Cernica); arbitri asistenţi: Vasile Marinescu (Bucureşti), Romică Bîrdeş (Piteşti); al patrulea oficial: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti) Arbitru video: Bogdan Dumitrache (Bucureşti); arbitru asistent video: Ionuţ Marius Bobe (Bucureşti)

Observatori: Irina Mîrţ (Bucureşti) - CCA, Dan Potocianu (Bucureşti) - LPF  

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite