Victor Hănescu, eliminat în turul doi la Bordeaux
0
Tenismanul român Victor Hănescu, locul 191 ATP, a pierdut, miercuri, partida din turul doi al turneului challenger de la Bordeaux şi a ratat calificarea în optimile de finală.
Hănescu a fost învins, în turul doi, cu scorul de 6-4, 3-6, 6-3, după o oră şi 53 de minute, de slovacul Norbert Gombos, cap de serie numărul 7 (locul 111 ATP).
Pentru performanţa reuşită la Bordeaux, tenismenul român va primi 9 puncte ATP şi un cec în valoare de 1.460 de euro.
Premiile totale ale turneului de la Bordeaux sunt în valoare de 85.000 de euro.
Tot miercuri, în optimile de finală ale turneului de la Heilbronn, Marius Copil a pierdut partida cu argentinianul Guido Pella. Sud-americanul l-a învins uşor pe român în două seturi, 6-2, 6-3.
Marius Copil va primi pentru participare un cec de 730 de euro şi 8 puncte ATP.
La dublu, perechea româno-belgiană Patrick Grigoriu/Maxime Auhom a fost învinsă în primul tur de fraţii germani de origine rusă Alexander şi Mischa Zverev cu 3-6, 6-2, 10-8.