UPDATE Probleme pentru gloria stelistă de la Sevilla: Ienei a fost operat pe cord deschis la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cei mai apreciaţi antrenori ai Stelei, Emeric Ienei, a fost supus unei operaţii dificile pe cord din cauza problemelor de sănătate de care suferă. Medicii i-au montat lui Ienei trei bypassuri, care îi vor ajuta inima să funcţioneze normal.

Intervenţia chirurgicală a durat aproximativ patru ore, timp în care medicii au desfundat două artere ale inimii.

Tehnicianul care a condus-o pe Steaua spre trofeul Ligii Campionilor Europeni în 1986, Emeric Ienei, se confruntă cu reale probleme de sănătate. În vârstă de 75 de ani, gloria stelistă va suferi o operaţie pe cord.

Emeric Ienei a ajuns vineri seară la Spitalul de Urgenţă din Cluj, trimis fiind de medicii din Oradea, care au descoperit că are două artere înfundate şi că intervenţia chirurgicală este de maximă necesitate.

În jurul prânzului zilei de sâmbătă, îi vor fi montate cel puţin trei bypass-uri. Antrenorul de la Sevilla este stabilit de mai mulţi ani la Oradea, iar în ultimele săptămâni a acuzat dureri de inimă, în special atunci când face efort fizic.

Emeric Ienei a fost diagnosticat cu cardiomiopatie ischemică, respectiv tulburări ale sistemului cardio-vascular. Acesta va fi supus unei operaţii de bypass coronorian, fapt care presupune înlocuirea arterei bolnave cu o alta recoltată dintr-o parte a corpului.

Şansele de reuşită ale operaţiei sunt ridicate, statistica arătând că 85% dintre pacienţi se bucură de redecerea semnficativă a simptomelor. Mai mult, riscul pentru un infarct miocardic este mai mic şi există şanse de supravieţuire cel puţin pentru următorii 10 ani de la realizarea operaţiei.

În cursul acestei luni, preşedintele de onoare al Stelei, Helmuth Duckadam, a fost supus unei intervenţii chirurgicale cauzate de o ischemie la nivelul antebraţului drept. Ulterior, acesta a fost internat câteva zile la Spitalul Militar Central din Bucureşti, pentru mai multe investigaţii. În prezent, eroul de la Sevilla este internat la Spitalul Floreasca, urmând să fie supus unei alte operaţii chirurgicale la braţul drept.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite