Un român la Liverpool! VEZI POVESTEA CELUI SUPRANUMIT "GULLIVER" DE LA STEAUA
0
Valentin Cojocaru, cel de-al treilea portar al Stelei, a fost adus de cormorani în probe şi, dacă va impresiona, ar deveni primul român din istoria lui Liverpool.
"N-am nicio emoţie, pentru mine e o ocazie mare să fiu acolo. O să stau în banca mea, nu pot să zic că am tupeu foarte mare! Tătăruşanu nu cred că ştie, e o noutate pentru el. Am aflat şi eu acum două zile, ieri mi-au spus că plec. Îmi place Liverpool, prin seriozitate şi munca am ajuns în vizorul lor, mi-am văzut de ale mele, nu am stat să mă aventurez în altele", a declarat Cojocaru pentru www.sport.ro.
Cojocaru a ajuns în Ghencea chiar de la rivala Dinamo, fiind observat de oficialii roş-albaştri într-un derby de la juniori în care apărase poarta câinilor. El a ajuns la prima echipă în această vară, când Levy şi staff-ul său tehnic au rămas impresionaţi de calităţile fizice ale elevului de clasa a zecea de la „Mircea Eliade": Cojocaru măsoară deja 1,93 metri şi poartă măsura 46 la picior.
Fiul fostului arbitru Ispas Cojocaru a mai cochetat cu echipa de seniori, el apărând ultimele cinci minute în amicalul pe care Steaua l-a disputat în primăvară împotriva Daciei Chişinău (4-0). La echipa mare, norocul său a fost că Tătăruşanu şi-a amintit că a debutat la o vârstă fragedă la Juventus Bucureşti, astfel că l-a luat sub aripa sa protectoare.
I se spune „noul Duckadam"
„E mare lucru la vârsta mea, să fiu la prima echipă. Antrenamentele sunt grele, dar trag de mine şi, în doi-trei ani, sper să mă ridic la un nivel cât mai sus", a explicat portarul născut în 1995. În urmă cu doi ani, la finala campionatului de copii, Valentin şi-a căpătat renumele de „noul Duckadam", după ce a reuşit să pareze trei penalty-uri în meciul cu Dinamo.























































