Un oficial din sportul românesc a rămas pe drumuri după explozia din Rahova. Soluția salvatoare găsită de ANS

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenția Națională pentru Sport (ANS) informează pe Facebook că Petre Bulmaga, secretar general al Federaţiei Române de Arte Marţiale, se numără printre cei afectaţi grav de explozia din Rahova.

Explozie bloc Rahova FOTO Facebook

Bulmaga a rămas fără acoperiș deasupra capului, iar soluția găsită de ANS a fost să-i pună la dispoziție cazare temporară în cadrul Complexului Sportiv Naţional „Lia Manoliu”.

Comunitatea sportivă, alături de cei afectaţi de explozia din Sectorul 5, Bucureşti

Tragedia produsă în urmă cu câteva zile, în urma exploziei din Sectorul 5, a îndoliat întreaga comunitate: trei persoane şi-au pierdut viaţa, alte douăzeci au fost rănite, iar sute de oameni au rămas fără locuinţă.

Printre cei grav afectaţi se numără şi Petre Bulmaga, secretar general al Federaţiei Române de Arte Marţiale, care şi-a pierdut apartamentul şi bunurile personale.

În aceste momente dificile, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, Bogdan Constantin Matei, l-a contactat personal pe domnul Petre Bulmaga, oferindu-i sprijin imediat şi cazare temporară în cadrul Complexului Sportiv Naţional "Lia Manoliu".

Agenţia Naţională pentru Sport este şi va rămâne alături de comunitatea sportivă — atât la bine, cât şi la greu. Solidaritatea, empatia şi spiritul de echipă sunt valori care ne definesc şi care ne unesc în faţa oricărei încercări.

Transmitem condoleanţe familiilor îndurerate şi gânduri de însănătoşire celor răniţi.

Totodată, ne exprimăm susţinerea faţă de domnul Petre Bulmaga, care, într-un mesaj public, a transmis:

'Este o perioadă foarte grea şi încerc, pas cu pas, să o iau de la capăt. Cu speranţă, apelez la cei care pot şi doresc să mă ajute. Orice sprijin contează — fie o sumă de bani, fie o distribuire a acestui mesaj'”, este mesajul transmis de ANS pe rețeaua Facebook.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite