Ucraina plânge. De fericire! Revenită pe teren în plin război, naţionala a făcut un pas mare spre Mondiale!

0
0
Roman Yaremchuk, marcator pentru Ucraina în meciul cu Scoţia
Roman Yaremchuk, marcator pentru Ucraina în meciul cu Scoţia

O ţară sfâşiată de invazia Rusiei a găsit puterea de a-şi aduna fotbaliştii, în tentativa de a prinde Mondialul din Qatar (21 noiembrie – 18 decembrie). Iar băieţii convocaţi de selecţionerul Oleksandr Petrakov (64 de ani) s-au luptat, miercuri seară, ca nişte veritabili soldaţi!

Când a jucat ultimul meci oficial, la data de 16 noiembrie 2021, naţionala Ucrainei aparţinea unei ţări în care viaţa se derula normal. La 197 de zile de la acel moment, o victorie cu Bosnia în deplasare (2-0) în preliminariile Mondialului, viaţa oamenilor din Ucraina s-a transformat într-o dramă. Care, de 98 de zile, se derulează sub privirile şocate ale restului planetei. Pentru că invazia Rusiei a aruncat această ţară în braţele unui haos de nedescris.

Chiar şi aşa, ucrainenii au găsit puterea de a-şi aduna naţionala de fotbal pentru primul baraj de calificare la CM 2022. Cu Scoţia, la Glasgow. Vorbim despre un meci care, în mod normal, ar fi trebuit să aibă loc în martie, însă a fost amânat pentru 1 iunie după declanşarea războiului.

Iar miercuri seară, elevii selecţionerului Petrakov au „murit“ pe teren, cu siguranţă, cu gândul la conaţionalii lor cărora au ţinut să le facă o mică bucurie. Yarmolenko a deschis scorul pentru ucraineni (33), iar Yaremchuk (49) l-a majorat. Chiar dacă Scoţia a înscris pe final, prin McGregor (79), Ucraina a punctat încă o dată, în prelungiri, prin Artem Dovbyk (90+5), obţinând o victorie mare: 3-1.

Urmează barajul decisiv pentru calificarea la Mondiale, duminică, 5 iunie, într-o altă deplasare pentru trupa lui Petrakov. La Cardiff, partida Ţara Galilor – Ucraina va stabili ultima naţională europeană calificată la CM 2022. Învingătoarea acestui baraj va fi plasată în grupa B a turneului final, alături de Anglia, Iran şi SUA.

Mai multe - Sport

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite