Video Turcii i-au anulat un gol lui Ianis Hagi. Alanyaspor s-a împotmolit pe teren propriu în Cupa Turciei
0În etapa a 2-a din Cupa Turciei la fotbal, echipa Alanyaspor a întâlnit-o astăzi, acasă, pe Fatih Karagümrük, o formație tot din prima divizie. S-a terminat 2-2. Ambele echipe fac parte din Grupa A, alături de Galatasaray, Istanbulspor, Fethiyespor, Boluspor, Trabzonspor și Bașakșehir.

Trupa din Alanya a deschis scorul în minutul 16 prin kosovarul Florent Hadergjonaj. Oaspeții au egalat prin vorianul David Datro Fofana, în minutul 28. Același Fofana i-a adus de vizitatori în avantaj cu penalty-ul transformat în minutul 59. Alanya nu a abandonat lupta și a egalat în minutul 74 prin Hadergjonaj, din lovitură de la 11 metri.
Ianis Hagi a avut un gol anulat de VAR pentru fault, la o fază petrecută în minutul 32. În minutul 10, Ianis primise un cartonaș galben. În minutul 61, Hagi a fost înlocuit. El i-a lăsat locul sud-coreeanului Ui-Jo Hwang.
Celălalt internațional român de la Alanyaspor, Umit Akdag (22 de ani), a fost titular și a fost schimbat în minutul 90.
Primele două clasate din Grupa A merg mai departe, iar locul 3 asigură calificarea condiționat de punctajul altor formații din celelalte două serii. Alanyaspor are 4 puncte, adunate în două jocuri.
Cele două formații s-au duelat în campionat pe 21 decembrie 2025, în etapa a 17-a. S-au impus gazdele de la Alanyaspor cu 2-0.
De atunci, Alanya a disputat un meci amical pe 7 ianuarie, 2-0 cu ultima clasată în Superligă, Metaloglobus, în Antalya, joc în care Ianis a punctat din lovitură liberă.
Karagümrük a jucat două meciuri amicale în Antalya, ambele contra unor formații românești: cu Universitatea Cluj a câștigat cu 2-1 (6 ianuarie), iar cu Petrolul Ploiești a pierdut cu 2-1 (9 ianuarie).
Fiul „Regelui” este om de bază pentru selecționerul Mircea Lucescu (80 de ani) în semifinalele barajului cu Turcia, de pe 26 martie.























































