Tragedie în fotbalul românesc: A murit după ce și-a trăit visul în Superliga. Fostul jucător a fost răpus de cea mai crudă boală
0Vasilică Georgiu, fostul fotbalist al celor de la UTA Arad, s-a stins din viață la vârsta de doar 44 de ani. Considerat unul dintre cei mai consacrați fotbaliști din istoria Aradului, Vasilică a fost diagnosticat cu cancer în anul 2023.

Bărbatul a fost supus unei intervenții chirurgicale recent, la Cluj, iar starea de sănătate a acestuia părea că s-a stabilizat. În urmă cu câteva zile, analizele au confirmat faptul că boala a recidivat, conform specialarad.ro.
Conducerea celor de la UTA Arad a transmis condoleanțe familiei Georgiu prin intermediul unui comunicat oficial, pe rețelele de socializare.
„Odihnește-te în pace, Vasilică Georgiu! E zi de doliu în familia Bătrânei Doamne și a fotbalului arădean, la aflarea veștii că s-a stins din viață Vasile Georgiu, mijlocașul crescut de UTA și prezent în două campionate de ligă secundă în tricoul roș-alb.
«Vasi» s-a născut pe 18 octombrie 1980 și, după ce a făcut junioratul la UTA, s-a remarcat în frumoasa echipă a Ineului de la începutul anilor 2000. A urmat o experiență la FC Bihor, unde a primit botezul primei ligi. În 2005-2006 s-a întos acasă, la UTA, apoi a mai bifat experiențe la Curtici și Gloria.
„A plecat nedrept de repede...”
În 2008-2009 s-a întors la UTA într-un moment greu pentru echipă, contribuind la menținerea în liga secundă. Mereu a avut plăcerea fotbalului indiferent de echipă (a promovat în «C» cu Vladimirescu) sau ligă, la fel a fost și ca antrenor al copiilor în ultimii ani - a activat în cadrul Academiei UTA și la Sporting Arad, propria școală de fotbal - sau ca profesor de educație fizică.
A plecat nedrept de repede, lăsând amintirea unui fotbalist valoros al Aradului și a unui om bun. Odihnească-se în pace!”, a transmis UTA Arad, pe rețelele de socializare.
Pe parcursul carierei sale fotbalistice, Vasilică Georgiu a trecut pe la mai multe echipe, printre care UTA, Universitatea Arad, Tricotaje Ineu, FC Bihor (cu care a evoluat în Liga 1), Frontiera Curtici, Gloria Arad, din nou UTA, Avântul Târnova, CS Vladimirescu 2003 și CS Ineu.