Toată România ţine cu Halep: Simona a oferit cea mai emoţionantă declaraţie despre şansele ei de a câştiga French Open

Simona Halep a pierdut trei finale de Grand Slam până acum: două la Roland Garros (2014, 2017) şi una la Australian Open (2018). Acum însă pare că se apropie momentul triumfului.
Simona Halep e favorita principală a caselor de pariuri la câştigarea French Open şi, la cum joacă liderul WTA, e uşor de înţeles de ce.
De când a debutat în turneu, constănţeanca a disputat patru partide în care a pierdut un singur set! De fapt, cu excepţia meciului de debut cu Alison Riske (83 WTA), Simona, pur şi simplu, a „măturat“ cu adversarele sale.
Tocmai de aceea, mai mult ca oricând, românii simt că idolul lor e aproape de a le aduce trofeul mult aşteptat la un turneu de Grand Slam. Întrebată despre presiunea pe care o simte dinspre ţara, Simona Halep a oferit un răspuns sincer pentru wtainsider, citat de Digi Sport.
Ce a spus Halep?
*Nu simt presiune din partea ţării mele. Simt că toţi îşi doresc să câştig un Grand Slam, dar iau totul în mod pozitiv.
*Simt că toţi sunt în spatele meu. Visez să câştig un astfel de turneu, dar nu ştiu dacă acest lucru se va întâmpla anul acesta. Sau dacă se va întâmpla vreodată. Dar lucrez la asta, acesta e obiectivul meu.




















































