Telex din lumea sportului: marţi se încheie, oficial, pauza de iarnă în fotbalul românesc. Programul Cupei Ligii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După două luni în care cluburile româneşti au fost în „hibernare“, competiţia reînfiinţată de Gino Iorgulescu va sparge gheaţa.

Marţi, prima semifinală - Pandurii şi Dinamo se vor întâlni, marţi (ora 19.00, Digi Sport, Dolce Sport şi Look TV), în prima manşă din turul semifinalelor Cupei Ligii. Confruntarea de la Târgu-Jiu va marca ieşirea din pauza de iarnă pentru fotbalul românesc. Miercuri, în a doua semifinală, Steaua va primi vizita Astrei pe stadionul Ghencea (ora 19.00, Digi Sport, Dolce Sport şi Look TV). Meciurile retur sunt programate pentru 11 martie. Cupa Ligii a fost reînfiinţată de preşedintele LPF, Gino Iorgulescu, după o pauză de 14 ani.

Recorduri în victoria Vestului - All-Star Game 2015 s-a încheiat cu victoria echipei Conferinţei de Vest în faţa formaţiei Conferinţei de Est, scor 163-158. Meciul a consemnat două recorduri. În primul rând, s-au marcat cele mai multe puncte într-un All-Star Game, 321, fiind doborât precedentul record, stabilit anul trecut, 318. Apoi, s-a consemnat un număr-record de aruncări de trei puncte: 48. Cel mai bun jucător al meciului a fost Russell Westbrook (legitimat la Oklahoma City), care a înscris 41 de puncte în cele 26 de minute în care s-a aflat pe teren.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite