Tănase a ajuns „obosit“ la vizita medicală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Steaua a efectuat, ieri, vizita medicală la Institutul Naţional de Medicină Sportivă. Cei mai nerăbdători fotbalişti au fost Iliev, Tatu, Geraldo şi Nikolici, care au venit la INMS încă de la ora 7.30, însă majoritatea elevilor lui Ilie Stan au sosit acolo în jurul orei 8.00.

Cu o singură excepţie. Cristi Tănase a ajuns la vizita medicală după două ore, cu ochii umflaţi de somn, de unde rezultă că „Dodel" n-a dormit prea multe ore în noaptea care a succedat primul antrenament al anului. „Abia m-am trezit, nu mi-a sunat alarma!", a încercat să se scuze fotbalistul de 25 de ani.

Probabil că Tănase a vrut să mai petreacă o dată înaintea cantonamentului de la Poiana Braşov, care va începe pe 13 ianuarie. „Nu ne sperie cantonamentul montan. A trecut perioada când alergai până mureai, acum ai antrenori profesionişti, care ştiu ce să facă", a spus colegul lui Tănase, Novak Martinovici.

Sârbul s-a arătat surprins de faptul că a terminat vizita medicală după doar două ore, după ce în anii trecuţi stătea şi câte patru ore pentru a face turul complet al cabinetelor medicale. „Am avut doar un kilogram în plus, dar asta este normal când eşti în vacanţă", a mai spus sârbul. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite