Ștefania Uță, invitată în Liga Diamantelor. Cum s-a descurcat puștoaica de 17 ani în fața vedetelor mondiale
0Ștefania Uță a obținut săptămâna trecută titlul de campioană europeană U20 la 400 m garduri, succes cu care a atras atenția în lumea atletismului. Vâlceanca a fost invitată să participe în premieră în Liga Diamantelor, acolo unde concurează sportivi de talie mondială. Iar puștoaica de 17 ani s-a ținut tare, demonstrând că va fi un nume mare.

Atleta noastră, deținătoarea celui mai slab timp la 400 m garduri dintre cele nouă participante (55,55, obținut chiar săptămâna trecută, record european la sub 20 de ani), și-a depășit două adversare și a încheiat cursa pe locul 7. Ea a avut oportunitatea de a concura împotriva unei sportive precum Femke Bol, multiplă medaliată la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și Campionatele Europene.
Ștefania Uță a pornit de pe culoarul 1 și, chiar dacă nu și-a îmbunătățit tipul obținut la Europenele U20 de la Tampere, a depășit două adversare în concursul Diamond League de la Chorzow, Polonia, terminând alergarea pe locul 7, în 56,35 de secunde. Cursa a fost câștigată de Femke Bol, în 51,91 secunde, care și-a depășit recordul stagional. Pe locul al 2-lea s-a clasat slovaca Emma Zapletalova (53,58 secunde), iar poziția a treia a fost obținută de americanca Jasmine Jones (53,64 secunde).