Simona Halep la Roland Garros: românca şi-a aflat adversara din turul II. Anul trecut, a pierdut cu ea la US Open
0Simona Halep a debutat, la Paris, cu un meci în care a fost pusă la grea încercare de Evgeniya Rodina (Rusia, 91 WTA). În următoarea fază, ocupanta locului 3 WTA va da peste o jucătoare în faţa căreia a cedat într-un alt turneu de Mare Şlem.
Supraponderala Evgeniya Rodina a pus-o la grea încercare pe Simona Halep, după cum „Adevărul“ a explicat aici.
Şi acesta a fost, teoretic, cel mai uşor meci al Simonei la Roland Garros. În turul II, românca va trebui să joace mult mai bine, mai ales că va da peste Mirjana Lucic-Baroni, o adversară care nu-i trezeşte amintiri plăcute.
Cele două jucătoare s-au întâlnit o singură dată, anul trecut, în turul III, la US Open. La vremea respectivă, Lucic-Baroni era pe locul 121 WTA, însă a dat lovitura, învingând-o pe Simona, scor 7-6, 6-2.
Între timp, jucătoarea din Croaţia a ajuns pe locul 70 mondial, iar astăzi a trecut de o adversară mai bine clasată, Lauren Davis (SUA, 64 WTA), scor 6-3, 3-6, 6-3.
De-a lungul carierei, Lucic-Baroni (33 de ani) a avansat cel mai mult până în turul III la French Open, performanţă pe care a realizat-o în 2001. Cea mai bună prestaţie de a ei la un Grand Slam a fost la Wimbledon, în 1999, când s-a oprit în semifinale.