Serena Williams, ghinion teribil: Antrenorul ei a dezvăluit de ce a ratat US Open şi a oferit şi o declaraţie enigmatică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patrick Mouratoglou urmează să vadă dacă o va mai antrena pe Serena Williams
Patrick Mouratoglou urmează să vadă dacă o va mai antrena pe Serena Williams

Pentru prima dată în secolul 21, US Open (30 august - 12 septembrie) se va juca fără trei sportivi care au marcat istoria tenisului: Federer (40 de ani), Nadal (35 de ani) şi Williams (39 de ani).

Serena Williams va împlini 40 de ani pe 26 septembrie şi, cu siguranţă, va sărbători schimbarea „prefixului“ acasă şi nu în vreun turneu de tenis.

Iar asta pentru că americanca şi-a anunţat retragerea de la US Open, ceea ce înseamnă că, practic, sezonul competiţional e încheiat pentru ea. Cu nişte cifre dezolante: 12 victorii, 4 înfrângeri, 2 abandonuri. De altfel, ultima prezenţă a Serenei pe teren, în turul I de la Wimbledon, pe 26 iunie, s-a încheiat prematur. Atunci, la scorul de 3-3 în primul set cu Sasnovich, Williams s-a accidentat la tendon, a căzut pe teren şi a părăsit arena în lacrimi. Ieri, într-o postare pe reţelele de socializare, fostul lider WTA a explicat că retragerea ei de la US Open are legătură cu problema medicală apărută la Londra.

„După o analiză amănunţită şi după ce am vorbit cu medicii, am luat decizia de a renunţa la US Open, astfel încât corpul meu să aibă timpul necesar pentru refacere. Ne vedem în curând“, a scris Williams, cu 23 de titluri de Grand Slam în palmares, dintre care şase cucerite la US Open.

Absenţa americancei e încă o lovitură cruntă pentru organizatorii ultimului Grand Slam din 2021. Pentru că, înainte de Williams, îşi anunţaseră retragerile şi trei nume grele din circuitul masculin: Dominic Thiem (deţinătorul trofeului), Roger Federer şi Rafael Nadal. Astfel, pentru prima dată din 1997 încoace, turneul de la Flushing Meadows se va desfăşura fără Serena Williams, Roger Federer şi Rafael Nadal.

Mouratoglou: „Riscul era enorm“

În dialog cu „Tennis Majors“, Patrick Mouratoglou a explicat retragerea Serenei Williams de la US Open şi a lăsat de înţeles că nu e sigură revenirea elevei sale în circuitul WTA!

„După Wimbledon, am urmat un protocol, astfel încât ea să ajungă la US Open. Aveam de bifat, săptămânal, nişte obiective. Ştiam că orice problemă, oricât de mică, va anula această posibilitate ca ea să joace la Flushing Meadows. La un moment dat, a trebuit să facem un pas înapoi. Ne-a costat două săptămâni. Plătim preţul acum. Dacă US Open urma să înceapă peste trei săptămâni, totul ar fi fost OK pentru Serena. Aşa însă, turneul începe de săptămâna viitoare. De aceea, ne-am sfătuit cu medicii din echipă, iar mesajul lor a fost clar: «Dacă joci, riscul e enorm»“, şi-a început Mouratoglou discursul.

Antrenorul lui Williams a dezvăluit că, inclusiv după discuţia cu doctorii echipei, decizia retragerii de la US Open n-a venit cu uşurinţă: „Am stat de vorbă cu Serena, cu toată echipa. Ea mereu are impresia că, dacă nu joacă, a renunţat prea uşor, s-a dat bătută. Aşa că a trebuit să o convingem să se retragă. Dar sfatul medicilor a contat mult“.

Întrebat dacă Serena va mai juca pe viitor, Mouratoglou a menţinut suspansul: „Nu ştiu. N-am vorbit despre asta. Am vorbit doar despre US Open. Acesta a fost ultimul nostru obiectiv, în acest sezon. Astăzi, când vorbesc cu voi, nu sunt sigur de nimic în rest“.

4 finale de Grand Slam a jucat Serena Williams, după ce a născut, în septembrie 2017, toate pierdute: 2018 şi 2019, la Wimbledon, 2018 şi 2019, la US Open.  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite