Serena Williams, băgată în corzi de Begu: Cum a reacţionat americanca după un meci sufocant
0
Chiar dacă a câştigat French Open de trei ori (2002, 2013, 2015), Grand Slam-ul parizian e cel în care fostul lider WTA are cele mai slabe rezultate, cu un procentaj al meciurilor câştigate de „doar“ 84%.
Serena Williams (8 WTA) s-a chinuit teribil, în primul set al meciului cu Irina Begu (74 WTA), în turul I de la French Open.
După cum „Adevărul“ a scris aici, românca a fost pe punctul de a lua primul set, după o revenire formidabilă, având chiar două mingi decisive, în tiebreak. Irina a irosit însă ambele şanse. Ieşită dintr-o situaţie delicată, Williams a luat primul set, iar apoi a zburdat pe teren, în actul secund.
După meci, atât Serena, cât şi antrenorul ei, Patrick Mouratoglou, au analizat această partidă pentru Eurosport, postul care transmite French Open.
*Serena Williams: Sunt fericită că am reuşit să salvez acele momente (n.r. - mingile de set). N-am vrut să pierd primul set. Ştiu ce am de făcut într-un moment dificil, pentru că am fost aici de un milion de ori.
*Patrick Mouratoglou: Primele tururi de la Roland Garros sunt întotdeauna grele pentru că trebuie să-ţi găseşti ritmul. Iar Serena Williams a făcut un meci excelent.