Sebastien Loeb, "campionul campionilor" în ancheta L'Equipe
0
Sebastien Loeb
Sebastien Loeb, campion mondial de raliuri pentru a şasea oară consecutiv în acest sezon, a fost desemnat "Campionul campionilor Franţei 2009" în cadrul unei anchete realizate de prestigiosul cotidian francez L'Equipe şi dată publicităţii sâmbătă.
Loeb a mai obţinut această distincţie în 2007, în timp ce în 2008 înotătorul Alain Bernard a intrat în posesia trofeului.
Anul acesta, Loeb a fost preferat în clasamentul întocmit de L'Equipe echipei masculine de handbal a Franţei, campioana mondială, judoka Teddy Riner, campion mondial la categoria plus 100 kg. Publicaţia franceză nu a uitat să asocieze la acest triumf şi coechipierul lui Loeb, Daniel Elena.























































