Seară cu două fețe pentru România în Europa: Craiova merge în play-off-ul Europa League, CFR Cluj a fost eliminată în Norvegia
Universitatea Craiova a făcut pasul următor în Europa League, după ce a trecut de KuPS cu 2-1 în retur și 3-2 la scorul general.

Formația pregătită de Filipe Coelho va întâlni Ararat Armenia în play-off, într-o dublă care poate decide dacă oltenii ajung în faza principală a Europa League. Chiar și în cazul eliminării, Craiova are deja garantată participarea în Conference League.
Campioana nu a început bine meciul de pe arena Ion Oblemenco şi argentinianul Valentin Gasc a deschis scorul în minutul 5 pentru oaspeţi, cu un şut frumos şi plasat, din afara careului. Replica elevilor lui Coelho a venit după alte cinci minute, când Cicâldău a şutat puţin pe lângă bară, apoi Baiaram şi-a imitat colegul, trimiţând mingea pe lângă poartă, din careu, în minutul 22. Gazdele au reuşit totuşi egalarea în minutul 43, atunci când Nsimba a transformat un penalti, acordat pentru henţ în careu. La reluare, portarul Kreidl a respins lovitura de cap a lui Cicâldău, în minutul 47, iar Carlos Mora a marcat pentru olteni, în minutul 62, cu un şut din marginea careului. Laurenţiu Popescu a respins şutul modest al lui Jyry, în minutul 85, şi Craiova s-a impus cu 2-1, calificându-se în play-off-ul Ligii Europa, cu 3-2 scor general, conform news.ro.
Clujenii părăsesc cupele europene
CFR Cluj și-a încheiat aventura europeană după ce a fost învinsă joi seară, în Norvegia, de Tromso, cu 2-1, în manșa secundă a turului al treilea preliminar din Conference League. Rezultatul a însemnat eliminarea formației ardelene din competițiile UEFA.
CFR a venit în excursie la Tromso, pe Romssa Arena, după ce pierduse turul cu 0-5 pe teren propriu, şi norvegienii au deschis scorul în minutul 6, prin Hien, după o lovitură de colţ. Gazdele au dominat restul primei repriză, fără să mai înscrie, în timp ce clujenii nu au reuşit să ajungă la poarta norvegiană. Elevii lui Jorgen Vik au majorat avantajul în minutul 48, prin Vadebu, iar Nyhammer a lovit bara în minutul 53. După şase minute a marcat Heine Asen Larsen, dar golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid. Gazdele au continuat să domine şi Elvebu a trimis şi el în bară, în minutul 64, apoi Vâlceanu a intervenit la Nyhammer, în minutul 72, şi la Heine Asen Larsen, în minutul 75. Korenica a adus golul de onoare pentru clujeni, în minutul 78 şi Tromso - CFR Cluj a fost 2-1. CFR este eliminată din Conference League cu 1-7 scor la general, conform sursei citate anterior.





















































