Se pregăteşte de nuntă? Simona Halep a spus câţi copii vrea să aibă şi unde se va stabili după ce-şi încheie cariera
0Aflată la apogeul carierei, în condiţiile în care poate câştiga astăzi primul său turneu de Grand Slam, Simona Halep (26 de ani) şi-a făcut însă şi planuri serioase pentru viitor.
"Visul meu e să am trei copii, dacă este posibil. Vreau să îmi fac o familie şi să trăiesc în România. Pe plan sportiv, îmi doresc să câştig un turneu de Grand Slam", a spus recent Simona Halep pentru presa din Rusia. Dacă-şi va îndeplini visul sportiv, Simona Halep se poate gândi şi să-şi întemeieze o familie în viitorul apropiat.
De fapt, anul trecut, bunica acesteia chiar spunea că sportiva se va mărita mai mult ca sigur cu băiatul lui Teia Sponte, Costa: ”Lasă că are ea timp să se mărite. Se poate ca machidonii să se căsătorească cu români, sunt cazuri şi aici pe stradă, dar noi nu vrem aşa. Familia noastră, Halep, este foarte mare şi niciunul nu a luat români. Cipani suntem. Eu i-am spus să ia machidon, să nu ia român. Mi-a zis aşa: Maie, nu dau tată de ruşine. Se ia cu fiul lui Teia Sponte. Vă spun drept. Nu sunt lucrurile deloc încurcate. Nu, nu. Dacă nu ştiam nu spuneam. E cipan de-al nostru, taică-su fost cu noi la Tulcea, eu sunt din Tulcea”.