Se adânceşte decalajul dintre salariile mici şi cele mari
În primele şase luni, câştigurile de peste 1.000 de lei au crescut, în medie, cu 450 de lei. Câştigurile sub 700 de lei sunt cu doar 50 de lei mai mari Între cele mai mari şi cele
În primele şase luni, câştigurile de peste 1.000 de lei au crescut, în medie, cu 450 de lei. Câştigurile sub 700 de lei sunt cu doar 50 de lei mai mari
Între cele mai mari şi cele mai mici salarii nete din România, discrepanţele sunt extrem de mari, atât din punctul de vedere al sumelor, cât şi ca dinamică. Un specialist în intermedieri financiare câştigă de aproape şase ori mai mult decât un muncitor calificat în domeniul prelucrării lemnului. În plus, pentru prima categorie, creşterea salarială a fost, în primele şase luni din 2007, de 20 (douăzeci) de ori mai mare decât pentru cea de-a doua.
Cel mai bine plătiţi salariaţi din România sunt, potrivit statisticilor oficiale, angajaţii din domeniul intermedierilor financiare. Pe lângă faptul că aceştia câştigă cel mai mult (în iunie, salariul mediu net din acest sector a ajuns la 3.509 lei), ei au beneficiat şi de cea mai spectaculoasă creştere a veniturilor în primele şase luni după integrare, creşterea depăşind 1.000 de lei.
La polul opus, se află cei ce se ocupă cu prelucrarea lemnului (cu excepţia producţiei de mobilă), ale căror venituri nete au crescut, în aceeaşi perioadă, cu doar 52 de lei. Salariul mediu net din acest sector este singurul care nu a depăşit niciodată pragul de 600 lei pe lună.
Venituri mari, creşteri mari şi invers
Dincolo de aceste extreme, decalajul dintre grupa cu cele mai mari salarii (top 5) şi grupa în care se regăsesc cele mai mici salarii este ceva mai atenuat, dar continuă să crească. În prima grupă (salariile cele mai mari) se înscriu, în ordine, intermedierile financiare, extracţia hidrocarburilor, transporturile aeriene, prelucrarea tutunului şi prelucrarea ţiţeiului. În cea de-a doua (salariile cele mai mici) se înscriu prelucrarea lemnului, producţia de îmbrăcăminte, tăbăcirea şi prelucrarea pieilor, industria textilă şi sectorul de hoteluri-restaurante.
Ei bine, dacă la prima categorie, creşterea medie a salariului net a fost de peste 450 de lei în perioada ianuarie-iunie 2007, la cea de-a doua, dinamica medie a fost mai mică de 60 de lei. Altfel spus, cine a câştigat mulţi bani a primit şi mai mulţi, iar cine a câştigat puţin a avut veniturile cu cele mai mici creşteri.
Şi o excepţie tristă: media veniturilor din sectorul de hoteluri-restaurante a scăzut, în primele şase luni după integrare, de la 635 de lei în ianuarie, la 619 lei în iunie.
Să fie de vină cota unică?
De câte ori vine vorba despre discrepanţa dintre salarii (în special dintre cele mici şi cele mari), sindicatele spun că acesta e efectul aplicării cotei unice de impozitare. Analiştii financiari acceptă oarecum această teză, dar consideră că există şi alte influenţe, la fel de importante, asupra evoluţiei salariilor. Spre exemplu, Dragoş Cabat, vicepreşedinte al Asociaţiei Analiştilor Financiari - CFA Romania -, ne-a declarat că efectele cotei unice n-ar mai trebui să se vadă acum, după mai bine de un an şi jumătate de la aplicare. "Creşterile cele mai mari de salarii sunt acolo unde e şi cererea cea mai mare de personal. Alte influenţe sunt date de productivitate şi aprecierea monedei naţionale. Iar procentual vorbind, creşterile salariale sunt comparabile între cele două grupe evidenţiate", conchide Dragoş Cabat.
Pe de altă parte, Liviu Voinea, director de cercetare la Grupul de Economie Aplicată, ne-a declarat că aceste evoluţii sunt justificate de productivitatea muncii doar în domeniile dinamice, cum ar fi intermedierile financiare sau prelucrarea ţiţeiului. Iar impactul cotei unice "s-a verificat şi în alte ţări că a creat discrepanţe între salariile foarte mici şi cele foarte mari, însă la noi nu ar mai trebui să fie atât de vizibil în al doilea an de aplicare". Cât despre scăderile salariale din sectorul de hoteluri-restaurante, Liviu Voinea arată că "aici este economia subterană cea mai dinamică, avem acum dovada că această problemă încă nu s-a rezolvat".





















































