Scandal între Federația de Hochei și Ministerul Sportului. Acuzații grave la adresa lui Eduard Novak

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă acuză Ministerul Sportului că, prin controalele efectuate în ultima perioadă, a demonstrat că are drept unic scop controlul asupra conducerii federaţiei.

Eduard Novak, ministrul sportului, este luat la țintă de conducerea federației de hochei
Eduard Novak, ministrul sportului, este luat la țintă de conducerea federației de hochei

"Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă (FRHG) a trimis încă din 4 noiembrie 2022 o scrisoare deschisă către Primul Ministru al României, domnul Nicolae Ciucă, în care semnalam că Ministerul Sportului abuzează de prerogativele sale cu unicul scop de a îndepărta conducerea actuală a FRHG, iar decizia de săptămâna aceasta confirmă acest lucru.

Ministerul Sportului a analizat hotărârile Adunării Generale Ordinare din data de 15 septembrie fără a ţine cont de statut, de context, urmărind doar propriul interes şi a decis că 12 structuri sportive participante care aveau suspendat dreptul de vot deoarece nu şi-au plătit în termen datoriile istorice către federaţie, amenzile şi alte obligaţii ar fi trebui să fie lăsate să voteze.

Război pe cine are drept de vot

Concluzia Ministerului statuează astfel că orice structură membră a Federaţiei poate ignora plata obligaţiilor şi poate acumula datorii până în ziua alegerilor, controlul asupra conducerii Federaţiei devenind, astfel, singurul obiectiv.

Despre nedreptatea faţă de cluburile care îşi achită onest şi la timp aceste obligaţii, ce mai putem spune? Cine are şi cine nu drept de vot este clar menţionat în statutul Federaţiei, document cunoscut de reprezentanţii tuturor structurilor sportive", se arată într-un comunicat de presă al FRHG, transmis, vineri, AGERPRES.

Interese politice

Totodată, FRHG acuză anumite "interese politice" menite să blocheze activitatea instituţiei.

"Decizia Ministerului Sportului de a suspenda efectele Hotărârii adoptate în Adunarea Generală Ordinară de Alegeri din data de 15 septembrie este una care ţine cont disproporţionat de anumite interese politice şi vine după două luni în care am fost asaltaţi de controale de tot felul care ne-au blocat activitatea.

De asemenea, referitor la afirmaţia ministrului Sportului, Eduard Novak, privind situaţia actuală a Federaţiei, cu respect putem spune că 'un dezastru' arată aşa: datorii de aproximativ 1 milion de euro care s-au adunat în perioada 2008 şi octombrie 2013, în care conducerea FRHG a fost asigurată de către fosta conducere.

Cele mai bune rezultate ale hocheiului din ultimii 20 de ani

Pe lângă facturile neachitate, vechea conducere a lăsat datorii la plata cantonamentelor loturilor naţionale, echipamentelor achiziţionate de la firme din străinătate, lucrărilor de reabilitare la patinoarul Flamaropol. În decembrie 2013, magazia cu echipament era goală, fără a exista vreun document de intrare/ieşire a echipamentului achiziţionat etc. Azi, spre comparaţie, dacă se poate face aşa ceva, Federaţia nu mai are niciun leu datorie şi este pe plus contabil.

De asemenea, rezultatele echipelor naţionale sunt cele mai bune din ultimele două decenii: începând cu 2014, FRHG, alături de cluburile de hochei pe gheaţă, a reuşit performanţa de a aduce România în al doilea eşalon valoric mondial, mult peste ceea ce teoretic ar putea hocheiul românesc dacă ne raportăm la infrastructura sportivă din ţară, şi aducem în România competiţii internaţionale importante", precizează sursa citată.

Ministerul, acuzat de imixtiune

Decizia ministerului de suspendare a rezultatelor alegerilor pentru conducerea federaţiei, este considerată de FRHG o "imixtiune" în treburile interne, de vreme ce instanţele de judecată ar trebui să se pronunţe în acest caz.

"Cel mai important pentru noi este să continuăm trendul ascendent pe care sunt hocheiştii noştri azi şi să putem da startul sezonului competiţional: nu vrem să irosim toate eforturile şi rezultatele sportivilor din anii trecuţi, aşadar vom face toate eforturile pentru a ne asigura că activitatea sportivilor şi sezonul competiţional 2022-2023 nu sunt afectate de luptele politice în care am fost implicaţi fără voia noastră.

În acelaşi timp, nu ne plângem că suntem controlaţi, dar putem afirma că, fără excepţie, niciunul dintre controalele derulate în perioada 2021-2022 de către Curtea de Conturi, Audit extern, Audit de la Ministerul Sportului, Corpul de control al ministrului sportului nu a identificat încălcări ale legislaţiei, regulamentelor şi statutului FRHG.

Alegerile din FRH au fost suspendate

Avem încredere în justiţie şi credem că atitudinea potrivită este să lăsăm să se pronunţe instanţele pe rolul cărora se află procesele deschise de către cei care contestă legalitatea acestor alegeri. Orice altă decizie din partea ministrului Sportului, care ar trebui să fie un mediator între părţi, reprezintă o imixtiune gravă în treburile interne ale acestei federaţii", se mai arată în comunicatul FRHG.

Alexandru Hălăucă a câștigat alegerile pentru șefia FRH. Foto Facebook
Alexandru Hălăucă a câștigat alegerile pentru șefia FRH. Foto Facebook

Suspendarea alegerilor de la Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă a fost dezbătută, marţi, în şedinţa comună a Comisiilor pentru tineret şi sport din Senat şi Camera Deputaţilor, ministrul Sportului, Eduard Novak, afirmând că a fost nevoit să recurgă la această decizie pentru că "e un dezastru total".

Alexandru Hălăucă a câștigat alegerile

Ministerul Sportului a decis să suspende efectele Hotărârii adoptate în Adunarea Generală Ordinară de Alegeri a Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, în urma unui control efectuat la începutul acestei luni.

Preşedintele Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, Alexandru Hălăucă, a câştigat, la 15 septembrie, un nou mandat la conducerea instituţiei, fiind votat, în cadrul Adunării Generale de Alegeri, de 9 dintre cele 13 cluburi cu drept de vot. Contracandidatul său, preşedintele clubului Steaua Rangers, Valentin Dragomir, a primit 4 voturi.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite