Românii sunt convinși că mergem la Euro 2024. Număr enorm de bilete vândute pentru partida cu Elveția

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biletele pentru partida România - Elveția se vând ca pâinea caldă, chiar dacă mai e aproape o lună până la meci. FRF a anunțat că jumătate dintre tichetele pentru ultima întâlnire din grupă, programată pe 21 noiembrie, au fost deja date. Până astăzi, au fost deja vândute în jur de 25.000 de tichete.

Fanii României vor să se bucure de calificarea la Euro 2024. Foto FRF/ Sportpictures
Fanii României vor să se bucure de calificarea la Euro 2024. Foto FRF/ Sportpictures

”Tricolorii” vor încheia luna viitoare campania de calificare la Euro 2024, urmând să joace două partide capitale, cu Israel (în Ungaria, pe 18 noiembrie) și cu Elveția (la București, 3 zile mai târziu). Chiar dacă soarta calificării s-ar putea rezolva încă de la prima partidă - cu condiția să învingem națioanala din Țara Sfântă și Israel să nu obțină mai mult de 3 puncte din jocurile cu Kosovo și Elveția -, partida cu reprezentativa Țării cantoanelor suscită un interes enorm în rândul microbiștilor români, care au epuizat deja jumătate din tichete.

Prețurile biletelor

35 lei – Peluze

60 lei – Tribune

300 lei – VIP albastru

500 lei – VIP roșu

Momentan, biletele sunt disponibile doar în regim online, pe site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro, respectiv în aplicația Fan Arena by FRF. La partida cu Elveția, copiii cu vârsta mai mică de 14 ani vor avea acces gratuit în cele două tribune, decizie luată de FRF în semn de mulțumire pentru prezența masivă a acestora la precedentul meci de acasă, 4-0 cu Andorra.

Preliminarii Euro 2024, grupa I

1. România 8   4 4 0   13-4   16

2. Elveția     7   4 3 0   20-8   15

3. Israel       6   3 2 1   7-7     11

4. Kosovo    7   1 4 2   8-8      7

5. Belarus     8  1 3 4   7-14   6

6. Andorra   8   0 2 6   3-17    2

*Primele două clasate vor merge la Euro 2024.

Programul grupei până la finalul campaniei

12 noiembrie: Kosovo – Israel.

15 noiembrie: Israel – Elveția

18 noiembrie: Belarus – Andorra, Elveția – Kosovo, Israel – România

21 noiembrie: România – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo - Belarus

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite