România trăieşte prin Halep la Miami: când intră Simona în concurs şi peste ce superjucătoare ar putea da în turul trei
0Românii au căzut pe capete în State, la masculin, dar şi la feminin. De acum, toate speranţele iubitorilor de tenis din ţară sunt puse în jucătoarea care a făcut furori în ultimul an.
Turul 1 a fost o barieră de netrecut pentru români la Miami. Mai grav e că Victor Hănescu (numărul 84 în lume), Sorana Cârstea (numărul 26 WTA), dar şi Alexandra Cadanţu (numărul 62 în lume) au fost eliminaţi de adversari mai slabi cotaţi.
Hănescu a pierdut, în primul tur, în faţa olandezului Thiemo de Bakker (162 ATP), scor 3-6, 2-6. Apoi, Monica Niculescu (numărul 70 în lume) a pierdut, tot în runda inaugurală, în meciul cu Barbora Záhlavová-Strýcová (64 WTA), scor 3-6, 4-6. Seria eşecurilor a continuat cu înfrângerea înregistrată de Alexandra Cadanţu în faţa jucătoarei din Kazahstan, Zarina Dias (105 WTA), scor 4-6, 6-3, 2-6.
Ziua de joi s-a încheiat cu o altă eliminare pentru o sportivă din România, numai că, de această dată, eşecul a venit în turul II. După tragerea la sorţi, Sorana Cârstea a intrat direct în această fază a turneului de la Miami, însă şi ea a cedat încă din primul meci. Jucătoarea de 23 de ani a fost învinsă de Ţvetana Pironkova (numărul 47 în lume) cu scorul de 3-6, 3-6.
Halep, vineri
În aceste condiţii, Simona Halep a rămas singură reprezentantă a României la turneul de la Miami, la simplu. Ocupanta locului 5 în clasamentul mondial, Halep va intra direct în turul II şi o va întâlni, vineri, de la ora 20.00, pe Casey Dellacqua din Australia (56 WTA).
Halep a învins-o, săptămâna trecută, pe Dellacqua, în sferturile de finală ale turneului de la Indian Wells, cu scorul de 6-2, 6-2. Dacă va câştiga şi vineri, Halep are mari şanse să o întâlnească pe Venus Williams (numărul 31 în lume) în turul trei.
5.427.105
de dolari e valoarea totală a premiilor cu care e dotat turneul de la Miami.