România a „răsturnat” Serbia și merge în grupele principale la Europenele de handbal
0Tricolorele lui Pera aveau prima șansă la victorie, Serbia fiind ciuca bătăilor în meciurile din grupă (doar eșecuri), iar calculul hârtiei a fost respectat.
ROMÂNIA - SERBIA 27-25 (13-16)
Tricolorele au început slab jocul cu sârboaicele, fiind conduse în mai multe rânduri cu 4 goluri. La pauză, „suferința” era doar de 3 goluri, 13-16. La fel ca și în celelalte jocuri, finalul furibund a înclinat balanța. Forța etalată în partea secundă a devenit specialitatea acestei naționale.
Terminăm cu 4 puncte
Cele mai bune marcatoare ale României în meciul cu Serbia au fost Sonia Seraficeanu și Ștefania Stoica, ambele reușind câte cinci goluri.
România a adunat 4 puncte în grupa preliminară, fiind învinsă doar de Muntenegru.
În celălalt meci al grupei, tot astă-seară, Muntenegru a învins Cehia, scor 28-21 (12-4), și a terminat grupa pe primul loc, cu maximum de puncte.
Muntenegru merge în grupele principale cu două puncte, spre deosebire de România, care nu va avea niciunul.
România are obiectiv clasarea pe locurile 8-12 la acest Euro.
Programul în grupa principală I de la Euro 2024:
- 5 decembrie » Franța - România
- 5 decembrie » Suedia - Polonia
- 5 decembrie » Ungaria - Muntenegru-
- 6 decembrie » Franța - Muntenegru
- 6 decembrie » Ungaria - Polonia
- 6 decembrie » Suedia - România-
- 8 decembrie » Ungaria - România
- 8 decembrie » Suedia - Franța
- 8 decembrie » Muntenegru - Polonia-
- 10 decembrie » Ungaria - Franța
- 10 decembrie » Suedia - Muntenegru
- 10 decembrie » România - Polonia