România, grupă grea la EURO 2024 la handbal masculin

0
Publicat:

Naţionala masculină de handbal a României a fost repartizată în Grupa B, alături de Spania, Austria şi Croaţia, la Campionatul European - EHF EURO 2024, potrivit tragerii la sorţi efectuate miercuri, la Dusseldorf.

România are grupa grea la EURO 2024
România are grupa grea la EURO 2024

Spania este vicecampioana europeană din 2022, Austria a învins România în ambele meciuri din preliminarii, cu 36-32 şi 35-30, iar Croaţia a fost vicecampioană în 2020. Spania a cucerit două titluri continentale, în 2018 şi 2020, scrie Agerpres.

Primele două clasate din fiecare grupă se califică în grupele principale.

Suedia este deţinătoarea trofeului şi va juca în Grupa E, alături de Olanda, Bosnia-Herţegovina şi Georgia.

Campionatul European de handbal masculin se va desfăşura în Germania, între 10 şi 28 ianuarie 2024.

România nu se mai calificase la un Campionat European din 1996, când se clasa pe locul 9, iar la tragerea la sorţi a făcut parte din a patra urnă valorică.

Componenţa grupelor:

Grupa A: Franţa, Germania, Macedonia de Nord, Elveţia;

Grupa B: Spania, Austria, Croaţia, România;

Grupa C: Islanda, Ungaria, Serbia, Muntenegru;

Grupa D: Norvegia, Slovenia, Polonia, Feroe;

Grupa E: Suedia, Olanda, Bosnia-Herţegovina, Georgia;

Grupa F: Danemarca, Portugalia, Cehia, Grecia.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite