România dezvoltă sărăcia: Câţi bani se vor pierde printr-o decizie bizară în plină pandemie
0
O schimbare care va intra în vigoare, începând din acest weekend, va aduce o pagubă importantă în bugetul unor societăţi şi aşa muribunde.
Noua ediţie a Ligii I porneşte la drum, în acest weekend, cu 16 echipe, în loc de 14, ca până acum.
Când parcurgi lista cluburilor, vezi foarte multe grupări cu situaţii financiare incerte, care au încheiat în genunchi stagiunea precedentă şi acum se pregătesc de alta în care, în afară de sărăcie, au de înfruntat şi COVID-19
Când peste tot în lume, competiţiile se comprimă, din cauza pandemiei, începând cu Liga Campionilor şi Liga Europa, România s-a trezit să-şi mărească prima ligă!
Iar asta în condiţiile în care, în ultimele cinci stagiuni, în care am avut un sistem cu play-off şi play-out, cu 14 echipe, n-am fost în stare să avem nişte cluburi cu situaţii financiare cât de cât stabile. Începând din acest sezon, banii din drepturile TV, care ţin în viaţă nişte grupări muribunde, se şi împuţinează, suma de 28 de milioane de euro, plus TV, urmând a fi împărţită la mai multe „guri“.
Şi cu ţârâita, fiindcă, după experienţa campionatului recent încheiat, în care şapte meciuri au rămas nedisputate, eAD, firma care deţine drepturile TV până în 2024, nu mai vrea să plătească sumele pentru fiecare sezon în două tranşe, prima chiar în august. În schimb, directorul eAD, Orlando Nicoară, a anunţat că prima tranşă din bani se va plăti eşalonat, până în decembrie!
130.000 de euro va pierde aproximativ fiecare echipă din Liga I, din drepturile TV, după trecerea la sistemul cu 16 echipe.
Reperele noului sezon competiţional
*Sezonul regulat va avea 30 de etape, cu meciuri tur-retur între toate echipele. Ulterior, primele 6 vor merge în play-off, iar ultimele 10 vor evolua în play-out. Ca şi până acum, punctele vor fi înjumătăţite.
*În play-off, meciurile se vor juca în continuare tur-retur (10 etape), în timp ce în play-out se va apela la o manşă unică (9 etape). Deoarece în play-out vor fi doar 9 jocuri, cinci echipe vor juca un meci în plus, pe teren propriu.
*Vor retrograda direct ultimele două locuri din play-out (9 şi 10), iar locurile 7 şi 8 vor disputa un baraj de menţinere/promovare în Liga I, în dublă manşă (tur-retur), cu ocupantele locurilor 4, respectiv 3, din Liga a doua.
*Primele două formaţii la finalul play-out-ului vor juca un meci direct, într-o singură manşă, pe terenul primei clasate. Învingătoarea va juca apoi un alt meci, tot într-o singură manşă, pe terenul ultimei formaţii de loc european din play-off. Cine câştigă această partidă va reprezenta România în Conference League.
*La finalul acestui campionat, formaţia care va lua titlul va merge în preliminariile Ligii Campionilor, ca până acum. În schimb, din cauza coeficientului (România e pe locul 28, în acest clasament) nu vom mai avea echipe în Liga Europa (rezervată primelor 14 ţări, după coeficient). Vom fi reprezentaţi de trei cluburi în Conference League, noua competiţie înfiinţată de UEFA.
Liga I, etapa I
Vineri
FC Argeş - Botoşani 18.15
Sâmbătă
Viitorul - UTA 15.30
Sepsi - CS U Craiova 18.00
Astra - FCSB 21.00
Duminică
Poli Iaşi - Chindia 16.00
Clinceni - CFR Cluj 18.00
Luni
Voluntari - Gaz Metan 18.00
Dinamo - Hermannstadt 21.00